A sosit momentul schimbării

Era şi timpul să se redefinească rolul şi strategia NATO. Alianţa s-a extins în ultimii 10 ani la 28 de membri, cu interese şi capacităţi militare foarte diferite. Vechiul concept al NATO, elaborat în 1999, nu mai este actual în contextul ameninţărilor teroriste şi al noilor pretenţii hegemonice ale Rusiei.

Proiectul prezentat la Bruxelles este deocamdată o colecţie de obiective, din care să rezulte noua strategie a Alianţei. Documentul de 55 de pagini este încă prea lung şi cuprinzător. Miniştrii de Externe din ţările membre au acum sarcina de a filtra până la toamnă un concentrat din recomandările experţilor.

Nimeni nu va contesta că rolul principal al NATO trebuie să rămână suportul reciproc acordat de ţările membre, în special sprijinul militar dintre SUA şi Europa. Acest obiectiv este deosebit de apreciat de ţările din Europa de Est, foste membre ale Pactului de la Varşovia sau chiar foste republici sovietice. În estul Europei, teama de un eventual atac al Rusiei este încă mare, în timp ce aceasta aproape că a dispărut în Occident şi în America.

Pe lângă aceasta, NATO trebuie să se preocupe de acum şi de siguranţa aprovizionării cu energie, în special a livrărilor de gaz şi petrol din Rusia şi Asia Centrală. O sarcină pe care Moscova ar putea-o percepe drept o provocare.

Alianţa doreşte totuşi să colaboreze mai strâns cu Rusia, pentru a se proteja mai bine de atacuri teroriste sau de atacuri cu rachetă provenite din state cu probleme. Apoi, nu trebuie uitat că, în mare parte, NATO şi Rusia se simt supuse unor ameninţări comune. Colaborarea deja existentă în domeniul apărării anti-rachetă ar urma să fie extinsă la un proiect comun de apărare împotriva rachetelor cu rază medie de acţiune. SUA au deschis calea spre acest proiect, renunţând la un sistem anti-rachetă intercontinental.

Atât timp cât alte ţări deţin arme atomice sau încearcă să le obţină, NATO nu va putea renunţa la arsenalul său nuclear, care are în principal un rol disuasiv. Această logică nu şi-a pierdut valabilitatea nici după încheierea Războiului Rece. Obiectivul final trebuie însă să rămână o lume fără arme atomice, aşa cum s-a exprimat preşedintele american, Barack Obama.

Operaţiuni militare în afara teritoriului NATO, precum cele din Afganistan sau Balcani, vor fi prevăzute în noua strategie, dar Alianţa nu va mai juca rolul jandarmului mondial. Această funcţie a fost favorizată de fostul secretar american al Apărării, Donald Rumsfeld, în timp ce aliaţii europeni i s-au împotrivit. Ţelul NATO de executare a unor operaţiuni globale a suprasolicitat politic, militar şi financiar Alianţa. Misiunea din Afganistan a întins la maximum posibilităţile acesteia.

Este de la sine înţeles că noua strategie trebuie să conţină criterii ferme, care să clarifice când, cum şi de ce Alianţa Nord-Atlantică trebuie să se implice în misiuni în afara teritoriului său. Aplicarea noilor concepte în politica practică de apărare nu va fi însă un proces uşor. Numeroase ţări europene nu şi-au modernizat armatele; acestea nu sunt îndeajuns de flexibile, sunt neprofesioniste şi prea scump de întreţinut.

Şi armata germană, Bundeswehr, mai are de lucru în acest sens în anii viitori. Un prim pas ar fi trecerea de la serviciul militar obligatoriu la profesionalizarea forţelor armate, aşa cum a devenit standard în aproape toate ţările NATO.

Mai mult, trebuie explicat populaţiei sceptice, nu doar în Germania, de ce este necesară finanţarea unui sistem anti-rachetă. Despre acesta se discută deja de zece ani. Prima încercare americană de a-l crea a eşuat, dar ea nu ar fi oferit prea mare protecţie Europei. Acum trebuie lucrat rapid, pentru că Iranul, alte state nealiniate şi organizaţii teroriste nu stau să aştepte deciziile Alianţei Nord-Atlantice.

În fine, noua strategie a fost elaborată prin colaborarea în seminarii publice a numeroşi experţi şi ONG-uri. Membrii din estul Europei au putut să contribuie în premieră la noul concept. Această abordare profund democratică spune multe despre valorile Alianţei: ea nu este un bloc militar de intimidare, ci o comunitate democratică a unor ţări cu obiective comune.

Autor: Bernd Riegert/OS
Redactor: Ioachim Alexandru