1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Alegeri în Azerbaijan

Horst Kläuser/ Maria Pascu7 noiembrie 2005

Duminică au avut loc în Azerbaijan noi alegeri parlamentare. Cu puţin înainte de alegeri însă, puţin au crezut în desfăşurarea corectă şi democratică a acestora. Oraganizaţia pentru securitate şi colaborare în Europa (OSCE) a criticat regimul preşedintelui Ilchem Aliev acuzându-l de a fi arestat membrii ai opoziţiei. La o zi după alegeri, sondajele de opinie arată că acutualul preşedinte va rămâne în funcţie, dar situaţia în ţară este încă neclară

https://p.dw.com/p/B1Sf
Actualul preşedinte Aliev declară că scrutinul s-a desfăşurat în mod democratic
Actualul preşedinte Aliev declară că scrutinul s-a desfăşurat în mod democraticImagine: AP

În dimineaţa de după alegerile din Azerbaijan nu este de mirare că actualul guvern se declară câşigător iar opoziţia suţine că alegerile au fost manipulate şi solicită anularea acestora. Surprinzător este doar faptul că sondajele de opinie, efectuate imediat după ce alegătorii au părăsit cabinele de vot, nu au dat rezultate clare.

Astfel, rezultatul alegerilor rămâne neclar, pănă la numărarea finală a voturilor din cursul zilei de astăzi. Cifrele oferite de sondajele de opinie, efectuate de mai multe institute americane oscilează între 30 şi 125 de locuri în parlament pentru actualul guvern al preşedintelui Aliev. Alte surse prezintă cifre asemănătoare.

Situaţia este atât de incertă încăt până şi Biroul Electoral Central, în general favorabil acutualului guvern, a anulat scrutinul în 20 din cele 125 de circumscripţii electorale.

Observatorii internaţionali confirmă că s-au constatat „nereguli grave”. Doar un singur institut american, sub conducerea fostului guvernator al statului Mississippi, Holden – a afirmat că nu a sesizat „probleme îngrijorătoare”. Însă reprezentanta Human Rights Watch, Mathilda Bogner a declarat că cei 2.000 de obervatori internaţionali au descoperit neregularităţi.

„Oamenii se plâng că au fost plătiţi pentru a vota în favoarea unui anume partid şi că lupta din campania electorală i-a urmărit până şi în cabinele de vot”, a afirmat Bogner.

Alte neregularităţi descoperite de obseravtori au mai fost: liste de alegători greşite sau transportul cu autobuze a mai multor persoane care au votat a doua oară într-un alt local. Pentru fiecare vot, oamenii au primit 20 de dolari.

În total, observatorii internaţionali au alcătuit o listă de peste 6.000 de astfel de încălcări ale legii electorale.

Actualul preşedinte Aliev a declarat însă că alegerile s-au desfăşurat în mod democratic.

„Întreg procesul electoral a decurs pozitiv”, a afirmat preşedintele. „Legile au fost respectate în toate fazele scrutinului şi toţi candidaţii au avut şanse egale.”

Fostul candidat la preşedinţie Ali Kerimli a subliniat că opoziţia va urma exemplul Ucrainei şi va protesta pe străzi împotriva rezultatului alegerilor.