1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

A spus preşedintele Traian Băsescu tot adevărul?

Viaţa statului pare un iceberg: la suprafaţă, discurs corect despre lupta împotriva corupţiei, în adâncimile vaste, tot felul de încrengături dubioase trecute sub tăcere şi tolerate.

Ce a spus preşedintele despre fratele său? Că s-a implicat ”într-o zonă cu oameni, în care nu ar fi trebuit să se implice” şi că regretă că fratele său „s-a implicat în acest anturaj”. Dar cel puţin în aceeaşi măsură ar fi trebuit să regrete propria sa implicare. În septembrie 2009, preşedintele Traian Băsescu şi soţia lui, Maria Băsescu, participau la Festivalul romilor de la Costeşti, prinzându-se în horă cu mare entuziasm. Cine ar îndrăzni să critice această participare? Egalitarismul democratic şi combaterea discriminării au fost o excelentă acoperire pentru o operaţiune electorală cu nuanţe îndoielnice. Preşedintele spunea atunci, privind adunarea oamenilor sosiţi în limuzine negre : ”Ştiu că parte din dumneavoastră trăiţi greu” şi îi îndemna să-şi trimită copiii la şcoală. Acea parte despre care vorbea preşedintele nu se găsea acolo şi nici nu este sigur că privea la televizor. Acea parte nu a beneficiat niciodată de atenţia prezidenţială. Tot acolo se găseau, în schimb, capii lumii interlope, care profitau de moment ca să se insinueze în proximitatea preşedintelui. Sandu Anghel, alias Bercea Mondialu a pus cu mâna lui pe gâtul Mariei Băsescu un medalion de aur : ”Domnu Sandu a făcut un cadou”, anunţa regele Cioabă la microfon ca la nuntă, iar preşedintele întindea recunoscător mâna ”domnului Sandu”. (vezi arhiva ProTV)

În acelaşi an 2009, când Traian Băsescu avea să câştige al doilea mandat, fratele său Mircea Băsescu boteza pe una din nepoatele lui Bercea Mondialu. Înţelegerea părea parafată. Preşedintele primise voturi sau cel puţin i se promiseseră, iar fratele lui primise bani. Dar nimeni nu face asemenea cadouri fără un gând ascuns. Nu există nicio dovadă că Traian Băsescu ar fi girat, într-un fel sal altul, pentru Bercea Mondialu sau pentru altcineva din anturajul său, dar, aşa cum am văzut, s-a complăcut într-o societate dubioasă care i-a adus pesemne multe avantaje. Cu 5 ani mai înainte, un colaborator apropiat al preşedintelui Băsescu, europarlamentarul Teodor Stolojan botezase la rândul său un nepoţel al capului interlop. Lumea ştia toate acestea, presa scrisese, oamenii de rând care înţelegeau de la faţa locului cu ce se ocupă Bercea Mondialu priveau cu amărăciune şi resemnare şi nu mai credeau în nimic. Banii şi puterea brută îşi impuneau legea în timp ce la televizor se vorbea despre combaterea corupţiei şi statul de drept. Putea oare să spună preşedintele Traian Băsescu, ”omul cel mai bine informat din România”, că nu ştia nimic ?

Cine lipseşte însă din acest tablou ? Cine are misiunea fundamentală de a-l informa pe preşedinte şi poate mai ales de a-l feri de asemenea infiltrări riscante ? Una din misiunile fundamentale ale SRI - se spune pe platforma oficială - este aceea de a combate corupţia la nivel înalt, căci ea reprezintă o vulnerabilitate gravă la adresa securităţii statului. Este corect, dar este cu totul neclar ce a făcut SRI în tot acest timp şi cum de a permis ca fratele preşedintelui să se afle de mulţi ani de zile în tovărăşiile cele mai dubioase şi nu doar el, dar şi politicieni de frunte după cum am văzut. Sau poate SRI şi-a făcut datoria şi acum pur şi simplu în virtutea consemnelor sale nu se poate apăra. Dar dacă este adevărat că serviciile au acţionat cum scrie la carte, atunci cu siguranţă că preşedintele Traian Băsescu nu a spus tot adevărul. Nu va fi intervenit în favoarea lui Bercea Mondialu, condamnarea lui e o dovadă, dar poate ştie mult mai multe despre această poveste. În orice caz, ar fi trebuit să ştie. Cel puţin de la marea serbare a romilor din 2009, când a întins mâna liderului mafiot, ar fi trebuit să afle. La un anumit nivel ignoranţa este ea însăşi o vină.

În declaraţia de joi, preşedintele Traian Băsescu s-a delimitat de fratele său aruncându-l în groapa cu lei. Dar, într-un fel sau altul, delimitarea aceasta ar fi trebuit să aibă loc cu mult timp înainte. Preşedintele ştia că fratele lui este şantajat de multă vreme, după cum însuşi a mărturisit. Dar a tăcut şi s-a complăcut. Iar tăcerea este uneori vinovată.

De fapt nu era cazul ca preşedintele să participe la o chermeză electorală cu faţadă de sărbătoare etno şi cu dedesubturi alunecoase. Dacă atunci se juca cu focul, acum poate a înţeles că “anturajul” e neiertător şi mai devreme sau mai târziu se răzbună.