1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Alba - neagra pe şantiere

Ajunsi la munca in Germania romanii au fost confruntati cu neplata salariilor cuvenite. Si ca si cum nu ar fi fost destul, asupra lor planeaza si un conflict cu legea germana, pentru ca au fost angajati cu forme ilegale.

default

“Am luat legatura cu un anume domn din Bucuresti, care a mai lucrat cu el, tot in Germania. El m-a contactat, si a zis ca daca vrem sa lucram pe un salariu de 1500 euro pe luna”.

Numele sau este Perica Crasmaru. Si asa incepe mai orice odisee a angajarii in strainatate pentru un muncitor in constructii. Conditii greu de refuzat, promisiuni peste promisiuni, totul are un aer de oferta de vacanta intr-o insula paradisiaca cu nisip auriu si apa marii de un turqoise orbitor. Dar apoi...

„Toate bune si frumoase pana am ajuns in Germania. Cand am ajuns in Germania, ni s-a zis ca nu vrea sa lucram cu 1500 euro pe luna, ci pe ora si ca ne da 7,50 euro pe ora. Ce nu ne-a convenit noua e ca intarzia si doua trei luni de zile fara sa ne dea salariu. Noi am zis ca intelegem sa intarzie o saptamana, doua, dar nu trei luni de zile, si am zis nu mai suportam asa ceva si i-am anuntat ca plecam. La care dansul a zis ca voi daca faceti treburi din astea nu mai primiti nici un ban. Si ca daca nu respectam contractul ce-l avem trebuie sa parasim Germania cat mai repede si daca nu parasim legal, atunci vine cu politia si ne da afara, deci intr-un fel ne-a amenintat“.

Dl. Crasmaru este acum in Romania, si asteapta in continuare o minune pentru a-si vedea banii munciti.

Cel mai recent caz

Schwarzarbeit Ein-Euro-Job

Procuratura germana ancheteaza cazul a mai multi muncitori romani pe un santier din orasul Essen, care nu au fost platiti de angajatorul lor timp de cateva luni. Un subcontractant turc i-a angajat ilegal pe romani ca intreprinzatori privati, fara sa verse astfel contributiile obligatorii la bugetul asigurarilor sociale. Primele estimari releva o paguba in dauna statului german in valoare de cel putin 10.000 EUR.

In plus, sumele restante la achitarea salariilor se ridica la alte 30.000 EUR. Iar in cazul altor muncitori din Polonia, subcontractantul trebuie sa mai vireze alte 60.000 EUR. In cazul in care firma subcontractanta nu va onora platile respective, contractorul general al santierului este considerat garant al salariilor, si va fi tras la raspundere in fata legii.

Pana una alta, administratia locala din Essen a decis sa vina in ajutorul muncitorilor, fiecare dintre acestia primind un autor in valoare de 200 EUR, pentru a putea cumpara macar ceva de mancare.

La alt santier din Aachen, 8 romani au intrat in greva dupa ce au aflat ca sunt angajati cu forme ilegale, ei semnand in necunostinta de cauza un contract in care figurau ca intreprinzatori privati. Incurajati de reprezentantii sindicatului european al muncitorilor migranti, ei s-au adresat autoritatii pentru combaterea muncii la negru. Controalele efectuate de agenti, au determinat cel mai probabil contractorul general sa ajunga cat de repede la o intelegere cu reclamantii, astfel incat cei 9500 EUR restanti au fost achitati, iar formele ilegale de angajare au fost anulate. Un final fericit de aceasta data, numai ca nu se intampla mereu la fel. In prezent, 40 de romani au apelat la asistenta sindicatului, pentru a recupera drepturi salariale in valoare de peste 80.000 EUR.

Ce inseamna insa „angajat ca intreprinzator privat“?

Stasi Unterlagen als Puzzle Rekonstruktion

„Vrei sa muncesti? Semneaza si gata“. Un contract de munca, s-ar presupune, prin care muncitorii s-au obligat sa presteze 40 de ore in 6 zile din saptamana. In limba germana, nici urma de traducere in limba romana. De fapt, hartiile semnate la notariat consfinteau o deschidere de firma de prestari servicii. Diferenta majora intre un contract de munca si o colaborare cu un intreprinzator privat este aceea ca firma „angajatoare“ nu este obligata sa verse contributii la bugetul asiguarilor sociale. Acestea se inscriu atunci in responsabilitatea antreprenorului privat.

Conform legii germane, a fi independent presupune anumite conditii, cum ar fi publicitatea facuta activitatii prestate, inscrierea de oferte la licitatii pentru diferite proiecte, dovada unui capital financiar si efectuarea de achizitii. La niciunul dintre muncitorii romani angajati astfel nu s-a pus vreodata problema de asa ceva. Au stiut muncitorii insa despre ce fel de contract este vorba?

„Practic nu stiam ce am semnat. Nu stiam tot...Ne-a adus acolo si cand am ajuns am fost si noi putin mirati, ca am fost de atatea ori plecati in Germania, si intotdeauna a venit cu carte de munca. Dar acum a venit fara carte de munca“.

Indiferent daca munceste legal sau ilegal, un angajat are dreptul la salariul minim per amura prevazut de lege. In constructii acesta se ridica la 8,92 EUR net pe ora, spune Matthias Kirchner, presedintele sindicatului european al muncitorilor migranti. Si aici incepe cercul vicios: odata primiti banii, ei nu mai pot continua lucrul, pentru ca sunt ilegali.

„Cum va merge mai departe este o intrebare foarte sensibila, pe de o parte muncitorii stiu ca lucreaza ilegal, ceea ce ar putea insemna aplicarea unei amenzi intr-o cota oarecare. Este posibil ca pe viitor acestia sa aiba si dificultati in a obtine un permis de munca in Germania. Inca nu avem experienta care sa ne ateste rigurozitatea autoritatilor germane intr-o astfel de chestiune. Pe de alta parte cei care lucreaza in continuare sunt la fel de prost platiti ca si inainte iar in momentul in care santierele vor fi inchise prevad ca vor exista in continuare restante la plata salariilor.”

Ce se intampla cu romanii care au fost implicati in astfel de situatii? Multi ar dori sa mai lucreze in Germania, legal. Numai ca asupra lor planeaza incertitudinea eliberarii unui permis de munca, avand in vedere ca o perioada de timp au muncit ilegal.

“As vrea sa vin in Germania si sa lucrez iar si totusi stau si ma gandesc ca nu stiu daca s-a inchis firma. De intrat o sa mai pot sa intru in Germania dar nu o sa pot sa mai lucrez probabil ca apar acolo ca firma. Nu stiu ce o sa mai fie, o sa vedem ce va fi”.

Iar in spatele afacerii...

Spion mit Schlapphut Symbolbild

Un singur lucru pare a fi constant in toata aceasta afacere: Metodele de eludare a fiscului si a prevederilor legale privind angajarea muncitorilor migranti. Matthias Kirchner vede mai mult in spatele acestor aparente.

„Eu pornesc de la premiza ca cei care opereaza astfel de ilegalitati aducand muncitori din tarile Europei de Est cu acte mai mult decat dubioase, sunt organizati in adevarate retele. Motivul pentru care afirm acest lucru este acela ca metodele aplicate sunt mereu aceleasi.

Nu pot sa-mi imaginez ca zeci de persoane ajung la aceeasi concluzie in ceea ce priveste formele legale de angajare. In plus trebuie sa afirm ca firmele germane care sunt in fond beneficiarii acestor nereguli, sunt pe deplin constiente de ceea ce se intampla.”