1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Adversităţile se înteţesc

Duelul dintre cuplul Ponta-Antonescu şi Băsescu continuă, incertitudinile în spaţiul euro dăinuie, tragedia Siriei atinge paroxismul.

Preşedintele Băsescu nu are voie deocamdată să-şi reia mandatul, titrează pe prima pagină FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG interminabila şi păguboasa „sagă” a încrîncenatei înfruntări dintre noua alianţă aflată la putere şi şeful de stat suspendat de parlament.

Referendumul de duminică nu a dus la o soluţionare a confruntărilor pe faţă, ci pare a le fi înteţit, după ce USL a contestat în faţa Curţii Constituţionale rezultatele date publicităţii de Comisia Electorală, potrivit cărora doar 46,24% din cetăţenii cu drept de vot s-au prezentat la urne, majoritatea lor pronunţîndu-se pentru demiterea lui Băsescu.

Elementul cheie al noii dispute „colaterale” îl constituie numărul real al votanţilor, care oscilează în funcţie de interesele fiecărei tabere. CC îşi va da verdictul abia la 12 septembrie, după verificarea tuturor listelor de vot. Pînă atunci, Crin Antonescu va exercita ad-intemrim cea mai înaltă funcţie în stat.

Intervalul prezintă pentru USL avantaje strategice. La 12 august expiră mandatul lui Daniel Morar, şeful DNA, atacat masiv de USL. Motivele sunt cunoscute: Morar a luptat vajnic împotriva politicienilor corupţi. Antonescu are acum ocazia să numească, la recomandarea ministrului justiţiei, noul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Chiar dacă ziarul citat nu menţionează explicit faptul, se ştie că succesorul lui Daniel Morar va fi loial actualei alianţe aflată la putere.

Cine şi-a închipuit că referendumul din 29 iulie va pune capăt disputelor din România, a fost animat fie de un optimism excesiv, fie de naivitate, dar cel mai plauzibil de o insuficientă cunoaştere a „coloritului local” al ţării. În pofida multitudinii de comentarii şi articole apărute în ultima vreme în presa germană, întîmplările din România au continuat să fie neclare pentru nu puţini cititori.

Cu atît mai binevenit pare în contextul dat articolul de fond al lui Ovidiu Pecican, publicat în traducere germană în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, intitulat „Republica sforarilor”. Iată succint şi cîteva repere de orientare în hăţişul crizei politice româneşti, repere furnizate de textul apărut în ziarul bavarez.

În România domnesc vechii nomenclaturişti, care, dincolo de frontierele de partid, tratează ţara ca pe un obiect de pradă. Înfruntarea „sîngeroasă” dintre Parlament şi Preşedinte, seamănă cu răfuiala dintre două clanuri ce deţin puterea. În fond, problema este – scrie istoricul şi publicistul român – că USL sub conducerea lui Ponta îl combate pe Băsescu cu propriile metode ale acestuia, continuînd stilul nedemocratic de guvernare din anii trecuţi.

Întreaga clasă politică din România se slujeşte de toate pîrghiile spre a-şi asigura propriul avantaj, nu însă şi binele comun al ţării. Conflictul pare a fi unul supraetajat. Cel dintre Legislativ şi Executiv se află într-o situaţie ambiguă din punct de vedere constituţional. Apoi, lupta se dă între grupuri de interese aflate în slujba unor magnaţi care dispund de concerne media şi de averi uriaşe. Există şi erori personale la mijloc, liberalii şi conservatorii şi-au împărţit puterea în timpul primului mandat al lui Băsescu, al cărui partid s-a desprins din corpul social-democraţilor, aceştia din urmă recrutîndu-şi conducerea din fosta elită comunistă.

După această descriere „lămuritoare” pentru cititorul occidental a situaţiei din România, articolul se încheie cu enumerarea consecinţelor negative ale disputelor aflate în flux asupra opiniei publice interne (extrem de polarizată) asupra economiei fragilizate. Astfel, sporeşte în plan internaţional şi neîncrederea faţă de România iar la toamnă şi la iarnă s-ar putea să se reverse pe străzi şi mînia populară.

Pînă una alta - România şi Bulgaria nu prea mai au vreo şansă să adere la termenul stabilit la spaţiul Schengen. Ministrul federal de interne Hans Peter Friedrich, lider creştin-social, exclude deschiderea rapidă a frontierelor la sorocul aşteptat, recomandînd însă cu stringenţă respectarea planului în două etape, elaborat deja de Franţa şi Germania, relatează RHEINISCHE POST.

Mînie neputinicioasă trebuie să fi resimţit Kofi Anan cînd s-a decis să abandoneze misiunea de trimis special ONU în Siria, unde războiul civil îşi urmează sîngeroasa cale iar omenirea asistă paralizată la un conflict în care nu ştie care sunt realele forţe şi interese aflate în joc, atrage atenţia NÜRNBERGER ZEITUNG.

Cert este că CIA sprijină rebelii – ceea ce ziarului FRANKFURTER RUNDSCHAU i se pare legitim, cîtă vreme China şi Rusia sprijină regimul de la Damasc. Numai că abandonată rămîne, ca în orice conflict de interese, chestiunea morală, relevă SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, sugerînd că şi rebelii se dedau la acţiuni violente, care vor ieşi la iveală abia ceva mai tîrziu.