1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Adio suveranitate

Unii observatori se arată uimiţi de vigoarea cu care, subit, şefa diplomaţiei americane, Hillary Clinton, a început să-l trateze pe sângerosul tiran de la Damasc.

default

Dictatorul sirian Bashar el Assad se confruntă pentru prima dată cu ostilitatea deschisă a înalţilor reprezentanţi ai SUA, relevă comentatorii, care se întreabă dacă tiranul e pe cale să devină un paria ca omologul său libian, Gaddafi, şi cât oare va mai dura expulzarea lui din familia naţiunilor civilizate.

Or, Frankfurter Rundschau scoate în evidenţă sprijinul de care continuă să se bucure dictatura siriană la Moscova şi la Beijing.

Amplificarea presiunilor americane nu-i va putea ajuta direct pe demonstranţii sirieni, dar i-ar putea determina pe unii dintre ciracii tiranului sirian să treacă în tabăra adversă, speră Berliner Zeitung.

Alţi analişti se opresc asupra încercării cancelarului Angela Merkel de a deschide, prin turneul ei african, noi porţi şi oportunităţi oamenilor de afaceri germani.

Dar majoritatea editorialiştilor adastă la situaţia din zona euro. Investitorii au luat cu asalt bastionul monedei europene, afirmă Märkische Allgemeine, care subliniază că nu e de ajuns să vrei să calmezi pieţele: trebuie asanate bugetele fără să fie strangulate economiile.

La fel văd lucrurile şi alţi comentatori, inclusiv de stânga. Nu puţini cred că, întru salvarea zonei euro e nevoie nu de demontarea Uniunii, ci de o mai amplă integrare europeană. Süddeutsche Zeitung din München cere guvernelor europene să se unească, să impună peste tot bugete de austeritate şi să treacă la ştergerea datoriilor Greciei.

Această rezolvare, propusă de şeful unei importante instituţii monetare, precum Commerzbank, relevă, potrivit ziarului, că unii bancheri au înţeles ce răspundere le revine.

Potrivit ziarului din München, alternativa ar fi o prelungire a tergiversărilor şi a urgenţelor, a acţiunilor precipitate de ajutorare. Curând ar putea veni rândul Italiei să nu-şi mai poată plăti datoriile, o povară pe care Europa n-ar mai putea s-o ducă”.

Întru salvarea zonei euro, o serie de analişti germani propun nu doar integrarea economică, monetară şi financiară a zonei euro, ci şi pe cea politică. O parte din experţi pledează în favoarea unui nou centralism şi a unor practici fiscale unitare.

Pentru Hannoversche Allgemeine Zeitung, "defectul congenital al zonei euro ar fi tocmai lipsa unificării politice" a ţărilor europene care-o alcătuiesc. În termeni similari judecă situaţia şi Main-Post, în vreme ce Stuttgarter Nachrichten pune degetul pe rană, reliefând că statele euro trebuie să se decidă dacă vor să-şi păstreze fie moneda comună, fie suveranitatea naţională.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz