1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Abuzuri la joasă înălţime

Ne contrariază rateurile democraţiei de undeva de sus. Pentru salvarea ei alarma nu e de-ajuns. Va trebui să ne întoarcem la firul ierbii, unde fac ravagii samavolnicia unor legi rele şi excesele demnitarilor arbitrari.

Scoala din Gura Galbenei, Republica Moldova

Scoala din Gura Galbenei, Republica Moldova

Ne îngrijorăm des de soarta democraţiei din zbor înalt, planat. E fiţos să abordăm din văzduh şi de la mare altitudine libertatea, pericolele care o confruntă, ascensiunea aparent irepresibilă a populismelor gen Marian Munteanu, Frontul Naţional, Trump, Sanders şi toţi ceilalţi.

Avem pretenţia să ne slăbească extremiştii, plagiatorii, impostorii, demagogii şi corupţii mari şi mici. Ne scoate din sărite lehamitea politică, netezind ascensiunea aventurierilor politici. Am vrea să prevenim şi să oprim căţăratul pe grumazul unor ţări al unor oligarhi gen Plahotniuc, primiţi, mai nou, cu braţele deschise chiar şi de demnitarii unor ţări care au eşuat, „hiperpragmatic”, în laşitate şi orbire, dar ar fi trebuit să funcţioneze nu ca platformă pentru politicieni-afacerişti din tagma cea mai rău famată, ci ca un far al libertăţii. Ne irită deci Berlinul, Casa Albă sau Bruxelles-ul.

Ne enervează Europa şi America. Dar toate acestea nu ajung ca să salvăm democraţia. Mai e nevoie de un pic de omenie. Şi de o presă naţională mai curajoasă, mai empatică şi riguroasă decât cea pe care o avem.

Căci democraţia nu se erodează neapărat din cauza actorilor jucând pe scena suspendată de înaltul cerului global. Abuzurile şi indiferenţa la joasă înălţime, samavolnicia regională, tirania din judeţ şi silniciile locale îi fac, de regulă, de petrecanie, mai eficace decât orice greşeală a Casei Albe, decât orice propagandă ori infiltrare regizate la Moscova, decât orice plagiat semnat de Ponta, Oprea şi compania.

Soarta democraţiei se joacă la talpa ţării. Acolo abuzul autorităţilor torpilează încrederea electoratului în societăţile deschise. Acolo, cât timp un rest de credibilitate mai supravieţuieşte, ca prin miracol, repetatelor crize şi seisme ciclice, ideii de democraţie îi dau lovitura de graţie rapacitatea dictatorilor locali, cruzimea ştabilor de cartier, cooperând funest cu indiferenţa, vulnerabilitatea economică ori lipsa de curaj a presei. Care ignoră sau, intimidată, poate şantajată, „uită” să tematizeze şi să denunţe suferinţele indicibile provocate omului de rând de cinism şi nedreptate.

Să nu ne epuizăm însă în abstracţiuni. Iată un caz cules dincolo de Prut, graţie atenţiei Victoriei Popa, de la Jurnalul de Chişinău. Două adolescente harnice, frumoase şi cuminţi, dintr-un sat moldovenesc au îngroşat mai nou rândurile oştirii de copii cu un viitor zdrobit chiar înainte de a începe. Între cauzele fatalităţii cu care se confruntă cele două surori Olărescu figurează refuzul tatălui lor biologic, care le-a părăsit de mult, de a-şi face acte de identitate şi de a le permite şi lor să obţină documentele necesare să-şi continue studiile.

Ursitoarele pesemne că le blestemaseră la naştere, căci destinul le-a fost blocat şi distrus încă înainte de vârsta majoratului. Fetele din Gura Galbenei, Cimişlia, nu vor avea deci, poate, o viaţă demnă de acest nume. Deşi, în ciuda familiei lor dezorganizate şi în pofida puşcăriei pe care o înfundă mama lor pentru omor, s-au vădit, ambele, eleve uimitor de bune. Totuşi nu vor ieşi probabil din marasmul etern la care le-a condamnat provenienţa umilă, decât dacă se întâmplă o minune.

