1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Achitare, nu certificat de nevinovăţie

Ce se ascunde îndărătul valului de achitări de inculpaţi condamnaţi pentru crime de război de către Tribunalul Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie?Şi ce efecte are acest val asupra ţărilor din fosta Iugodslavie?

Momcilo Perisici la Haga

Momcilo Perisici la Haga

A venit şi rândul sârbilor să exulte. Momcilo Perisici, un inculpat sârb, fost şef al armatei iugoslave, condamnat pentru crime de război de o instanţă inferioară a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, a fost, mai nou, achitat de aceeaşi Curte de la Haga.

Achitat, după recurs, s-a văzut la finele lunii noiembrie trecut şi fostul şef al rebelilor albanezi din Kosovo, Ramush Haradinaj, osândit anterior pentru asasinarea de civili în anii 98/99 şi croatul Ante Gotovina. În prima instanţă generalul Gotovina şi alt ofiţer croat fuseseră condamnaţi la pedepse privative de libertate cuprinse între 18 şi 24 de ani. Ambii fuseseră găsiţi vinovaţi de uciderea unor civili şi militari sârbi, care se predaseră şi se aflau sub controlul forţelor croate comandate de ei, precum şi pentru deportarea multor civili.

În principiu, asta e. Sentinţele definitive e bine în genere să fie acceptate ca atare. Dar e permisă desigur întrebarea, de ce oare să se fi greşit atât de serios în instanţele inferioare? Sau avem de-a face aici poate cu o”rectificare” politică a unor verdicte judecate a fi fost prea aspre?

E oare permisă întrebarea cu privire la frecvenţa achitărilor pronunţate în ultima vreme de TPI? E oare această Curte ONU suprasolicitată? Nu mai face faţă misiunii ei? Cât de independentă este ea de interese politice?

În Balcanii de vest circulă intens cele mai diverse teorii ale conspiraţiei. Se afirmă, de pildă, că nu s-ar fi putut realiza aderarea Croaţiei la UE după probarea crimelor şi deportărilor în masă comise împotriva populaţiei sârbeşti, astfel încât ar fi fost obligatoriu ca generalii croaţi să fie puşi în libertate. Apoi, şeful rebelilor croaţi, Haradinaj, fusese un aliat al vestului, al alianţei NATO, iar occidentul n-ar fi vrut să se auto-culpabilizeze. Iar acum, sârbul Perisici.

E cert că Belgradul e iritat masiv de numeroasele achitări în dosarele implicând victimele sârbeşti ale războiului iugoslav. Ca atare, revocarea condamnării sale în prima instanţă dă impresia unei operaţiuni de compensare efectuată în ajunul unor negocieri dificile între sârbi şi kosovari pe tema suveranităţii provinciei care şi-a declarat independenţa de Serbia, în 2008, cu ajutor occidental.

Concomitent, achitarea unui general sârb pare a oferi argumente de combatere a Belgradului în dezbaterea iniţiată la Adunarea Generală ONU de Serbia, cu privire la utilitatea şi legitimitatea Curţii Internaţionale pentru Crime de Război.

Toate acestea sună seducător dar nu constituie decât nişte speculaţii. Faptele se pot înţelege mai bine din perspectiva victimelor. Inculpaţii achitaţi sunt responsabili pentru suferinţele multora, fie că le-au cauzat prin ordinele emise, fie că le-au tolerat sau inclus în calculele lor.

Fuseseră învestiţi cu puteri şi prerogative diverse, aflându-se în varii condiţii de război, dar sunt frapante similitudinile dintre ei. La umbra comandamentelor lor militare şi-au pierdut viaţa mulţi civili, care TPI n-a fost în stare să dovedească vinovăţia nici unuia dintre ei. În plus, în propriul lor grup etnic, toţi trei au figurat drept „eroi”, iar pentru ceilalţi drept inşi dintre cei mai detestabili.

Haga n-a avut la toate acestea vreo replică adecvată, juridică şi morală. Ultranaţionaliştii din fosta Iugoslavie care s-au împotrivit cu toate forţele supunerii în faţa instanţelor de judecată internaţionale se vor simţi confirmaţi, justificaţi şi întăriţi.

Tribunalele naţionale nu vor avea nici un chef să se vâre în bucluc. Iar familiile victimelor se vor simţi şi mai însingurate. Or, toate acestea constituie o evoluţie periculoasă, întrucât ar putea anima la vindictă generaţiile tinere, născute şi crescute în miturile victimelor şi eorilor vehiculate în anii 90. Unii dintre aceşti tineri îşi spun: no justice - no peace.