1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Alegeri cu surprize în Serbia

Sârbii au votat. În mod surprinzător, alegătorii au decis altfel, decât prognozaseră iniţial observatorii. Dintr-o dată, uniunea de partide din jurul preşedintelui Tadic a devenit cea mai puternică forţă din ţară.

default

Preşedintele Boris Tadic învingător

" Serbia este o ţară a surprizelor", declara preşedintele Tadic. " Atunci când nimeni nu mai crede în Serbia, atunci câştigăm", mai spunea şeful statului imediat după aflarea rezultatelor preliminare. Alianţa sa " Pentru Serbia europeană" a fost creditată cu 38 la sută din voturi. Aproape la fel ca şi Partidul Democrat Sârb, condus de fostul Premier Kostunica împreună cu radicalii ultra-naţionalişti.

Învingător dar nu sută la sută

Partidul lui Tadic a câştigat alegerile, dar nu este clar dacă el va reuşi să formeze şi majoritatea necesară guvernării. Cea mai indicată ar fi o alianţă cu liberalii şi reprezentanţii minorităţilor naţionale. Dar nu este de ajuns. Probabil, democraţii lui Tadic vor trebui să-i coopteze şi pe socialiştii defunctului dictator Milosevic, pentru a putea guverna în linişte.

Serbien Wahlen Wahlplakat in Belgrad Bushaltestelle

Tomislav Nikolic - zâmbind încă pe un afiş electoral

De cealaltă parte însă, partidul radical va încerca din răsputeri să realizeze o coaliţie cu care să încerce să guverneze. Şeful formaţiunii Nikolic i-a făcut deja o ofertă fostului Premier Kostunica de a prelua formarea unui nou Cabinet. Atât ultranaţionaliştii cât şi Partidul Democrat Sârb condus de Kostunica au nevoie de un al treilea aliat pentru a putea asigura guvernarea. Şi în acest caz, socialiştii par singura variantă acceptabilă.

Toate privirile se îndreaptă acum către socialiştii fostului dictator Milosevic. În principiu ei par pregătiţii să accepte orice. În final contează de fapt cine oferă mai mult.

Electoratul sârb a decis în favoarea Europei. Dacă viitorul Cabinet de la Belgrad va fi şi el unul pro-european rămâne însă de văzut.