Agricultura, un sector cu potenţial

Toate guvernele au privit acest sector mai degrabă ca pe o povară, iar nu ca pe un domeniu al economiei care, prin politici coerente şi responsabile, ar fi putut duce la dezvoltare şi prosperitate.

Mai întîi ne-am împiedicat de legile proprietăţii, care au fost adoptate cu întîrziere şi aplicate cu o şi mai mare întîrziere. Aceste legi au dat naştere la sute de mii de procese, pentru că ele fuseseră concepute avîndu-se în vedere în primul rînd răsplata clientelei politice a puterii.

Ne aducem aminte apoi de aşa-zisa "criză a motorinei" pentru lucrările agricole, dar şi de imposibilitatea micilor proprietari de a obţine un credit de la o bancă pentru punerea pe picioare a unei mici afaceri.

Au trecut astfel cel puţin zece ani în care agricultorii – mă refer la micii proprietari – au fost obligaţi fie să-şi dea terenurile la acele asociaţii de la care nu primeau mai nimic, fie să le muncească singuri, dar fără nici un profit. Lumea satelor pe de o parte a sărăcit, iar pe de alta a îmbătrînit.

În momentul de faţă, din peste 9 milioane de hectare de teren arabil cît are România, 450.000 de hectare au fost cumpărate în special de italieni, danezi şi olandezi. Ultimii cumpărători de pămînt care au început să apară şi la noi sînt chinezii.

Desigur că nu este nimic rău în acest lucru, doar că nu toate aceste terenuri sînt şi lucrate, adică şi produc ceva. Investitorii aşteaptă oportunităţi, pentru că nimeni nu e dispus să investească fără să se aştepte la un profit. Avem, aşadar, o mare suprafaţă de teren care e ţinută la conservare, dar nu doar de către investitorii străini, ci şi de către proprietarii autohtoni.

Recent, Ministerul Agriculturii prezenta o estimare conform căreia aproape 2 milioane de hectare de teren sînt nelucrate. Conducerea aceluiaşi minister anunţa că se are în vedere o supraimpozitare a acestor terenuri.

În acelaşi timp, Uniunea Europeană, care anul acesta a mărit subvenţiile pentru terenurile lucrate, alocă o sumă de bani şi pentru terenurile nelucrate, dar care sînt "îngrijite". Prin "îngrijire" înţelegem curăţarea acestor terenuri şi întreţinerea lor.

Numai că, pe oriunde treci, vezi cîmpuri întregi năpădite de ciulini şi de buruieni. Sînt imagini pe care desigur că le văd şi politicienii noştri din limuzinele lor cu geamuri fumurii şi sute de cai-putere. Sînt imagini pe care le văd şi bătrînii satelor care nu mai au putere de muncă, dar şi tinerii care au plecat din sat ca din puşcă şi nu s-ar mai întoarce în ruptul capului să muncească pămîntul.

Mîncăm 70% din import, iar restul de acasă. Cui îi este convenabil acest lucru? Desigur că în primul rînd marilor importatori de pe pieţele externe.

Autor: George Arun

Redactor: Robert Schwartz