1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Afganistanul pe muche de cuţit

Daniel Scheschkewitz22 ianuarie 2009

Noul guvern din Washington doreşte să retragă trupele americane din Irak şi să le întărească pe cele din Afganistan. Şi Bundeswehrul intenţionează să-şi sporească efectivele din cadrul forţelor NATO.

https://p.dw.com/p/GeIM
Militari americani din Afganistan aplaudând cu ocazia învestirii lui ObamaImagine: AP

Unităţile germane se află în nordul Afganistanului. Întrucât ţara se află într-o situaţia grea întărirea trupelor occidentale din zonă e cât se poate de necesară.

Situaţia din Afganistan e pe muchie de cuţit afirmăî toţi cei care au vizitat această ţară în ultima vreme. Că e vorba de militari, de politicieni sau de membrii organizaţiilor care se ocupă cu reconstrucţia ei părerile sunt unanime. Talibanii au reuşit să se consolideze şi şi-au extins aria, introducând şi în regiunile din nord infama armă a atentatelor sinucigaşe. In vizorul insurgenţilor au ajuns să figureze tot mai frecvent şi militarii germani. Din pricina pericolului crescut, organizaţiile umanitare încep să părăsească Afganistanul. Iar guvernul preşedintelui Karzai reuşeşte tot mai rar să se impună în diversele provincii ale statului. In multe locuri se cultivă droguri, din a căror vânzare se finanţează şi talibanii.

Şeful trupelor NATO , generalul american Cradock revendică de multă vreme sporirea cu 20.000 de militari a forţelor alianţei nordatlantice dislocate în Afghanistan. Germania intenţionează să trimită circa 600 de militari proaspeţi în zonele din nordul ţării. Această sporire a efectivelor este utilă, câtă vreme serveşte asigurării militare a reconstrucţiei civile şi nu bombardării unor prezumtive obiective ale talibanilor, în cursul cărora îşi pierd viaţa în special civili nevinovaţi, femei şi copii.

Conform organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului, anul trecut şi-ar fi pierdut viaţa în Afganistan, în asemenea bombardamente, circa 1000 de civili. Tot atât de mulţi au căzut victimă atentatelor sinucigaşe ale talibanilor. Ceea ce a dus la escaladarea violenţei. Reducerea ei nu va reuşi decât odată cu progresul semnificativ al reconstrucţiei.

La rândul ei, aceasta nu va izbuti dacă nu se iau măsurile de securitate necesare restabilirii legii şi ordinii. În acest scop e nevoie şi de poliţie, şi de justiţie şi de forţe armate. Germania îşi aduce o contribuţie importantă, în măsura în care instruieşte militari afgani. Dar patrulele locale nu ajung decât prea rar în regiunile controlate de baronii războiului şi drogurilor.

Un rol important ar putea juca în context şi escadrila de avioane Awacs, pe care americanii le-au folosit cu succes şi în Columbia, şic are ar putea fi pilotate de germani. Dezirabil ar fi însă ca Bundestagul să limiteze mandatul acestor escadrile, astfel încât să nu se rişte ca germanii să se facă părtaşi la uciderea de civili în cazul în care avioanele Awacs sunt utilizate pentru coordonarea unor operaţiuni soldate cu victime nevinovate.

E bine că, pentru Obama, Afganistanul e o prioritate, spre deosebire de predecesorul său Bush, pe care-l obseda Irakul. Dar situaţia nu se va ameliora sensibil decât dacă întărirea militară va merge mână în mână cu îmbunătăţirea substanţială a calităţii angajamentului civil.