Acordul de pace de la Nadjaf.

Marele aiatolah Sistani pare a reuşi unde alţii înaintea sa au eşuat. In noaptea trecută s-a ajuns la un acord cu şeful radical şiit Moktada el Sadr pentru a se pune definitiv capăt luptelor sîngeroase din Nadjaf şi pentru a asigura securitatea locuitorilor şi protejarea mormîntului sfînt al imamului Ali . Miliţiile lui El Sadr sunt chemate să depună armele iar trupele irakiene şi americane să se retragă din oraş. Nadjaf va fi pe viitor controlat dopar de poliţie, iar guvernul de la Bagdad va despăgubi victimele recentelor lupte. Pe cît de simplă pare acum soluţia pacificării, pe atît era ea improbabilă doar cu cîteva zile în urmă. Americanii şi trupele irakiene s-au apropiat din ce în ce mai mult de moscheea Imamului Ali, în care se baricadaseră adepţii lui Moktada el Sadr. Decizia militară înă a fost luată şi nici miliţiile nu au dat curs ultmatumului guvernului irakian. S-a creat aşadar o situaţie clară de patt. El Sadr nu-i putea aluna pe asediatori, iar aceştia nu puteau interveni fără a provoca averierea lăcaşului sfînt al şiiţilor, ceea ce ar fi dus la escaladarea confruntărilor şi la noi victime. Exista şi pericolul extinderii luptelor şi în alte părţi din sudul şiit al Irakului, în care pînă de curînd domnise calmul. Această stare de calm s-a datorat în cea mai mare parte marelui aiatolah Sistani, şeful spiritual al şiiţilor irakieni care nu este însă un prieten al americanilor. El ştie însă că rezistenţa armată nu poate decît agrava starea de fapt şi sabota procesul de democratizare iniţiat. Un proces de pe urma căruia primii beneficiari sunt şiiţii, care alcătuiesc majoritatea populaţiei dar care pînă acum au fost permanent excluşi de la putere. Nimeni în afară de Sistani nu ar fi putut ajuta în această situaţie escaladată. El este cel care are suficientă influenţă asupra fraţilor de credinţă,se bucură de mare respect şi încearcă să despartă strict politica de religie. El se opune unei copii irakiene a statului iranian al aiatolahilor. Sistani nu se alătură nici uneia din părţile aflate în conflict, chiar şi numai din motive tactice. Sistani pare a pune preţ în primul rînd pe revenirea păcii şi calmului în Irak şi pe progresul democraţiei. obiective care corespund dorinţei unei mari părţi a populaţiei cu care s-ar putea identifica şi guvernele de la Bagdad şi din Sua. Prin acordul de la Nadjaf nu se poate vorbi de mari perdanţi. Se pare că dintr-odată adepţii lui El Sadr au ajuns la convingerea că preţul pe care trebuie să-l plătească este prea mare .