1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Alegerile din 2009 într-o lumină mai crudă

Privind în urmă, nu putem să nu încercăm o sfâșietoare melancolie: căci un deceniu întreg de politică românească, inclusiv cu ceea ce a avut mai bun, este acoperit astăzi de o umbră de rușine.

Fostul președinte Traian Băsescu, aici în perioada celui de-al doilea mandat

Fostul președinte Traian Băsescu, aici în perioada celui de-al doilea mandat

Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu și Dan Andronic în dosarul privitor la finanțarea ilegală a campaniei electorale din 2009. Acuzațiile cele mai grave apasă asupra Elenei Udrea și fiicei fostului președinte, acuzate de instigare la luare de mită, la delapidare și la spălarea banilor. Un fel de a spune că și-au utilizat influența pentru a extorca bani de campanie.

E mai ușor acum de înțeles patosul pe care senatorul Traian Băsescu îl depunea cu ocazia legii grațierii. În orice caz, nu există pentru un politician care a fost cândva în culmea gloriei o situație mai deznădăjduită ca aceasta: să vezi că propria fiică riscă să fie condamnată pentru operațiuni desfășurate pentru propria campanie și despre care nu puteai să nu ai cunoștință. Lumea se va întreba pe bună dreptate ce va face fostul șef al statului în cazul în care fiica sa va fi condamnată: se va autodenunța acceptând să ia el însuși calea închisorii sau va continua să vitupereze parchetele cu aerul că s-a comis o mare nedreptate?  Va demisiona sau va continua să activeze în viața politică?

L-am văzut recent pe fostul președinte în plenul Parlamentului spunând lucruri judicioase despre situația Europei de azi și despre politica României. În plus, l-am văzut afișând un aer relaxat, dezinvolt și sigur de sine. Nu au lipsit nici familiarele exgerări de ton, nici bravada, dar în linii mari a spus exact acele lucruri care lipseau și de care o dezbatere lucidă avea nevoie. Dar tocmai aici este problema: dacă anumite puncte de vedere necesare sunt exprimate de oameni aflați într-o situație morală stânjenitoare, ele își pierd credibilitatea. Și de aici înainte asta va fi regula pentru orice va spune fostul președinte.

Privind în urmă, nu putem să nu încercăm o sfâșietoare melancolie: căci un deceniu întreg de politică românească, inclusiv cu ceea ce a avut mai bun, este acoperit acum de o umbră de rușine. Faptul că o mulțime de lucruri au depins de al doilea mandat al lui Traian Băsescu, care va fi fost obținut în chipuri frauduloase, e o constatare de-a dreptul deprimantă. Există, desigur, și varianta tonică: Traian Băsescu a pus în mișcare un mecanism judiciar care a sfârșit prin a-l pune în discuție pe el însuși (fie și indirect), ceea ce ar fi chiar cea mai bună dovadă unei reușite depline. Oamenii se vor fi prăbușit, dar iată societatea a triumfat!

Numai că lucrurile nu sunt atât de simple. Viața publică a fost țesută dintr-o uriașă polemică, opunându-i pătimaș pe partizanii și adversarii lui Traian Băsescu, care a prilejuit rupturi între prieteni și comilitoni, care a îngăduit campanii urâte de discreditare, care a renăscut ceva din vechea suspiciune ce guverna cândva societatea românească, provocând răni greu de vindecat. Regimul Băsescu a conținut un rău care nu poate fi cuantificat și nici compensat, dovada cea mai bună fiind chiar faptul că partizanii săi entuziaști din trecut sunt astăzi reduși la tăcere. Nu mai schițează nimeni bilanțuri, nu mai face nimeni disocieri ingenioase între ”băsism” și Băsescu, nu mai asumă nimeni nimic, e prea greu și mai ales lumea a obosit. Nu-i mai arde nimănui de sofisme agile, acum când fața urâtă a trecutului a început să iasă la iveală.

Instituțional vorbind, putem spune că am obținut progrese, dar din perspectiva societății, cu toții am ieșit mai curând înfrânți. De aceea poate și politica stagnează și pare incapabilă de orice idee și orice entuziasm. Conversația publică atât de animată acum 10-15 ani, atât de acidă, dar stimulatoare prin inteligența ei, s-a redus și ea la un discurs elementar și la excluderi radicale. Ceva s-a câștigat, dar deocamdată simțim nevoia să deplângem ceea ce s-a pierdut.