1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Afacerea Ghiţă-SRI, Rusia şi România bananieră

Halucinanta şi eronata trecere în rezervă a generalului Coldea ar trebui să ne îngheţe sângele în vine. Şi să dea alarma nu doar în România, ci peste tot unde încă nu s-a înţeles ce înseamnă o presă manipulată.

Ea relevă cât de vulnerabilă e foarte defecta democraţie românească. Cât de uşor greşesc mai marii ei. Şi lasă să se întrevadă, la rigoare, o probabilă imixtiune a Rusiei lui Putin mai amplă şi mai adâncă în treburile româneşti, decât au crezut mulţi. În fine, ea trădează cât de rău stă presa românească, al cărei segment independent, oricum anemic, se vede forţat de lipsa de transparenţă a executivului să recurgă la conjecturi şi deducţii, spre a înţelege cât de cât ce se petrece în România.

Deşi dată oficial ca „voluntară”, la „cererea lui Coldea” după exonerarea fostului şef adjunct al SRI, de către o comisie internă care ar fi "verificat" alegaţiile împotriva generalului-locotent, eliminarea lui din serviciul secret n-a fost, din varii motive, în regulă deloc.

Mai întâi, nu e ok din raţiuni procedurale, insignifiante doar în dictaturi, în schimb foarte importante într-un stat de drept. Căci trecerea în rezervă s-a petrecut la umbra deasă a unor interesate denunţuri tv, neprobate şi neverificate realmente. Denunţuri aparţinând unui delator fugar, el însuşi probabil ex-agent secret şi pe deasupra nu doar oligarh corupt, probabil mare infractor ci, colac peste pupăză, un ins care s-a situat, de bunăvoie, la extrema fascistoid-antidemocratică a spectrului politic, după ce a fost prieten la toartă, aliat, probabil complice şi agent electoral al altui mare penal, în speţă fostul premier PSD-ist, Victor Ponta.

Un fugitiv mafiot şi extremist ca arbitru iresponsabil al situaţiei româneşti

Or, fugarului penal i se poate cere socoteală pe moment la fel de puţin ca şi televiziunii sale "postfactuale", care, deşi joacă un rol considerabil în încercările grele prin care trece democraţia românească, se bucură totuşi, aiuritor, de o impunitate strigătoare la cer.

Încât, în reacţie la delaţiunile transportate de Romania TV, voluntara "orbire” flagrantă a CNA pare doar o măruntă piesă la dosar, un simplu mizilic faţă de inadecvarea preşedintelui în raport cu ansamblul problemelor pe care le ridcă dosarul Ghiţă-Coldea.

Apoi, nu e în regulă din raţiuni de imagine. Căci problema lui Coldea nu sunt, evident, cei 5.000 de euro pe care ar urma să-i încaseze de acum încolo, ca rentă viageră, aşa cum sunt îndemnaţi să creadă naivii şi invidioşii, cu toţii momiţi sistematic să-şi abandoneze discernământul de către imperiul ştirilor false devastând fireşte, actualmente, spre bucuria Rusiei, democraţiile din lumea liberă şi deci şi, implicit, din România.

La urma urmei, e vorba de o pensie rezonabilă pentru un spion şef îndelungat, cu aporturi incontestabil pozitive la consolidarea securităţii naţionale, nu în ultimul rând în domeniul luptei anticorupţie, precum cele aduse de Florian Coldea. Iată şi de ce trecerea sa în rezervă la insistenţele unui mare corupt, eventual manevrat ori susţinut de Moscova, precum mai toate celelalte clone populiste şi extremiste de stânga şi de dreapta apărute în Europa, în ultimii ani, i-a dăruit mafiei aflate la lucru în România un triumf nemeritat.

E absolut aiuritor cadoul unui asemenea succes de proporţii, o victorie netă - şi nu doar de imagine - repurtată de marii corupţi asupra rudimentelor statului de drept românesc.  Căci nu se poate interpreta altfel, adecvat, scoaterea pe tuşă, complet netransparentă, a unui ins care, la câte păcate o fi având, are, precum Coldea, cel puţin virtutea incontestabilă  de a fi virulent detestat de oştirea nomenclaturistă a oligarhiei care a devalizat  ţara în răstimpul terifiantelor ei decenii de postcomunism.

Arsenalul limitat la dispoziţia lui Iohannis şi Hellvig şi erorile lor

Ce-i drept, pare, oarecum, de înţeles că nu s-a făcut o Comisie de anchetă parlamentară, de vreme ce alcătuirea uneia credibile ar ridica probleme insurmontabile. Căci actuala majoritate politică aparţine grupării  lui Ponta, nereformatul partid-stat, a cărui clonă extremistă e formaţiunea fugitivului Ghiţă. Încât încercarea preşedintelui, rămas, de la învestirea noului guvern, ultima redută a democraţiei în faţa tăvălugului marilor corupţi, o tentativă susţinută de omul său din SRI, Hellvig, de a ascunde sub covor mizeria încrengăturii oneroase a afacerilor SRI şi a celor puse pe roate de Sebastian Ghiţă, pare, până la un  punct, comprehensibilă.

Dar, în acest caz, şeful statului şi omul său de la cârma serviciului secret intern ar fi trebuit să stea în banca lor. Ar fi fost recomandabil să se abţină de la zguduirea instabilei plute pe care navighează SRI în vâltoarea din proximitatea cascadei. Şi ca atare să evite orice acţiuni care s-o destabilizeze suplimentar şi să lase concomitent impresia că ar fi vândut la masa verde meciul, oferind, pe sub tejghea, oligarhiei securisto-mafiote, o izbândă facilă, neverosimil de uşor obţinută, asupra anticorupţiei.

Pe scurt, în raport cu arsenalul lor limitat şi cu trecutul sulfuros al serviciului secret, ambii grei ai executivului românesc au reacţionat uimitor de prost, inadecvat şi disproporţionat, precum şi, pe de o parte, prematur, cu Florian Coldea, pe de alta regretabil de tardiv în a evalua corect gradul de pericol al unui Sebastian Ghiţă şi al impactului delaţiunilor sale.

Panicaţi de ecoul negativ al amestecului tipic pentru dezinformări KGB-iste, amalgamând toxic semiadevărurile şi minciunile sfruntate debitate de Sebastian Ghiţă căruia, ca fugitiv şi în absenţa unor probe concludente nimeni n-ar fi trebuit să-i acorde vreo importanţă  deosebită, ambii s-au repezit. În loc să stea strâmb şi să gândească drept, au luat, pripit, măsuri nefericite.

Când, în fapt, ar fi trebuit să arunce la bătaie tot ce are statul român la îndemână spre a depista ascunzişul acuzatorului, s-au grăbit să-i "ia" profesional, fie şi elegant, "gâtul”, tocmai celui învinuit de un extremist având, prin ţinta declaraţiilor sale, toate datele de a figura ca spion dublu, în solda unui stat străin, ostil României libere şi aliaţilor ei apuseni.

Greşeala lor cea mai gravă pare, în context, a fi că, acţionând în conformitate cu predicţiile duşmanilor democraţiei româneşti, cei doi înalţi dregători au discreditat instituţii cheie ale statului de drept, creând impresia că România ar fi pe cale să se transforme definitiv într-o republică bananieră. În plus, şi-au afectat propria imagine expunându-se celor mai diverse bănuieli, ceea ce nu face decât să sporească destabilizarea resorturilor democratice ale ţării şi să alimenteze angoasele generale, intensificând sentimentul multora că prefacerea României într-o distopie înfricoşătoare ar putea fi iminentă. 

Autor: Petre M. Iancu