A rămas motorul german al Europei fără carburant?

Nu, nu poate fi vorba de un afront, subliniază purtătorul de cuvânt al guvernului federal, Ulrich Wilhelm. El a dat de asemenea asigurări ziariştilor că evenimentul de la Londra nu este altceva decât o întâlnire bilaterală franco-britanică, programată să aibă loc cu mai mult timp în urmă. Astfel de reuniuni au loc periodic, Angela Merkel a fost informată şi, la urma urmei, guvernul de la Berlin acordă mult mai puţină atenţie reuniunii de la Londra decât mass media europene, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Ulrich Wilhelm a dat totuşi impresia că vrea să minimalizeze importanţa summit-ului franco-britanic. Totodată, de două sau chiar de trei ori, el a insistat că deciziile se iau în continuare prin unanimitate în Consiliul European, că Europa nu poate avea succes decât împreună şi că formarea unor grupuleţe nu poate aduce nimic bun.

Aşadar, Angela Merkel este totuşi nemulţumită că Germania, cel mai mare contributor la bugetul UE, nu a fost invitată să ia parte la întâlnire. Nemulţumită este Merkel şi de unele declaraţii ale preşedintelui de la Elisee. În schimb, la aceeaşi întâlnire a fost invitat în ceasul al 12-lea preşedintele Comisiei de la Bruxelles. Merkel a ales, însă, să nu-şi arate supărarea deschis. Ea tace, nu se apără, evită orice comentarii. Până de curând, o reuniune de criză fără Merkel ar fi provocat o dispută deschisă la vârful UE.

Or, tocmai această iritantă tăcere lasă brusc în Europa impresia că Merkel este un politician slab. Lasă impresia că Germania, motorul economic al Europei, a rămas dintr-o dată fără carburant. Merkel ezită, şi anume tocmai atunci când n-ar trebui s-o facă, în pragul celui mai dificil examen al mandatului său de cancelar: în pragul recesiunii, în toiul unei dramatice încetiniri a creşterii economice, a crizei din sectorul financiar şi bancar. În afara unui pachet de stimulare a economiei decis cu inima îndiotă, Merkel nu a făcut nimic, respingând cu stoicism toate propunerile suplimentare, inclusiv cele de bun simţ. Aproape că-ţi vine să o apuci de umeri şi să-i strigi: „Angela, trezeşte-te, este ceasul al doisprezecelea. Credibilitatea ta în Germania, în Europa şi în lume dispare, dimpreună cu însemnătatea ta.”

Este adevărat, Angela Merkel nu a fost niciodată un politician care să-şi suflece în public mânecile şi să trâmbiţeze cu glas înalt reţete de depăşire a dificultăţilor. Aceasta este o disciplină stăpânită perfect de alţii, de pildă de preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy. Prin reţinerea sa, Merkel părea până acum un politician serios, stăpânit şi credibil. În prezenta situaţie de criză, ea apare însă ca un om resemnat, care a renunţat la pretenţiile sale de a conduce Europa. Dar, poate tocmai neinvitarea ei la Londra a fost bubuitul de tunet necesar pentru a-i retrezi spiritul combativ.