1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Adevărata vice-preşedintă - alegerea bună a lui Barack Obama

Apelul de reducere a impozitelor în Germania, „războiul” dintre cele două candidate la preşedinţia partidului socialist din Franţa şi formarea noului cabinet în SUA sunt principalele teme ale zilei.

default

Hillary Rodham Clinton este noul secretar de stat în cabinetul Obama. Va fi ea adevărata vice-preşedintă a SUA ?

„Doar o reducere a impozitelor pe termen lung, menită să umple portofelele contribuabililor, pare adecvată pentru stimularea consumului”, afirmă ziarul Nordwest-Zeitung din Oldenburg, argumentând în continuare că : „numai cei care pot conta pe acest venit în buzunar şi în viitor, vor consimţi să investească în automobile noi sau în alte bunuri de consum de lux, care, de regulă, sunt finanţate pe perioade lungi”.

„Să luăm exemplu de la Marea Britanie”, se raliază acestui apel şi ziarul Schweriner Volkszeitung, „unde guvernul a hotărât să susţină conjunctura economică prin reducerea impozitelor”.

„Instigaţi de premierul britanic Gordon Brown”, comentează şi Thüringer Allgemeine din Erfurt, „mulţi politicieni germani din Uniunea creştin-democrată/creştin-socială solicită adoptarea aceloraşi măsuri. (…) Cancelarul Angela Merkel îşi dă seama însă, că imaginea cabinetului ei ar fi catastrofală, dacă ar renunţa la programul conjunctural în favoarea scăderii impozitelor”.

Cotidianul de stânga Frankfurter Rundschau, este de părere că nu există alternativă pentru reducerea taxelor sociale : „În Germania, coaliţia guvernamentală a combătut consumul, într-o perioadă de prosperitate, prin cea mai considerabilă majorare a impozitelor din istoria Republicii Federale. Acum ar fi ocazia potrivită să corecteze această greşeală”.

Cabinetul Obama : un "All-Star-Team"

În SUA, nu este vorba de greşeli. Dimpotrivă, apreciază la München Süddeutsche Zeitung analizând iniţiativa unui program conjunctural anunţat de noul preşedinte : „Tot ce a făcut până acum Barack Obama, pare să fi fost corect. Şi-a format cabinetul într-un ritm record şi cu mult discernământ. Şi-a îndeplinit promisiunea electorală a unei strânse cooperări cu republicanii. Iar acum a adoptat, la anunţarea strategiilor sale de depăşirea a crizei financiare, tonul potrivit. Fără îndoială că va face şi unele greşeli. Dar sunt deja multe indicii care confirmă capacitatea sa de a deveni un mare preşedinte”, afirmă Süddeutsche Zeitung.

La fel de elogios se exprimă şi Allgemeine Zeitung din Mainz : „Cabinetul lui Barack Obama este un adevărat All-Star-Team, o echipă de vedete, caracterizată prin experienţă, competenţă şi o îmbucurătoare independenţă de ideologii”.

Timothy Geithner

Timothy Geithner, noul secretar al Trezoreriei în administraţia Casei Albe.

Şi la Düsseldorf, Financial Times Deutschland constată că „desemnarea lui Timothy Geithner ca Secretar al Finanţelor, este o decizie potrivită. (…) Geithner trece drept pragmatic şi nu ideolog. Or în vremuri, în care principiile uzuale ale politicii economiei au fost puse la o parte, alegerea lui Geithner este un avantaj”.

Frankfurter Allgemeine Zeitung aprobă şi desemnarea lui Hillary Clinton ca secretar de stat, „deşi ea implică şi anumite riscuri, de care Obama este cu siguranţă conştient. Primul risc este Bill”, scrie ziarul referindu-se la fostul preşedinte, „iar al doilea este orgoliul senatoarei. (…) Obama mizează în mod evident pe faptul că doamna Clinton, care şi-a dobândit faima în chestiuni ale politicii externe, îl va ajuta să formeze mari coaliţii”.

Doi se ceartă, al treilea câştigă

Kombo Martine Aubry und Ségolène Royal

Martine Aubry (stânga) a învins-o pe Ségolène Royal (dreapta) cu 50,2% din voturi. Royal contestă alegerile.

De mari coaliţii nu poate fi vorba în Franţa, unde, în rândurile partidului socialist, domneşte dezbinarea. Süddeutsche Zeitung din München analizează : „Singura rază de lumină pentru socialiştii francezi este faptul că următoarele alegeri prezidenţiale au loc abia în patru ani. La ura care animă spiritele în cadrul formaţiunii, este însă de neimaginat ca partidul să se regrupeze. A fost un simplu act democratic care a declanşat această criză, alegerea uneia dintre cele două candidate ca nou preşedinte. Dar cum să guverneze vreodată un partid ai cărui candidaţi îşi reproşează până şi falsificarea alegerilor?” se întreabă scandalizat ziarul din München.

Când doi se ceartă, al treilea câştigă, aminteşte Neue Osnabrücker Zeitung constatând că învingătorul recentelor alegeri este unul care nici n-a candidat : şeful de stat Sarkozy. „El nu va putea face erori atât de grave, încât socialiştii aflaţi în opoziţie să-i devină cu adevărat rivali la viitoarele alegeri. Ei sunt prea ocupaţi să se măcelărească între ei”.

Misiune la Berlin... încheiată

Ein junger Dieb stiehlt das Autoradio aus einem Wagen, den er vorher aufgebrochen hat. Gestellte Aufnahme vom 26.08.2005 in Frankfurt am Main

În cele din urmă, revenim în capitala federală, unde ziarul Berliner Morgenpost comentează amplu capturarea unei bande de copii-infractori din România, care au produs pagube de peste 100 000 de Euro. Activitatea reţelei a început odată cu campionatul european de fotbal şi a dus la triplarea numărului de furturi pe stradă. Autorităţile germane au reacţionat prompt instituind o comisie de anchetă numită „Buzunar”. Greşeala unuia dintre infractorii minori, care şi-a declarat datele personale reale precum şi domiciliul în Iaşi, a dus la capturarea bandei. Thomas Neuendorf, şeful comisiei de anchetă „Buzunar” a declarat, citează Berliner Morgenpost : ”Am colaborat excelent cu colegii din România. Cu ajutorul fotografiilor şi ale datelor personale am descoperit o bandă formată din 15 tineri de 15 sau 16 ani care au fost trimişi, cu ştiinţa părinţilor şi ajutorul complicilor, să fure la Berlin”.