1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Alegeri zise democratice pentru un viitor tiranic

5 decembrie 2011

„Puterea lui Putin nu va dura veşnic”, se consolează azi Aftenposten, amintind de dizolvarea Uniunii Sovietice, acum 20 de ani.

https://p.dw.com/p/13MkH
Vladimir Putin şi Dimitri Medvedev comentând rezultatele votului în faţa delegaţilor formaţiunii Rusia UnităImagine: dapd

Totuşi, cotidianul din Oslo se bucură că partidul lui Putin n-a obţinut numărul de voturi sperat. Ziarul pare să uite că imperiul comunist nu s-a prăbuşit de la sine, ci graţie eroismului şi clarviziunii unor oameni. În lipsa lor, fostului kaghebist din Dresda riscă să-i urmeze alţi lideri din aceeaşi făină.

Există însă şi deosebiri semnificative între actualele „alegeri ruseşti şi iritantele farse electorale din epoca sovietică”, relevă The Times. „Internetul a contribuit mult la edificarea ruşilor, astfel încât oamenii nu mai pot fi prostiţi la fel de lesne ca în trecut. Putin nu va pierde cursa, chiar dacă a suferit un recul, dar sensibila scădere a popularităţii sale îl va nelinişti cu siguranţă”, mai scrie ziarul.

The Times presupune că omul forte de la Moscova îl va sacrifica pe Dmitri Medvedev. Întrucât s-a dovedit „un preşedinte slab, Medvedev ar putea fi transformat în ţap ispăşitor, ceea ce nu-i va convinge însă pe ruşi că noul parlament va avea energia sau voinţa să tragă Kremlinul la răspundere”.

Şi Neue Zürcher Zeitung atrage atenţia asupra ivirii în scenă „a unei generaţii care nu se mai lasă uşor satisfăcută cu lozinci post-sovietice. Pentru a-şi face auzit glasul această generaţie ar avea nevoie nu doar de alegeri, ci de forţe politice noi”.

Până una alta, trăim în plin paradoxul alegerilor presupus democratice, libere şi corecte, care aduc la putere forţe antidemocratice, antiliberale şi câtuşi de puţin corecte. De Volkskrant din Amsterdam încearcă să-şi aline îngrijorarea şi durerea provocate de masiva victorie islamistă din scrutinul parlamentar egiptean.

În ziar citim: „Societatea egipteană e de mult pătrunsă de islam. E deci firesc ca mişcările islamiste să-şi facă apariţia pe eşichierul politic, odată ce poporului, proaspăt izbăvit de anii de tiranie ai lui Mubarak, i s-a dat posibilitatea să-şi aleagă propriul parlament”.

Nu e clar totuşi, potrivit aceluiaşi ziar, de câtă putere se va bucura acest popor, şi nici nu se ştie „cât de sever va fi cursul islamist al viitorului Egipt. Toate acestea vor depinde, probabil în mare măsură, de Frăţiile Musulmane”.


Dacă de Frăţiile Musulmane, constituind filiala egipteană a grupării teroriste palestiniene Hamas depinde viitorul ţării de pe Nil, soarta Egiptului pare pecetluită. „Toamnă egipteană” se intitulează dealtfel editorialul ziarului conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung, care, cu o sumbră luciditate, evidenţiază nu numai cele două treimi ale voturilor obţinute de islamişti, ci, totodată şi tristul sfârşit al „primăverii arabe”, sursa atâtor iluzii de democratizare a lumii magrebine.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident