1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ajutorul eficient nu ne vine de la cei " drăguţi" ci de la cei puternici.

Note de lectură pe marginea unui articol apărut în cotidianul FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG În presa germană a fost publicată o fulminantă şi din păcate, în bună parte justificată critică la adresa lentorii cu care Europa acţionează şi reacţionează la imperativele momentului, fie că este vorba de un război civil - cum a fost cel din ex-Jugoslavia - fie că este chemată să dea o mînă de ajutor imediat, concret şi nu doar finanicar, deocamdată, victimelor catastrofei din Asia de Sud Est.

Cotidianul FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG face acest pas necesar şi îndrăzneţ, într-un articol de fond pe care ar trebui să-l citească şi recitească în primul rînd responsabilii politici de la Bruxelles şi şefii cancelariilor europene.

Deviza publicitară a cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG are o variantă iconografică şi una textuală. Cea dintîi prezintă un personaj masculin şezînd picior peste picior, ţinînd în mîini larg desfăcut, marele ziar care-i acoperă în întregime partea de sus a trupului. Dedesubtul imaginii stă scris: "în spatele foilor ziarului se ascunde o minte luminată". Formula este adresată în mod explicit şi exclusiv cititorilor dar ea îi vizează indirect , şi pe redactori.

Că aşa stau lucrurile - m-a convins încă o dată articolul publicat la o zi după ce Germania îşi comunicase oficial decizia de a pune la dispoziţia fondului de ajutor şi reconstrucţie a Asiei de Sud Est, în urma catastrofei de la 26 decembrie trecut, impresionanta sumă de 500 de milioane de euro. Un gest demn de tot respectul dar un gest care nu-l împiedică totuşi pe Jochen Buchsteiner, autorul articolului , să-şi decline respectul faţă de Europa.

În echipa naţiunilor care au sărit imediat în ajutorul celor loviţi de soartă în ţările peste care s-a abătut ucigaşul şi devastatorul tsunami Europa nu face o figură strălucită. Fără a trece sub tăcere empatia resimţită şi manifestată de locuitorii continentului nostru faţă de victimele situate la zeci de mii de kilometri distanţă, fără a ignora enorma generozitate a donatorilor publici şi particulari, ziaristul german face o constatare dureroasă: toate acestea i-au ajutat pînă acum prea puţin pe supravieţuitorii catastrofei.Primele ajutoare directe, concrete, le-au oferit aproape instantaneu India, Australia,Japonia dar mai ales America. "Era şi firesc " se simte tentat cititorul să riposteze şi articolul îi şi concede acest drept ducînd mai departe raţionamentul : ţările amintite sunt cele mai apropiate geografic de zona calamitată iar Statele Unite dispun de numeroase baze militare în bazinul Oceanului Indian şi Pacific.

Dar la peste de zece zile de la apocalipsă , acest argument păleşte.Este drept că Germania s-a grăbit să-şi evacueze turiştii scăpaţi cu viaţă din infern şi bine a făcut. A trebuit să treacă însă mai bine de o săptămînă pentru ca guvernul de la Berlin să anunţe pornirea spre Indonezia a unui vapor de aprovizionare care va ajunge pe coastele Sumatrei în răstimp de cîteva zile.Si in timp ce militarii americani aruncau din avioane şi helicoptere bunuri de prim ajutor iar medicii australieni îngrijeau răniţii, Europa se tocmea asupra datei la care ar putea fi organizată o conferinţă. Scandalizat , unul din reprezentanţii ţării cu cele mai fervente vocaţii europene , articulate retoric , cu emfază şi putere de convingere , este vorba desigur , de Franţa, , se întreba după o vizită fulger în Sri Lanka, dacă este normal ca europenilor să le trebuiască zece zile pentru a se întruni să discute despre catastrofă. In viziunea ministrului francez al sănătăţii Douste-Blazy, căci despre el este vorba, Europa nu a reacţionat normal.

Dar ce înseamnă "normal" ne putem întreba la rîndul nostru ? Oricît de salutară ar fi fixaţia europenilor asupra unei politici consensuale, omogene, concertate cu cea a Naţiunilor Unite, în situaţii de criză această orientare devine inoperantă , ba chiar pernicioasă. Ne-am obişnuit, ca în momentele de cumpănă ale politicii mondiale - cum a fost războiul din Balcani sau cel din Irak, Europa să nu mai practice un discurs omogen ci să cînte la mai multe voci - constată autorul articolului. Dar atunci cînd ea îşi demonstrează neputinţa exact pe terenul pe care se prevala de o superioritate faţă de Statele Unite - şi anume în domeniul umanitar, par a exista suficiente motive pentru a ne pune cîteva grave întrebări .

