1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Al Quaida avansează

În confruntarea globală cu islamismul, occidentul bate în retragere, iar al Quaida avansează. Retragerea trupelor din Irak şi preconizata repliere din Afganistan ameninţă să producă ireparabile lacune de securitate.

default

În Irak de pildă, repatrierea a zeci de mii de militari americani a fost însoţită de o creştere fără precedent a atentatelor teroriste comise de reţelele de islamişti. Iar în Afganistan situaţia e pe muchie de cuţit, admit chiar acei responsabilii occidentali care în faţa asalturilor tot mai sângeroase ale talibanilor n-au capotat încă, lăsându-se pradă descurajării şi defetismului.

Comandantul forţelor staţionate în Afganistan pare să fi înţeles cât de contraproductivă s-a dovedit declaraţia preşedintelui Obama privind retragerea din 2011 a trupelor americane, devreme ce David Petraeus a pus sub semnul întrebării eventuala evacuare de la această dată a militarilor americani. Că declaraţia liderului de la Casa Albă i-a încurajat masiv pe talibani, insuflându-le speranţa că nu trebuie decât să aştepte un an ca să-i vadă pe americani plecaţi, pare nu mai puţin evident.

În răstimp au apărut ori s-au extins alte pericole acute. "America vede în Yemen o primejdie crescândă", titra recent Neue Zürcher Zeitung, reliefând că autorităţile de la Washington au luat măsuri de intensificare a recursului la drone întru combaterea grupărilor al Quaidei din sudul Peninsulei Arabice.

Că executivul yemenit a calificat drept "exagerată" îngrijorarea americană cu privire la amplificarea pericolului terorist în Yemen şi Somalia nu i-a impresionat pe responsabilii Agenţiei Centrale de Informaţii, CIA. Potrivit serviciilor secrete americane, diversele subgrupări teroriste din Somalia şi Yemen întreţin legături mutuale şi cooperează strâns, menţinându-şi totodată contactele cu gruparea principală condusă de Osama Bin Laden, care operează în zona de frontieră afgano-pakistaneză.

Motiv pentru care Casa Albă reflectează în prezent la o eventuală extindere în Yemen, prin intermediul avioanelor fără pilot, a ariei operaţiunilor antiteroriste.

Experţii în probleme de securitate au atras de mult atenţia asupra activităţilor teroriştilor islamişti din Yemen şi Somalia. Se sugerează acum că importanţa acestor grupări ar fi sporit din pricina slăbirii poziţiilor deţinute de oamenii al Quaidei în regiunea de graniţă afgano-pakistaneză. Atentatul eşuat de Crăciun, asupra unui avion cu destinaţia Detroit, fusese comis în baza planurilor întocmite de o grupare yemenită a reţelei al Quaida, condusă de un terorist de origine americană. Potrivit ziarelor Wall Street Journal şi Neue Zürcher Zeitung, administraţia americană urmăreşte în prezent o tactică dublă, de ameliorare a culegerii de informaţii în Yemen precum şi a capacităţii executării de operaţiuni militare antiteroriste. Atâta doar că Yemenul nu se arată defel încântat de eventualitatea staţionării de arme americane pe teritoriul acestui stat arab.

Fapt este că lupta globală împotriva terorismului islamist a început să aducă tot mai mult a tentativă de remaiere a unui ciorap multiplu găurit. Maşina de cusut occidentală dă semne să nu mai poată face faţă.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz