Aderarea Croaţiei? Da, dar...

Evident că şi Croaţia face parte, prin istoria şi geografia ei, din Europa, locul ei fiind, ca atare, în Uniunea Europeană, în comunitatea democraţiilor europene.

Ca toate celelalte state ale Balcanilor, Croaţia e chiar cazul să facă parte din UE, chiar şi numai pentru ca astfel să contribuie la stabilizarea regiunii şi să excludă posibilitatea reizbucnirii unor războaie fratricide de felul celor care au pustiit fosta Iugoslavie după destrămarea federaţiei.

În plus, croaţii au şi ei nevoie de perspective. De cele pe care Uniunea a şi promis de altfel, în repetate rânduri, că i le va deschide. Acum aderarea a avut loc. Dar a avut oare loc la momentul potrivit?

Faptele zic: nu!

În ciuda durităţii proceselor de adaptare prin care a trecut Croaţia, justiţia şi aparatul ei poliţienesc n-au ajuns încă la nivel european. Problema urmăririi penale a corupţiei şi criminalităţii organizate ar putea chiar să fie mai dificil de rezolvat decât cele care au grevat şi continuă să greveze România şi Bulgaria. Din punct de vedere economic Croaţia e o ţară în criză. Economia ei e în recesiune. Deficitul ei e dublu faţă de pragul stipulat de pactul de stabilitate european. Şomajul afectează 40 % din forţa de muncă a tinerilor.

Sigur, se poate avansa argumentul potrivit căruia Croaţia îşi va putea rezolva aceste probleme mai uşor cu ajutorul Uniunii Europene, ca ţară membră a Comunităţii. Ceea ce e, de altfel, adevărat, în măsura în care, după aderare, fondurile de ajutorare alocate de UE Croaţiei vor creşte. Dar motivul pentru care Uniunea îşi mai asumă ajutorarea unei ţări, deşi e nevoită, simultan, să facă faţă poverilor implicate de asistenţa acordată Ciprului, Greciei, Spaniei, Portugaliei şi Irlandei, e mai greu de explicat cetăţenilor europeni.

Importul de tensiuni etnice?

În fapt, chestiunea capacităţii UE de a se extinde actualmente nici n-a fost discutată în mod serios. Odată cu aderarea Croaţiei sporeşte pericolul ca Uniunea să importe tensiunile etnice şi vechile conflicte învrăjbind taberele beligerante ale fostei Iugoslavii. Deocamdată domneşte în regiune pacea, dar, pe viitor, Croaţia ar putea bloca, de pildă, aderarea Serbiei la Uniunea Europeană.

Ar fi fost deci mai bine, ca toate ex-republicile iugoslave să adere în bloc şi simultan la UE. Caz în care ar fi trebuit ca, înainte de cooptare, să fie soluţionate conflictele existente, bunăoară cele din Bosnia-Herţegovina, sau cele dintre Serbia şi Kosovo. Croaţia a aderat deja, dar măsura în care această integrare va fi sau nu utilă Uniunii Europene e departe de a fi fost clarificată.