În căutarea unor răspunsuri, (în paranteză fie spus, nu totdeauna edificatoare) este trecută în revistă istoria Europei postmoderne după ce în urma a două războaie traumatizante continentul nostru a devenit o zonă a stabilităţii şi cooperării.Ambiţiile geostrategice ale Europei s-au pierdut însă pe drum dă de înţeles Jochen Buchsteiner care întrevede în concentrarea europenilor asupra propriului lor spaţiu simptomele unui provincialism în plină epocă a globalizării. Poate aici ar fi fost cazul ca efortul cu totul ieşit din comun pe care procesul extinderii l-a implicat şi continuă să-l reclame din partea europenilor şi a responsabililor politici de la Bruxelles şi Strasbourg, să fie menţionat - nu sub forma unui alibi ci a unei explicaţii... Dar Europa se mai face vinovată de o eroare : în loc să practice o politică conformă unor interese majore, ea a mizat pe virtuţile multilateralismului, renunţînd să-şi definească şi cultive şi interesele proprii, individualizate, într-o lume în vertiginoasă schimbare.Preţul acestor omisiuni este amar: Europa nu a mai putut determina decisiv orientarea politicii mondiale transformîndu-se într-o instanţă filantropică sau într-un agent de salvare în plan umanitar.

Articolul nu analizează cauzele a ceea ce s-ar putea numi un adevărat "recul european " pe scena politicii internaţionale ci acuză doar sleirea forţelor continentului, la nevoie chiar a forţei militare. "Europei îi lipseşte puterea, prezenţa, materialul" afirmă clar şi răspicat ziaristul german înainte de a avansa şi zdrobitoarea aserţiune: "Ajutorul eficient îl acordă nu cei amabili ci puternicii; nu navele spital ci portavioanele." Aşa se face că startul campaniei de ajutorare a populaţiei din regiunea sinistrată a Asiei de Sud Est l-a dat nu Bruxelles-ul ci Washingtonul. În primele momente de după catastrofă, "nucleul forte" al operaţiunilor de ajutor şi salvare era format din America, Japonia, India şi Australia, şi nu din Uniunea Europeană şi ONU.Mai mult decît atît, dacă Organizaţia Naţiunilor Unite s-a simţit iniţial ignorată de Washington, ulterior,după ce s-a instituit o "reechilibrare" a responsabilităţilor, împuternicitul lui Kofi Anan în caz de catastrofe, norvegianul Jan Egeland nu a contenit să aducă elogii Statelor Unite ale Americii, fără a căror logistică militară, ajutorul acordat imediat sinistraţilor ar fi fost imposibil.Secretarul american de stat Colin Powell s-a deplasat miercuri la locul catastrofei şi a promis trimiterea în reigune a încă 44 de helicoptere. Comisarul european Michel sosit şi el tot la locul dezastrului le-a promis victimelor ajutoare în bani , neprecizînd data furnizării de facto a acestora...

O primă concluzie pe care cititorul articolului ar deduce-o pînă aici, pe cont propriu, este că slăbiciunea Europei s-ar datora refuzului sau neputinţei ei de a se articula şi ca forţă militară de primă mărime.Ziaristul german omite însă un detaliu: zona Asiei de Sud Est a încetat să mai constituie o importantă sferă de influenţă a Europei, suprasolicitată deja după prăbuşirea Cortinei de Fier de imensul proces de integrare.

Totuşi, la una din nedumeririle pe care lectura textului o poate stîrni în conştiinţa cititorului, autorul furnizează o explicaţie : restricţiile pe care Europa şi le-a impus din raţiuni istorice bine întemeiate, au degenerat într-o autosuficienţă care cauzează şi o miopie faţă de schimbările survenite dincolo de limitele propriilor ei frontiere geografice sau mentale.

Din situaţia actuală însă Europa iese cu o imagine destul de şifonată şi cu o nouă diminuare a ponderii ei pe eşichierul politic mondial , prooroceşte autorul articolului nu fără a mai face un adaos semnificativ: deşi în discursurile festiviste exemplul Europei este invocat , în viaţa de toate zilele domnesc din nou vechile legi ale forţei şi echilibrului politic. Respectul şi libertatea de a acţiona şi le cîştigă doar cei care pot lua decizii rapide şi dispun de mijloacele corepunzătoare.

  • Data 09.01.2005
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Za
  • Data 09.01.2005
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Za