Dar au ele vreo vină? Nu se droghează. Nu beau. Nu şi-au luat lumea în cap. Nu se prostituează în vreun oraş italienesc ori spaniol. Nu fac trotuarul la Paris. Nu cerşesc pe străzile belgiene ori în metroul berlinez. Nu au vreun incomensurabil vis american. Nu aspiră să cucerească New-Yorkul şi Las Vegas-ul. N-ar vrea decât să-şi materializeze dorinţa de a deveni croitorese, ori doctoriţe. Trăiesc din munci ocazionale şi din infima pensie de invaliditate a unchiului care le-a luat de suflet.

Jurnalul de Chişinău adaugă, fără să comenteze, „explicaţii” oficiale pentru această minitragedie. Conform şefei Oficului Stării Civile a municipiului Chişinău, de vină pentru lipsa actelor de identitate blocând viitorul fetelor n-ar fi autorităţile, care nu s-au sesizat din oficiu. Ci mama adoptivă. Că fetele n-au buletin, culpa ar aparţine, pasămite, necăjitei femei care le-a cules de pe drumuri şi le-a oferit un adăpost şi un acoperiş cu preţul amplificării propriei sărăcii. Chiar să nu existe în Moldova o autoritate pentru protecţia minorilor care să intervină salvator, din proprie iniţiativă?

Nu mai puţin strigător la cer e cazul altei moldovence, de-această dată de dincoace de Prut. Oana Vasiliu, o tânără din Iaşi se văzuse şicanată de autorităţile locale pentru că protestase în presă, în loc să facă sluj când, în mizerele locuinţe ale blocului social în care trăieşte, pe 9 metri pătraţi, alături de soţul şi de cei trei copii ai lor, izbucnise hepatita. În stil stalinist, la 6 dimineaţa poliţia i-a bătut la uşă, i-a speriat copiii, între care şi unul grav bolnav, ridicând-o cu duba, pentru "verificări".

În bloc se oprise apa vreme îndelungată, întrucât chiriaşii, lipsiţi de slujbe, nu-şi mai putuseră plăti dările. În reacţie, Primăria ieşeană, în speţă Consiliului ei local cu tot cu întreprinderea Termoservice, care aparţine de acest consiliu, hotărâse, fără jenă, să-i preseze, ignorând cu superbie pericolul acut la adresa sănătăţii publice. Astfel încât un întreg bloc adăpostind copii, săraci, bătrâni bolnavi şi handicapaţi cu pensii absolut ridicole s-a văzut transformat într-un focar de infecţii. Iar hepatita n-a întârziat să se răspândească printre copii şi bătrâni.

Nu-i greu să se tragă concluzii de bun simţ corelându-se absenţa celei mai elementare igiene de o epidemie soldată cu spitalizări. Dar, în ecou, primarul interimar al oraşului, Mihai Chirica a bălmăjit-o, îngăimând câte ceva despre o prezumtivă răspundere a „părinţilor sau celor în grija cărora au fost daţi copiii”. Despre propria responsabilitate nu-i vom auzi, în genere, pe oficiali de acest tip vorbind, decât, poate, la calendele greceşti. Ca soluţie, victimelor, dacă sunt tinere, li se recomandă misogin căsătoria „cu un om bogat”, după cum mi s-a spus. Televiziunea locală Telem a avut temeritatea de a nu-şi reprima oroarea şi de a relata, scandalizată, despre acest caz. Dar presa naţională a tăcut mâlc. Oare de ce.

Ne sufocă birocraţii supraponderale, neliberale, dacă nu de-a dreptul antiliberale, precum cea înstăpânită, spre paguba democraţiei, în varii cancelarii, inclusiv occidentale. Ne supără elita politic corectă, dar moral defectă, sau intelectual ineptă, care uită ani la rând să descopere ameninţări globale sau regionale vădite, precum cea emanând de la regimul putinist. Ne preocupă geopolitici încâlcite, strategii fine, chestii grele, complicate, ca incomprehensibilul eşec al vestului de a pacifica focare de conflict perpetuu, precum Siria, ori de a soluţiona rezonabil criza migraţiei.

Dar nu vom evita o recidivă totalitară cât timp nu ne vom abandona moftul nepăsării. Cât timp nu vom împuternici presa naţională să divulge sistematic şi să scrie cronica necosmetizată a abuzurilor şi desconsiderării cetăţenilor nu doar de către mafia naţională şi "acoperiţii" ei, ci şi de către satrapii mărunţi şi mijlocii de o nesimţire sau prostie inimaginabile, ori, după caz, de o ferocitate sau voracitate greu egalabile.