1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Afganistanul merge în turul 2

Vidul de putere se prelungeşte în Afganistan - în parametri modificaţi: rezultatele scrutinului din 20 august au fost greşite.

default

Alte vremuri: Hamid Karzai şi Abdullah Abdullah (la conferinţa internaţională a donatorilor din Tokio, 22 ianuarie 2002)

Anunţurile că alegerile prezidenţiale din Afganistan nu au fost câştigate de Hamid Karzai cu un scor suficient de mare încât să poată fi proclamat din nou preşedinte şi cel al organizării unui balotaj vin după ce Administraţia de la Washington a transmis oficialităţilor de la Kabul un mesaj clar: criza politică şi vidul de putere trebuie să ia sfîrşit. Hillary Clinton, secretarul de stat al Statelor Unite, aşteapta soluţia propusă de Karzai chiar în cursul după amiezii. Ei bine, liderul de la Kabul a reacţionat ca şi cum ar fi fost pus în faţa unui ultimatum şi a făcut cunoscut că decizia comisiei electorale independente este "legitimă, legală şi constituţională şi consolidează calea spre democraţie".

Odată acceptate ca fiind fondate, acuzaţiile de manipulare a alegerilor au atras după ele anularea câtorva sute de mii din totalul voturilor - aproximativ o treime din opţiunile exprimate în favoarea lui Karzai. Conform rezultatelor oficiale date publicităţii de biroul electoral, procentajul preşedintelui în exerciţiu a scăzut până la 49,67%, insuficient pentru a fi promulgat câştigător din prima rundă.

Karzai pare să fi aşteptat începutul zilei de lucru în America pentru a prilejui Statelor Unite şansa de a reacţiona primele la auzul veştii venite dinspre Kabul. Ceea ce, de fapt, s-a şi întâmplat. Şeful Casei Albe, Barack Obama, a salutat ceea ce a numit gestul constructiv şi pasul înainte în a oferi afganilor un guvern care să le reflecte voinţa. Pe de altă parte, primul ministru britanic Gordon Brown şi fostul candidat la Preşedinţia americană John Kerry, senator şi aflat, zilele acestea la Kabul, au ţinut să elogieze maturitatea politică a lui Hamid Karzai.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Rodica Binder