1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Aderarea României la Uniunea Europeană periclitată

Starea corupţiei interne îi îngrijorează pe obeservatorii internaţionali

Comisarul european Olli Rehn

Comisarul european Olli Rehn

Cu toate cü România poate demonstra o creştere economică substanţială de 8,3% în 2004 şi o inflaţie foarte scăzută, aderarea la Unuinea Europeană este periclitată. Potrivit ultimului index al corupţiei, calculat pentru 146 de ţări, România se află pe locul 87.

Nici în domeniul justiţiei, reformele nu sunt aplicate aşa cum a fost solicitat de Uniunea Europeană. În octombrie, sau cel târziu în noiembrie 2005, comisia europeană va scrie un nou raport despre evoluţia României, iar comisarul european Olli Rehn, a anunţat de pe acum, că acest raport nu va fi favorabil. Este astfel posibil, ca Uniunea Europeană să amâne aderarea României cu un an.

Franz Rößler, expert în problemele Europei de sud-est susţine că pentru România, amânarea aderării este un lucru bun, deoarece ţara ar avea astfel mai mult timp să se pregătească pentru intrarea în Uniune.

Şi Fondul Monetar Internaţional se arată sceptic. Cu toate că inflaţia a scăzut de la peste 40% în anul 2000 la doar 9% în 2004, tendinţa populaţiei de a cheltui rapid tot venitul, ar putea periclita stabilitatea monetară şi aşa fragilă din România.

  • Data 23.09.2005
  • Autoare/Autor Maria Pascu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2IK
  • Data 23.09.2005
  • Autoare/Autor Maria Pascu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2IK