1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Alegerea Germaniei pentru Malmö: cam multă euforie pentru „Euphoria“

Germania şi-a ales candidatul pentru ediţia din acest an a Eurovision-ului: trupa disco - pop Cascada încearcă să câştige la Malmö cu piesa “Glorious”.

Dacă n-ar fi fost un fel de frate geamăn (mai puţin elevat) al piesei câştigătoare de anul trecut, „Euphoria”, poate că germanii ar fi fost mai încântaţi de reprezentanta lor la Malmö, în Suedia.

Cascada, o trupă disco-pop mai puţin cunoscută acasă decât în străinătate, a obţinut la preselecţia naţională germană numărul maxim de puncte, pentru melodia „Glorious”. Solista, Natalie Horler, a vândut deja 30 de milioane de albume, situându-se în anul 2009 pe locul întâi în chart-urile Marii Britanii, cu hit-ul „Evacuate the Dancefloor”. În Germania însă, numele Cascada nu spune la fel de multe.

Au participat în concurs 12 formaţii, printre care şi alte nume sonore în peisajul muzical german şi internaţional, cum ar fi Söhne Mannheims, sau LaBrassBanda, trupa de suflători, favorită, până în ultimul moment, la selecţia naţională.

Der Musiker Manuel Winbeck der Gruppe LaBrassBanda steht am 14.02.2013 auf der Bühne beim deutschen Vorentscheid Eurovision Song Contest 2013 - Unser Song für Malmö in Hannover (Niedersachsen). Foto: Julian Stratenschulte/dpa

Manuel Winbeck, trupa LaBrassBanda

Şi cu toate nemulţumirile referitoare la rezultat, care au început subtil încă din partea moderatoarei show-ului de preselecţie şi au continuat a doua zi în presă, totuşi cineva - mai bine zis o ţară întreagă - şi-a votat preferata. De ce strâmbă atunci germanii din nas? Să fie oare de vină procedura total diferită de vot, faţă de anii trecuţi? - se întreabă unii comentatori.

Juriul a ales muzică de club

Reprezentanţii Germaniei din 2010 şi 2012, Lena Mayer Landrut (câştigătoarea ESC 2010 la Oslo) şi Roman Lob fuseseră selectaţi în urma unor casting- uri de săptămâni bune, difuzate la postul Pro7 şi concepute de celebrul moderator, între timp „vânător de vedete”, Stefan Raab. Alegerea s-a făcut atunci exclusiv prin televoting, deşi promovarea Lenei de către Raab a jucat un rol central în cariera tinerei cântăreţe şi de fapt în spectaculoasa performanţă a Germaniei, la Olso.

Acum, televiziunea publică germană (ARD) s-a hotărât pentru un singur show live de preselecţie, la Düsseldorf, după ce Raab a anunţat că se retrage din organizare. Conform noilor reguli, cei care au hotărât cine primeşte bilet de Malmö au fost în măsură egală ascultătorii a nouă posturi de radio, telespectatorii ARD şi juriul oficial. Acesta din urmă fiind şi "mărul discordiei".

Stefan Raab Unser Star fuer Baku

Stefan Raab

Rezultatele au fost extrem de strânse şi s-au conturat în ultimul moment, odată cu prezentarea votului juriului. Acesta le-a acordat favoriţilor publicului, trupei de suflători LaBrassBanda punctajul minim. Piesa lor, „Nackert”, un mix exotic de ska, punk şi reggae a cucerit inimile germanilor…degeaba. Bavarezii au aterizat brusc pe locul doi, în momentul în care juriul a considerat că ţara lor trebuie să se prezinte la Malmö cu o piesă numai bună de cluburi, respectiv cea a trupei Cascada.

Voturile vin din alte ţări

Păcat că reţeta „să compunem ceva asemănător cu numărul unu de anul trecut”, pe care au mai încercat-o şi alţii de-a lungul Eurovision-ului nu a funcţionat niciodată. S-a dovedit că piesele câştigătoare au fost extrem de diferite de la un an la altul.

Şi chiar dacă formula ar da rezultate, parcă Germania merita, după uriaşul succes recent cu Lena, să se prezinte la Malmö, în 18 mai, cu un pachet care cel puţin pe conaţionali să nu-i facă să strâmbe din nas. Rămâne speranţa că fanii trupei Cascada din alte ţări vor acorda "12 points" Germaniei, la finala Eurovision. Poate că, din acest punct de vedere, strategia juriului se va dovedi eficientă.

Ascultaţi piesa „Glorious” a trupei Cascada, accesând linkul de mai jos:

Link-uri www