1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Afganistan - un nou atentat sângeros

Cel puţin 40 de persoane au murit ieri şi alte câteva sute au fost rănite, după ce un atentator sinucigaş s-a aruncat în aer, în centrul unei grupe de parlamentari afgani, în nordul ţării.

default

Hamid Karzai - un preşedinte înt-un colţ de iad

Anumite surse suţin că ar fi vorba chiar despre 90 de victime. Printre cei ucişi se numără şi şase parlamentari, mulţi copii şi numeroase căpetenii locale din provincia Baghlan. Şi fostul ministru al comerţului Mustafa Kazemi se află pe lista victimelor atentatului. Bilanţul confirmat de ministerul de interne afgan menţionează 50 de persoane ucise. Un atentat fără precedent în Afganistan, de la căderea guvernului taliban.

Condamnarea atentatelor sinucigaşe este una din îndatoririle zilnice ale preşedintelui afgan Hamid Karzai. Şi ieri, şeful statului a apărut ca de obicei în faţa camerelor de luat vederi pentru a ataca dur manifestările duşmanilor Afganistanului. Dar de această dată, preşedintele era evident marcat. Trist şi resemnat atunci când a prezentat condoleanţe familiilor îndoliate. Celor din provincia Baghlan, situată la 150 de kilometru de Kabul, Karzai le-a promis ajutor pentru reconstrucţia zonei.

Despre reconstrucţie era vorba chiar în momentul atentatului. Mai mulţi parlamentari se deplasaseră în zonă pentru a lua parte la festivitatea de deschiderea a renovatei fabrici de zahăr.

Numeroşi reprezentanţi ai guvernului, căpetenii locale şi elevi făceau parte din comitetul de primire. În mijlocul acestei agitaţii, un atentator sinucigaş s-a aruncat în aer în timp ce copiii cântau în onoarea oaspeţilor. Şeful spitalului local, Ahmad Narmogy, se afla şi el la locul atentatului şi a scăpat ca prin minune.

„De abia sosiseră parlamentarii, când un tânăr s-a desprins din mulţime şi s-a aruncat asupra invitaţiilor. A urmat o explozie asurzitoare. Ne-am aruncat la pământ. Si după ce, la câteva minute, s-a împrăştiat praful, m-am regăsit în mijlocul unei mulţimi de resturi umane”, povesteşte medicul Narmogy.

Mustafa Kazemi - un politician ambiţios, ucis în atentat

Numeroşi oameni au murit, printre ei şase parlamentari. Chiar şi pentru Mustafa Kazemi, şeful delegaţiei de la Kabul, ajutorul a venit prea târziu. Bărbatul de 48 de ani era un cunoscut politician, care în tinereţe luptase împotriva armatei sovietice. După îndepărtarea guvernului taliban, în calitate de membru al delegaţiei Alianţei de Nord, Kazemi a luat parte la conferinţa de la Petersberg, din apropiere de Bonn. În noul guvern, a ocupat fotoliul de ministru al comerţului. Mai târziu a demisionat şi a fost ales în Parlament. Relaţia sa cu preşedintele Karzai s-a înrăutăţit şi totul a culminat cu fondarea partidului de opoziţie „Frontul Unit”, din care fac parte şi foşti mujahedini ca şi funcţionari ai fostului guvern comunist. Ieşirile sale critice şi nu de puţine ori populiste l-a profilat pe Kazemi drept apărător al cetăţeanului de rând. Imagine de care se bucura şi în provincia Baghlan, după cum explică apărătorul drepturilor omului Nasir Badroz: „Domnul Kazami a fost salutat cu bucurie de locuitorii de aici din Baghlan. Le-a ascultat doleanţele şi le-a promis că îi va ajuta cum va putea”.

O promisiune pe care nu o mai poate respecta. Unele agenţii susţin că atentatul îl viza pe chiar pe Kazemi. Teoria nu a putut fi verificată până acum.

Atentatul nu a fost revendicat de nici o grupare. Surprinzător chiar, purtătorul de cuvânt al talibanilor, a anunţat că luptătorii nu sunt responsabili pentru această baie de sânge.