1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Al Quaida a devenit o mişcare

De la 11 septembrie 2001 încoace, teroriştii islamişti au executat atacuri în multe zone ale lumii, inclusiv în Europa. Se bănuieşte că numeroase atentate sunt opera reţelei al Quaida, care este considerată responsabilă şi pentru atacurile mortale de la Londra, din data de 7 iulie. Al Quaida, afirmă experţii, s-a transformat între timp dintr-o organizaţie într-o mişcare, în care pot activa toţi cei care urăsc lumea occidentală.

al Zawaihiri - principalul locotenent al lui bin Laden

al Zawaihiri - principalul locotenent al lui bin Laden

„Atâta timp cât musulmanii nu se vor simţi în siguranţă în această lume, voi veţi fi ţinta atacurilor noastre. Atâta timp cât nu veţi pune capăt bombardării, gazării, arestării şi torturii, ale căror victime sunt musulmanii, noi nu ne vom înceta lupta. Ne aflăm în plin război, iar eu sunt un soldat.” Acestea sunt cuvintele unui ucigaş. Mohamd Sidique Khan a dat citire aşa-zisului său testament politic adresat occidentului, înainte de a se arunca în aer împreună cu alţi trei atentatori sinucigaşi la Londra în data de 7 iulie. Acţiunea celor patru s-a soldat cu moartea a 52 de nevinovaţi.

Prin acest mesaj video, reţeaua al Quaida a revendicat pentru prima dată organizarea atacurilor de la Londra, deşi modul în care filmul a fost realizat, împreună cu afirmaţiile anterioare, făcute de un conducător al reţelei, lăsaseră dubii cu privire la implicarea directă a al Quaidei în sângerosul atentat. Se pare, însă, că Aiman al Zawaihiri, numărul doi în ierarhia reţelei teroriste a avut dreptate: Chiar dacă atacul nu a fost realizat direct de al Quaida, atentatorii de la Londra, cei de la Madrid, Istanbul sau Sharm el Sheik, trebuie căutaţi în mediul organizaţiei.

Al Quaida nu este numai numele unei grupări teroriste, divizate în mii de celule reduse ca dimensiuni, dar este şi numele unei ideologii cumplite, la care au aderat şi membri altor grupări teroriste, cum ar fi Anzar al Islam, sau atentatori care acţionează pe cont propriu. Experţii internaţionali în problemele terorismului sunt ferm încredinţaţi că organizaţia lui Ossama bin Laden îi sprijină pe toţi islamiştii radicali cu fonduri, arme, instructori şi logistică.

„Transmit poporului britanic că Tony Blair a adus distrugerea în centrul Londrei. El va mai aduce multă distugere, cu voia lui Allah”. Acesta a fost mesajul transmis britanicilor de al Zawahiri, câtă vreme islamiştii numără această ţară în rândul arogantei axe occidentale care trebuie combătută.

Acest idelog-şef al reţelei al Quaida - care se spune că a fost şi eminenţe cenuşie din spatele atacurilor de la 11 septembrie - pare să fie în prezent vocea cea mai autorizată în mediul islamist. El afirmă că, după secole în care teritoriul musulman a fost ocupat de trupe din Apus, a venit vremea ca lupta să se dea pe tărâmul vestului. Este vorba de o luptă a grupărilor islamiste cu lumea occidentală, în primul rând cu America, ţară care prin ocuparea Irakului, le-a dat acestor grupări apă la moară .

Alungarea de la putere a lui Saddam Hussein de către americani şi haosul care a urmat în Irak le-a oferit islamiştilor unteatru de operaţiuni şi totodată o ţară în care îşi pot instrui nestingheriţi luptătorii în vederea unor noi atacuri în vest. Statele Unite ale Americii, care au oferit indirect acest sprijin al Quaidei, rămân în continuare duşmanul numărul unu al organizaţiei, după cum afirmă cu orice prilej şi Aiman el Zawaihiri. El a declarat: ”Voi, americanilor, să ştiţi că atacurile de la New York şi Washington, pierderile pe care le suferiţi în Afghanistan şi Irak, nu sunt decât începutul.” Şi a adăugat: „Dacă veţi continua agresiunea împotriva musulmanilor, veţi trăi realităţi, faţă de care experienţele avute în Vietnam vor păli”.

Dar, şi statele europene, mai ales ţările care au trimis trupe în Irak, au devenit din ce în ce mai mult ţinta atentatelor. Osama bin Laden le adresase un avertisment, dându-le totdată un ultimatum: Pe 15 aprilie 2004 el le-a oferit europenilor un armistiţiu. Acelor europeni care, potrivit lui bin Laden, „se vor angaja să-şi înceteze atacurile împotriva musulmanuilor, şi pe viitor nu se vor mai implica în afacerile lor.”

Experţii în probeleme de terorism apreciază că bin Laden dispune în prezent de aproximativ 20.000 de luptători în peste 60 de state ale lumii, iar resursele sale financiare par a fi inepuizabile. Între timp se pare că spargerea acestui front islamist descentralizat pare imposibilă.

  • Data 06.09.2005
  • Autoare/Autor Joerg Kaminski / Ioachim Alexandru
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Tl
  • Data 06.09.2005
  • Autoare/Autor Joerg Kaminski / Ioachim Alexandru
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Tl