Absenţa busolei

Dacă aceste mărturii sunt corecte, într-una din televiziunile de ştiri româneşti s-au pus la cale campanii de răzbunare (şi poate se mai pun) împotriva tuturor celor care îndrăzneau să refuze să încheie contracte de publicitate cu o anumită firmă „prietenă” a patronului ori i se arătau, politic, ostili.

Din vindicte, şantaje şi linşaje mediatice trăieşte nu de azi de ieri o considerabilă parte a presei româneşti. Grav nu e doar că unii ziarişti - prea mulţi, prea mari - se lasă luaţi de ape, nefiind în stare să reziste ispitei şi cântecelor de sirenă ale celor care-i cumpără. Cum se petrece achiziţia cu pricina contează prea puţin. Uneori, gazetarilor li se oferă sume importante doar, chipurile, ca să scrie şi să spună ceea ce ar fi scris şi spus oricum. Nu trece însă mult, înainte ca ziariştii astfel agăţaţi să se transforme în marfă din vitrina sau depozitele patronilor lor.

Dincolo de coruptibilitatea jurnaliştilor, trist şi chiar catastrofal de-a dreptul este faptul că publicul românesc n-a reuşit în ultimii 20 de ani să dezvolte anticorpii necesari repudierii produselor media incompatibile cu o minima moralia. În fond, ce şansă ar mai avea un Dan Diaconescu, un C.V. Tudor, o irealitate televizată sau nu mai puţin imundele antene dacă nimeni nu i-ar asculta, citi, privi?

Anemia cronică a societăţii civile româneşti, lipsa de profesionalism ori coruptibilitatea ONG-urilor de profil, dezinteresul Bisericii pentru chestiuni ţinând de deontologia presei, explică în mare măsură eşecul apariţiei unei rezistenţe naţionale la infecţia morală din mass-media.

Deşi plasată de Freedom House pe lista scurtă a ţărilor UE care se bucură de o presă nu întru totul liberă, România nu este, fireşte, singura ţară care suferă din pricina unui număr insuficient de ziarişti deopotrivă competenţi şi independenţi.

Că absenţa busolei morale le dă de furcă şi altor ţări, se ştie. Şi în Germania, de pildă, există în continuare destui ziarişti care manipulează în temeiul unei agende politice proprii, antiamericane bunăoară, sau, mascat, antisemite.

Dar spre deosebire de cel românesc, sistemul nemţesc funcţionează. Mai devreme sau mai târziu, manipulările sunt reperate, criticate, amendate. În România, infecţia care se revarsă de pe sticle este atât de masivă, încât cu greu ar mai putea fi frânată vreodată, în lipsa unei decizii conştiente, colective, a consumatorilor de presă români. În aşteptarea revoluţiei lor, contaminarea, din nefericire, va continua.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident