1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ajutor pentru reconstrucţia Iraqului

O relatare de Bjoern Blaschke, tradusă şi adaptată de Elisabeta Sturdza

Un miliard de dolari - ajutor imediat pentru Iraq: acesta este rezultatul principal al "Conferinţei internaţionale a donatorilor" de la Abu Dhabi, care s-a încheiat duminică, 29 februarie. Banii urmează să fie împărţiţi în două fonduri, unul provenind de la Banca Mondială, celălalt acordat de Organizaţia Naţiunilor Unite. Iraqul va dispune de ei încă în acest an pentru reconstrucţia ţării. La reuniunea din capitala Emiratelor Arabe Unite au participat în jur de 40 de ţări şi instituţii internaţionale. Un miliard din cu totul 33 de miliarde! Acesta a fost prevăzut la ultima conferinţă a donatorilor, care s-a ţinut la Madrid în octombrie anul trecut, ca ajutor suplimentar celui de 18,6 miliarde de dolari pe care intenţionează să-l acorde Iraqului Statele Unite. Ţările donatoare au şovăit pînă acum să dea banii pentru ajutor. Nesiguranţa prelungită din ţară a fost un argument. Un altul - incertitudinea asupra destinaţiei banilor, dat fiind că structurile administrative şi responsabilităţile încă nu sunt clarificate. La Abu Dhabi a fost înfiinţat un comitet în vederea controlului asupra fondurilor de asistenţă. Misiunea noului for, aflat sub preşedinţie japoneză, este de a supraveghea cheltuielile pentru proiectele de reconstrucţie, de a stabili priorităţile şi de a indica liniile directoare. Fondurile au fost constituite, întrucît adversarii războiului, printre care Germania şi Franţa, se opuneau să trimită bani în Iraq , în cazul în care misiunile de ajutorare ar fi fost controlate de ocupanţii americani. Parisul şi Berlinul nu au trimis delegaţi la conferinţa din Emiratele Unite, dar au fost reprezentaţi de trimişii Uniunii Europene. Aşteptările iraqienilor au fost dezamăgite de desfăşurarea conferinţei. În preajma acesteia, ministrul iraqian pentru dezvoltare apelase la ţările participante să acorde un ajutor de 4 miliarde de dolari, cu care să fie finanţate în anul acesta deja 700 de proiecte. Între timp, la Bagdad a fost amînată votarea constituţiei de tranziţie din cauza disputelor asupra problemelor religioase şi juridice. Autorii îşi vor pune semnătura pe documentul provizoriu cel mai devreme miercuri, 3 martie. Oficial, întîrzierea a fost explicată prin sărbătoarea religioasă şiită Ashura. Inoficial, s-ar putea ca anumite neînţelegeri să fi determinat întîrzierea. O temă a disputelor dintre membrii religioşi şi cei laici din consiliu este dreptul familiei, unul dintre cele mai progresiste din lumea arabă. În protestele lagărului conservator-religios, consiliul guvernamental a votat la 27 februarie cu 15 din 25 de voturi re-intrarea în vigoare a legii din anul 1959. Şiiţii vroiau să impună ca dreptul familiei să fie decis de şaria - dreptul islamic. Nu a existat acord nici asupra modului în care să fie desemnat noul guvern de tranziţie. În orele sau zilele următoare se va cădea totuşi la un acord, a precizat membrul consiliului Muafak al Rubai la o conferinţă de presă: "Nu există o altă opţiune, nu există alternativă. Este o necesitate. Toţi iraqienii aşteaptă ca noi să votăm acest document."