1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

NRS-Import

Alegeri legislative în Kosovo

Premierul social-democrat Hashim Thaci speră la un al treilea mandat. Cu toate acestea, popularitatea sa este în continuă scădere, în timp ce opoziţia vine tare din spate. Ar trebui să le fie frică social-democraţilor?

Conform sondajelor, în preferinţele electoratului, formaţiunea social-democrată (PDK) a premierului Thaci se află la mică distanţă de cel mai mare adversar politic al său, partidul liberal-conservator LDK. Se estimează că, la scrutinul de duminică (8 iunie), LDK va obtine 25% din voturi.

Social-democraţii din Kosovo se confruntă cu acuzaţii de corupţie, afaceri dubioase şi asocieri de tip mafiot. În plus, Kosovo - cel mai tânăr stat european - trece şi drept cea mai săracă ţară a Europei.

Mai mult, premierul Hashim Thaci (46 ani) este suspectat că ar fi comis crime de război împotriva prizonierilor sârbi în timpul conflictului din Kosovo (1998-1999). Thaci respinge orice acuzaţii. Un tribunal internaţional urmează să facă lumină în acest caz.

Minoritate contra majoritate - şi invers

O altă mare problemă, atât socială cât şi politică, este relatia dintre majoritatea albaneză şi minoritatea sârbă. Înaintea alegerilor legislative, sârbii din Kosovo anunţaseră că nu se vor duce la urne. Totuşi, la presiunile Belgradului, minoritatea şi-a retras ameninţările.

Kosovo Parlamentswahlen Plakate in Strpce

Campanie electorală în Strpce

Sârbii, care reprezintă mai puţin de 10% din populaţia tânărului stat european, nu recunosc independenţa Kosovo, regiune pe care o consideră, în continuare, provincia Serbiei.

1,8 milioane de alegători la o populaţie de 1,8 milioane de locuitori?

Analiştii sunt de părere că o reală problemă ar fi manipularea alegerilor. Faptul că unele formaţiuni politice kosovare sunt dependente de oligarhii ţării e un "secret" bine ştiut de toată lumea, iar banii cumpără multe voturi, la o adică.

Comisia Electorală Centrală a anunţat că la urne sunt aşteptaţi 1,8 milioane de cetăţeni cu drept de vot. În mod ciudat, cifra aproape coincide cu numărul de locuitori ai fostei provincii. Şi cum minorii nu pot vota, analiştii pleacă de la premisa că listele sunt masiv manipulate.

Alegerile locale din luna noiembrie 2013 au fost umbrite de acte de violenţă ale extremiştilor sârbi. În scopul pacificării fostei provincii, armata germană este prezentă pe teritoriul Kosovo cu un efectiv de aproximativ 700 de militari - parte a trupelor KFOR. După Afganistan, aceasta este cea de-a doua misiune ca mărime a Bundeswehr-ului.