1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ajutor german în regiunea cutremurului din Iran

O relatare de Rainer Sollich, tradusă şi adaptată de Elisabeta Sturdza

Conform datelor comunicate de Ministerul de Interne de la Teheran, cutremurul pustiitor din Iran a făcut peste 21.000 de victime. Cu eforturi dramatice, echipe de salvare din întreaga lume caută în dărîmători eventuali supravieţuitori. Ajutorul german nu s-a lăsat aşteptat. A doua zi după cutremurul care a distrus oraşul Bam din sudul Iranului, a aterizat acolo aşa-numita "unitate pentru intervenţie rapidă de salvare în străinătate" a Organizaţiei THW - Asociaţia federală de intervenţie în caz de catastrofă. Cei 30 de specialişti germani dispun de echipament high-tech, cu care pot localiza şi salva oameni aflaţi la 30 m sub ruine şi dărîmături. Sunt în misiune şi cîini dresaţi să depisteze supravieţuitorii.

Stefan Duda, coordonatorul acţiunii, descrie modul în care se desfăşoară munca echipei: "Noi primim informaţii de la localnici, de la vecinii caselor distruse, care ne indică locul unde s-ar putea afla oameni acoperiţi de dărîmături sau locul de unde par să se audă zgomote-semnal." Au existat 36 de indicii de acest fel. Şi totuşi, pînă duminică după- amiază, persoanele de intervenţie venite din Germania, al căror număr s-a ridicat între timp la 70, nu au putut scoate de sub ruine decît morţi. Experţii admit că timpul de supravieţuire a unui om aflat sub dărîmături este de aprox. 72 de ore; după care, şansele sunt tot mai mici. Din experienţa altor mari cutremure, ştim că uneori pot avea loc excepţii, care sunt considerate adevărate minuni.

De ajutor au nevoie acum mai ales nenumăraţii răniţi şi cei rămaşi fără adăpost. De aceea, Crucea Roşie Germană şi alte organizaţii de ajutor au trimis duminică, 29 decembrie, încă un avion, la bordul căruia se află, pe lîngă personal calificat de intervenţie, madicamente, corturi, pături şi hanorace, precum şi trei staţii de preparare a apei potabile. După informaţiile Ministerului german de Externe, care coordonează acţiunea, acestea pot livra zilnic 350.000 litri de apă potabilă pentru sinistraţii seismului. De primă necesitate este şi asigurarea unui adăpost şi ceva cald de îmbrăcat şi de învelit. Oraşul Bam a fost în întregime distrus. Aspectul dezolant al locului este descris de Stefan Duda: "Nu mai stă o piatră peste alta. Cînd mergi prin oraşul Bam, nu mai vezi nici o casă care să nu fi fost măcar în parte distrusă. Seara vezi oameni rămaşi fără adăpost, întinşi la marginea străzilor, înveliţi în pături. Dorm acolo, pentru că încă nu au fost montate corturi. Au fost distruse şi locurile publice, cum ar fi şcoli sau hale. Chiar şi răniţii sunt încartiruiţi deocamdată pe străzi." Crucea Roşie Germană a trimis luni, 29 decembrie, două staţii medicale mobile, care pot prelua fiecare, în caz de catastrofă, îngrijirea unui număr de 20.000 de oameni. Organizaţia germană UNICEF a pus la dispoziţie suma de 100.000 de euro în vedere unor ajutoare suplimentare pentru sinistraţi.