1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

Albania: copii fără copilărie

Copiii reprezintă peste o treime din populaţia Albaniei. Sărăcia şi nesiguranţa socială într-una din cele mai sărace ţări ale Europei fac ca numeroşi copii să ajungă pe străzi, vânzători sau cerşetori.

Copiii străzii în Albania

Copiii străzii în Albania

Deşi este epuizat, ochii îi strălucesc. A.J., în vârstă de 10 ani, duce în mâinile sale aspre o cutie de carton plină de cartuşe de ţigări şi de pachete de gumă de mestecat. Căldura este insuportabilă, dar copilul se străduieşte să-i convingă pe trecătorii de pe străzile aglomerate din centrul Tiranei să-i cumpere produsele. După mici ezitări, ne povesteşte că este cel mai mare copil dintr-o familie de şase membri din oraşul Kukës, în nord-estul Albaniei. Este una din regiunile albaneze cu cei mai mulţi şomeri. De aceea, mulţi pleacă de acolo în capitală, cu speranţa unei vieţi mai bune. Acest vis s-a sfârşit rapid pentru familia lui A.J. iar părinţii lui se chinuie să supravieţuiască cu slujbe ocazionale. Deseori vin însă acasă cu mâinile goale, mai spune A.J.. Cei trei fraţi mai mici rămân toată ziua acasă sau pe străzile de la marginea Tiranei. Niciunul nu merge la şcoală.

Statistici negre

Cei mai mulţi copii ai străzii sunt nevoiţi să cerşească, unii încearcă să facă bani vânzând ţigări şi ziare

Cei mai mulţi copii ai străzii sunt nevoiţi să cerşească, unii încearcă să facă bani vânzând ţigări şi ziare

Copii ca A.J. sunt din păcate mulţi pe străzile din cel mai mare oraş al Albaniei. Ei sunt victimele marii nesiguranţe sociale în una din cele mai sărace ţări ale Europei. Copiii reprezintă o treime din populaţia acesteia. Odată cu prăbuşirea regimului comunist s-au destrămat şi numeroase structuri familiale tradiţionale, care garantau bunăstarea copiilor. Copiii şi tinerii din familii sărace sunt astăzi total neglijaţi şi lipsiţi de apărare. Ei suferă deseori abuzuri fizice şi psihice din partea familiei sau a străinilor. În plus, copiii dezavantajaţi social, precum copiii străzii, nu au acces la sistemele de educaţie şi sănătate.

Danjela Shkalla, coordonatoare a proiectului Împreună pentru binele copiilor (BKTF)

Danjela Shkalla, coordonatoare a proiectului "Împreună pentru binele copiilor" (BKTF)

Mulţi copii trăiesc în aşa-numite "condiţii de stradă". Această noţiune se referă, potrivit UNICEF, nu doar la copiii care locuiesc pe străi, ci şi la cei care ziua muncesc pe stradă iar noaptea se întorc acasă, explică Danjela Shkalla, coordonatoare a proiectului "Împreună pentru binele copiilor" (BKTF), o coaliţie formată din 28 de ONG-uri albaneze care se ocupă cu protecţia copiilor. "Realitatea este că mulţi copii trăiesc în astfel de condiţii în Albania", spune Shkalla. Numărul lor exact nu se cunoaşte în statisticile oficiale.

Lipsa unui sistem de date privind copiii străzii este una din cele mai mari probleme ale Albaniei, spune Zini Kore, lider al organizaţiei de ajutorare a copiilor ARSIS. De aceea, agenţia sa lucrează acum cu sprijinul UNICEF la elaborarea unui astfel de sistem. Dacă s-ar cunoaşte numărul copiilor care trăiesc sau lucrează pe străzi, s-ar putea adopta mecanisme corespunzătoare pentru protejarea acestora.

Implementare defectuoasă, lipsă de specialişti

Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru aceşti copii este doar una din preocupările ARSIS. În centre de specialitate sau direct pe străzi, organizaţia are grijă atât de copii cât şi de părinţii lor. "Este vorba de servicii de igienă, de asigurarea hranei, de consiliere psihologică şi educaţională", arată Kore. Ajutoare similare oferă din 1999 în mai multe centre speciale şi organizaţia "Save the Children".

Nertilla Topulli, şefa unui centru al organizaţiei Save the Children din Tirana

Nertilla Topulli, şefa unui centru al organizaţiei "Save the Children" din Tirana

În 2011, "Save the Children" a publicat un amplu raport privind legislaţia şi starea serviciilor publice pentru copiii străzii din Albania. Organizaţia s-a plâns că implementarea legislaţiei din domeniu este defectuoasă. Inclusiv legea din 2010 privind respectarea drepturilor copiilor, intrată în vigoare un an mai târziu. Este criticat printre altele accesul deosebit de greu la ajutoare financiare din partea statului. Legea nu prevede clar nici cine este responsabil cu evidenţierea situaţiei în care se găasec copiii şi cu luarea lor de pe străzi. "Nu ştim încă cine este răspunzător în aceste cazuri", afirmă Nertilla Topulli, şefa unui centru al organizaţiei "Save the Children" din Tirana.

În timp ce numeroase organizaţii interne şi externe se preocupă de ani buni de respectarea drepturilor copiilor, statul albanez a înfiinţat abia în urmă cu doi ani "Agenţia de protecţie a drepturilor copiilor". Sarcina acesteia este supravegherea protecţiei copiilor la nivel naţional, precum şi coordonarea măsurilor între autorităţile centrale şi cele locale. În prezent, au fost create doar 152 de centre de protecţie a copiilor în întreaga ţară, faţă de 400 câte prevede legea, spune directoarea agenţiei Miranda Pashaj. Ea este însă optimistă, deoarece angajaţii centrelor preiau sarcini coordonate. "Aceşti oameni nu pot face minuni, dar pot să-i mobilizeze la faţa locului pe toţi cei responsabili."

Miranda Pashaj, directoare a Agenţiei de protecţie a drepturilor copiilor

Miranda Pashaj, directoare a "Agenţiei de protecţie a drepturilor copiilor"

Numărul şi dotarea financiară ale acestor centre sunt insuficiente, se afirmă în raportul "Save the Children". În plus, angajaţii acestora nu deţin adesea calificările necesare, declară Danjela Shkalla, coordonatoarea proiectului "Împreună pentru binele copiilor". "Cunoaştem cazuri în care angajaţii nu au absolvit nicio facultate, dar au fost luaţi pentru că îl ştiau pe primar sau pe preşedintele consiliului local. Astfel de oameni nu cred că protecţia copiilor este o problemă serioasă."

Viitor sumbru

În cartierul bogaţilor din Tirana, nimeni nu pare să vrea să cumpere ceva de la A.J.. Dacă nu vinde nimic, foamea îl face să se ducă la unul din centrele pentru copiii străzii. Nu merge însă cu plăcere acolo. A.J. pare un adult atunci când admite că fără munca sa s-ar putea ca familia lui să nu aibă nicio bucată de pâine la masă. Nu mai vrea să vorbească şi pleacă mai departe. Cu cutia de carton plină de gumă şi ţigări, A.J. trece prin mulţimea de oameni, fără să renunţe la speranţa că cineva va cumpăra totuşi ceva de la el.