Achiziţiile publice, un izvor de corupţie

Institutul pentru Politici Publice a dat recent publicităţii rezultatele unei analize din care reiese că multe din instituţiile publice achiziţionează produse şi servicii la preţuri de două sau chiar de trei ori mai mari decît cele normale. "Readucerea preţurilor pentru achiziţiile publice la niveluri rezonabile ar aduce economii cuprinse între 2 şi 4 miliarde de euro pe an", a afirmat directorul adjunct al IPP, Adrian Moraru. Conform aceleiaşi surse, avem o piaţă a corupţiei evaluată între 2 şi 4 miliarde de euro pe an care cuprinde în principal achiziţii de mobilier, birotică şi papetărie. Aşadar avem de-a face în aparenţă cu achiziţii neimportante, dar vorba ceea, "bob cu bob se umple sacul."

Analiza realizată de Institutul pentru Politici Publice nu se referă doar la actuala guvernare, ci şi la guvernările precedente. Este de notorietate cazul directorului general Mihai Necolaiciuc care a prejudiciat CFR cu peste 100 de milioane de euro în urma unor achiziţii supraevaluate, unele de zeci de ori, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Miron Mitrea. Nimic nu ne îndreptăţeşte să afirmăm că în timpul guvernării Boc sau în scurta guvernare a lui Mihai Răzvan Ungureanu toate achiziţiile publice s-ar fi făcut prin respectarea strictă a legii.

Numărul de licitaţii trucate sesizate Consiliului Concurenţei este în continuă creştere iar instituţia riscă să nu mai facă faţă investigaţiilor. Într-un Raport pe 2011 privind mediul concurenţial, prezentat recent de Consiliul Concurenţei, se precizează că "practicarea în unele cazuri a unor preţuri mult mai mari pentru autorităţile contractante faţă de alte contracte rezultate din licitaţii poate ridica suspiciuni legate de trucarea licitaţiilor pe verticală şi pe orizontală."

Licitaţiile trucate urmează desigur mai multe reţete, puse la punct de-a lungul anilor şi guvernărilor. Unele dintre acestea urmează reţeta constituirii unor carteluri între ofertanţi, care se înţeleg între ei constituind un monopol al ofertei de produse şi servicii pentru instituţiile publice.

Exemplul cel mai simplu este acela prin care cîştigătorul licitaţiei îşi retrage oferta la adjudecare, făcînd astfel loc ofertei mai scumpe a agentului economic parte a cartelului. "Prada" se împarte desigur între membrii cartelului şi beneficiar (şeful instituţiei publice).

După cele de pînă acum, ne putem da seama de ce sînt atît de rîvnite funcţiile de directori de instituţii publice şi agenţii subordonate ministerelor. Nu atît pentru salarii, deşi consistente şi acestea, ci pentru "comisioanele" pe care această clientelă politică le practică la achiziţiile publice trucate.

Guvernul Ponta a schimbat, de la venirea la guvernare, peste 500 de înalţi demnitari. Aceştia, la rîndul lor, şi-au adus cu ei propria clientelă: rude, prieteni, bune cunoştinţe, oameni cărora le sînt îndatoraţi. În felul acesta, în administraţia centrală şi locală cîteva mii de funcţionari au fost înlocuiţi cu clienţi ai actualei guvernări Ponta.

Răsplătirea clientelei de partid cu posturi de conducere de către puterea politică rămîne principala cauză a corupţiei. Lupta împotriva corupţiei va fi cu siguranţă sloganul cel mai strident în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Îl vor folosi inclusiv, sau mai ales, candidaţii cu dosare penale sau cu procese pe rol, între care Dan Voiculescu este cap de listă.