1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Alan Greenspan condamnă orice formă de protecţionism

14 ianuarie 2004
https://p.dw.com/p/B2jn
Şeful Băncii Naţionale a SUE, Alan Greenspan, apreciază că în prezent nu este necesară luarea de măsuri pentru reducerea deficitului din balanţa comercială a Americii. Greenspan, aflat în vizită la Berlin, a declarat ieri în cadrul unei manifestări organizate de Banca Centrală a Germaniei, că există mijloace pentru combaterea deficitului, însă acestea trebuie folosite cu prudenţă. În opinia lui Greenspan, piaţa va acţiona de la sine, în cazul în care nu se vor lua măsuri. Referitor la cursul de schimb dintre euro şi dolar, şeful trezoreriei de la Washington nu a vrut să se pronunţe. Greenspan a avut însă o întâlnire cu cancelarul Gerhard Schroeder, în cadrul căreia s-a vorbit, potrivit cercurilor avizate, tocmai despre această problemă. La sfârşitul întrevederii, şeful executivului de la Berlin s-a mulţumit să sublinieze importanţa rolului pe care-l joacă independenta Bancă Centrală Europeană. Experţii apreciază, însă, că această observaţie a fost o solicitare indirectă pentru luarea unor măsuri de stopare a evoluţiei care pune în primejdie exporturile europene. Greenspan s-a pronunţat totodată la Berlin în favoarea globalizării, a liberalizării şi pentru continuarea politicii de imigraţie în Europa, înfierând orice formă de protecţionism.