Afacerea Microsoft

Anunțul recent privitor la clasarea dosarului Microsoft nu a făcut decât să întărească mai vechile suspiciuni că lupta împotriva corupției condusă la București evită cu totdinadinsul să implice marile companii occidentale. De la bun început ancheta împotriva unor miniștri părea incompletă de vreme ce nu-i implica pe mituitori, oricare ar fi fost aceștia. Nici nu erau pomeniți, nici măcar dintr-o necesitate logică a discursului. Nu e deloc nesemnificativ că un fost președinte al României, Traian Băsescu, atrăgea la rândul său atenția cu doi ani în urmă că ”banii care s-au traficat între instituțiile statului român nu au venit din cer”. ”Banii aceștia, mai spunea Traian Băsescu, s-au dat cu aprobarea celei mai înalte trepte a Microsoft”.

În treacăt fie spus, e uimitor că tocmai aceia care îl adulau pe fostul președinte susținându-i toate politicile fără nicio examinare critică, îi minimalizează astăzi declarațiile sau, pur și simplu, le ignoră. În cazul acesta însă Traian Băsescu a făcut o deducție simplă, accesibilă oricui. El deține pesemne și anumite informații, dar este clar pentru cine nu vrea să-și lege ochii și să-și astupe urechile că, acolo unde există mită, există și un mituitor.

DNA ne spune însă după mulți ani de investigații că nu a găsit nicio dovadă. Dar nu asta e partea cea mai importantă, ci faptul că nu a urmat niciodată traseul banilor, că nu s-a dus la sursa mitei, încât nu e de mirare că nu a găsit nimic. DNA a reușit doar să compromită o anchetă majoră și să maculeze numele unor persoane. Să luăm un exemplu care ne este mai familiar. L-am criticat de multe ori pe fostul ministru Daniel Funeriu că adoptă perspectiva egalitară a stângii franceze și nu înțelege că singura cale de a reforma sistemul școlar este asumarea hotărâtă unei perspective conservatoare întemeiată pe selecție la toate nivelurile, după cum am deplâns dezinteresul său pentru cultura umanistă, dar nu l-am crezut nicio clipă capabil să participe la frauda Microsoft. I-am găsit ”vina” de a se fi lăsat sedus de progresismul unui Jacques Attali și că nu are curajul de a gândi reforma pe cont propriu în context românesc, dar ideea coruperii sale ni s-a părut întotdeauna absurdă.

Dacă s-a ajuns ca numele său să fie trecut printre suspecți este pentru că DNA funcționează ca o mașină incultă lipsită de discernământ. Și nici nu ar trebui să ne mire dacă a fost posibil ca un Mircea Negulescu (și mai sunt și alții) să funcționeze la DNA cu deplină autoritate. Acolo unde te așteptai să găsești o elită a magistraturii dai de indivizi grosolani, înclinați către conduite arbitrare.

Ne-am întrebat de multe ori care este motivația susținerii de care se bucură Laura Codruța Kövesi la anumite niveluri ale administrației americane și nu am găsit răspuns. Ce interes ar avea americanii să se identifice cu un procuror cu calități incerte și care în plus și-a obținut doctoratul în drept printr-o fraudă dovedită? O explicație, de ordin general desigur și care nu dă seama de fapte precise, este că americanii au ajuns încetul cu încetul să-i disprețuiască pe români. Dacă i-au văzut în toți anii aceștia dezbinați, gata în orice clipă să se denunțe unul pe altul, egoiști și intriganți (să recitim bunăoară telegramnele Wikileaks), dispuși mereu la derogări necinstite, li s-a părut că o șefă anticorupție ca cea actuală e exact ce le trebuie.

Dar nici așa nu s-ar exlica deplin de ce șefa DNA se bucură de interviuri și articole elogioase în presa lumii exact atunci când derapajele ei ies mai bine în evidență. Faptul, de pildă, că șefa DNA acționează ca și cum ar fi în rivalitate cu un anumit judecător constituțional și că îi contestă acestuia autoritatea este o conduită cel puțin neliniștitoare, căci înseamnă că are de gând să nesocotească limitele legale ale misiunii cu care a fost investită. Nu ignorăm că șefa DNA a contestat autenticitatea înregistrării în care polemizează cu judecătorul Daniel Morar (și despre care am mai scris), dar ea s-a referit la anumite cuvinte și replici și nu la fondul declarațiilor sale. Ca să nu mai spunem că în declarațiile de presă, ea a anunțat de mai multe ori implicit voința de a impune o anumită jurisprudență, ceea ce nu are nicio legătură cu munca unui procuror.

În fine, faptul că anumite platforme media au lansat un sondaj pe tema amestecului american în compromiterea anchetei Microsoft, cu scopul pesemne de a dezamorsa inițierea unui scandal politic, nu face decât să amplifice suspiciunile. Problema este că românii nu se bucură în Vest de suficientă credibilitate. Prea mulți politicieni de la vârf trag după ei o trenă lungă de păcate capitale - inclusiv Traian Băsescu, cel mai energic acuzator, fiind compromis în atâtea feluri - încât e lesne pentru oricine să-i discrediteze și să le bagatelizeze afirmațiile. Ceea ce se și întâmplă. Deși pare puțin îngroșată, o comparație ar fi sugestivă: când o prostituată acuză pe cineva de viol, lumea rămâne circumspectă. Chiar dacă e victima certă a unui abuz, ea va trebui să se lupte, în prealabil, să obțină un statut de credibilitate.