1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Aderare condiţionată: România în UE la 1 ianuarie 2007

Bernd Riegert/Petre Iancu15 mai 2006

Marţi Comisia Europeană îşi va prezenta raportul şi mult aşteptata decizie privind data aderării României, respectiv a Bulgariei la UE. Dar conţinutul raportului nu mai este un secret. Ce anume conţine a aflat recent corespondentul Deutsche Welle de la Bruxelles.

https://p.dw.com/p/B2zY

România, ba chiar şi Bulgaria pot răsufla uşurate. Conform unei decizii interne a Comisiei Europene, devenită notorie în ultimele zile, data de 1 ianuarie 2007 rămîne în principiu valabilă. Comisarul pentru extindere, Olli Rehn, propune cooptarea celor două ţări de la începutul anului viitor, şi nu din 2008.

Documentul pe baza căruia Conmisia va discuta marţi chestiunea, indică însă şi condiţiile de care se va ţine seama şi carenţele ce trebuie înlăturate. Astfel, pînă în octombrie curent, România şi Bulgaria vor trebui să-şi rezolve problemele restante în special în domeniul reformei justiţiei. Critici recoltează mai ales Bulgaria, pentru că lupta împotriva corupţiei n-a dat pînă în prezent rezultate suficiente. Ingrijorare provoacă şi numărul mare de asasinate plătite rămase neelucidate în Bulgaria.

În cazul neînlăturării acestor deficite, Comisia va putea recomanda în toamnă Consiliului European să amîne aderarea pe 2008. Aflat la Viena, ministrul german de externe, Frank Walter Steinmeier a refuzat să comenteze la Deutsche Welle recomandarea Comisiei, dar s-a exprimat clar în privinţa ratificării tratatelor de aderare de către Bundestagul german. „Comisia”, a spus Steinmeier, „va găsi o cale de abordare a deficitelor existente. Ca stat membru, n-avem a critica sau a dăscăli Comisia. In orice caz, în Germania se va pregăti procesul de ratificare, iar acest proces va avea loc astfel încît să permită şi aderarea la 1 ianuarie 2007. Cu alte cuvinte, procesul ratificării se va încheia la începutul lunii decembrie”.

In ce priveşte situaţia din cele două ţări, Comisia e de părere că România şi Bulgaria n-au reuşit să-şi creeze modalităţi operaţionale de plată a ajutoarelor agricole ce urmează a fi transferate după integrare. Pentru prima dată în istoria ei, UE ar putea ca atare să oprească plata acestor ajutoare. In plus, ambele ţări vor continua să fie supuse unei monitorizări, timp de trei ani, astfel încît să se verifice în mod cît mai strict aplicarea reformelor asumate. In scopul menţinerii presiunii reformiste asupra guverneleor de la Bucureşti şi Sofia, se prevede posibilitatea reţinerii ajutoarelor fianciare pentru cazul în care monitorizarea va determina că reformele promise n-au fost transpuse.

De la ultimul raport privind progresele înregistrate încoace, ambele ţări şi-au redus în mod apreciabil numărul de steguleţe roşii. Bulgaria a eliminat între timp 10, rămînînd cu 6 care continuă să fluture. In schimb România nu mai are decît 4 domenii criticate. E vorba pe de o parte de absenţa unui sistem computerizat de colectare a tva. Celelalte trei steguleţe roşii vizează agricultura. Pe lîngă menţionatele carenţe ale agenţiilor de plată a ajutoarelor agricole, calificate drept neoperaţionale, Bruxelles-ul deplînge lipsa unui sistem de înregistrare a animalelor, precum şi a facilităţilor de colectare şi procesare a produselor animaliere secundare, facilităţi necesare pentru prevenirea bolii vacii nebune.

Cu o săptămînă în urmă circulau în capitala Belgiei zvonuri, prompt dezminţite la 8 mai de şeful Comisiei Europene, Barroso, potrivit cărora urma să se amîne orice fel de decizie. Acum, Comisia a optat în favoarea acestei noi formule, care favorizează aderarea la 1 ianuarie 2007, dar menţine data sub rezerva desăvîrşirii reformelor. Oricum integrarea e garantată ambelor ţări din 2008. In cazul neîndeplinirii criteriilor, UE ar putea activa clauzele de salvgardare incluse în tratatele de aderare.

In reacţie la atitudinea deosebit de critică a Comisiei faţă de Bulgaria, şeful diplomaţiei sofiote, Serghei Stanişev, a declarat că eventuala amînare a aderării ar constitui o puternică dezamăgire şi ar descuraja forţele reformiste din ţara sa.