1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Afacerea cu iubirea

Face un mic bine iubirii, dar unul mare economiei: Valentine’s Day nu-i bucură numai pe îndrăgostiţi, ci şi pe comercianţi.

default

Agitaţia de Valentine’s Day a început de fapt cam cu două săptămâni înainte de 14 februarie, în Germania. La televizor şi chiar în magazine se fac sugestii de cadouri pentru iubită, respectiv iubit, comercianţii vin şi ei cu idei ieşite din comun, care ar putea însoţi declaraţiile de dragoste sau cererile în căsătorie.

Symbolbild Einkaufen in Deutschland

Mai nou, pentru a lua în serios Valentine’s Day, nici nu trebuie să ai un partener. În weekend-ul dinaintea Sfântului Valentin, unii berlinezi s-au gândit chiar şi la cei care nu au prea multe motive de sărbătoare şi le-au oferit petreceri cu teme la fel de siropoase ca şi baloanele în formă de inimă, expuse la intrare: “Love- Singles’ Party”.

Shopping de urgenţă

Fie cadouri obişnuite sau mai ieşite din comun, cum ar fi o stea personalizată - de pe cer, nu din magazinul de jucării - e clar că Valentine’s Day cere dare de mână. Şi deşi nu ar zice nimeni că e o sărbătoare pe gustul bărbaţilor, ei sunt cei care cheltuie în Germania cel mai mult de ziua îndrăgostiţilor, spun statisticile. Normal, altfel i-ar costa mult mai mult scuzele de rigoare.

“Nu am încă un cadou”, spune un bărbat din capitală. “Dar în caz de urgenţă cumpăr flori”.

“Iubita mea are deja de toate”, povesteşte un domn, care se pare că face des cadouri. “Ar trebui s ă fie ceva special.”

Valentinstag Flash-Galerie

Să vedem însă ce înţeleg germanii prin ‘special’: “Să ieş im la restaurant”, spune o tânără. “Să mergem la cinematograf”, propune altcineva. “O zi de wellness”, îşi doreşte o altă femeie.

Câteva doamne din centrul Berlinului ne-au povestit că s-au săturat de “cupoane”, “obiecte pentru bucă t ărie”, “parfumuri” şi “praline”.

Tone de flori sau program cu buget redus

Dar, aşa cum ne-a dezvăluit şi domnul de mai devreme, care s-a gândit la un ‚cadou de urgenţă‘, cele mai frecvente daruri sunt trandafirii. Trandafirii roşii. Distribuitorii de flori se bucură mai ceva ca îndrăgostiţii, în condiţiile în care câştigurile lor se dublează, cel puţin, de Valentin’s Day. Germanii au cheltuit anul trecut în jur de 120 de milioane de euro pe flori, în 14 februarie, iar Societatea de Informare pentru Piaţa Agrară (AMI) se aşteaptă ca floriştii să câştige în acest an şi mai mult.

'Fleurop', unul dintre cele mai renumite magazine care livrează flori în Germania, primeşte de Valentine’s Day numai în filiala din Berlin, 1.000 de comenzi pe oră. Lufthansa Cargo transportă în ‚ziua iubirii’ cantităţi impresionante de trandafiri roşii, importaţi în Germania. Anul trecut au ajuns cu avionul nu mai puţin de 1.200 de tone.

Prinz Navenn Küss den Frosch Disney

Valentine’s Day - ameţit de atâtea inimi de ciocolată, pluş sau plastic - face bine iubirii, dar şi mai bine economiei.

Există totuşi şi unele cupluri, pentru care programul ‚special‘ de Valentine’s Day nu costă nimic: “R ămânem acasă ş i facem sex”, am aflat de la doi trecători.

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin

Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm