A persevera în eroare

În ediţia de sîmbătă, NEUE ZÜRCHER ZEITUNG semnala că România este luată în vizor de Bruxelles, că Uniunea Europeană îl recheamă la ordine pe Victor Ponta.

FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG înregistra intenţia modificării legii asupra referendumului, într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, SÜDDEUTSCHE ZEITUNG semnala îngrijorările ministerului german de externe faţă de evoluţia situaţiei din ţară, DIE WELT se întreba dacă la Bucureşti s-a produs o lovitură de stat şi dacă democraţia mai este în stare de funcţionare, oprindu-se şi asupra încrîncenatei lupte dintre premier şi preşedintele suspendat, înfruntare care dă bătăi de cap Berlinului şi Bruxellesului deopotrivă.

Motive de îngrijorare există din plin fiindcă, iată, luni, FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG relatează pe prima pagină că guvernul României dezminte că Victor Ponta ar fi făcut cu prilejul vizitei sale la Bruxelles, joi, promisiuni de soluţionare a crizei politice interne. Aceasta deşi Comisia Europeană a comunicat că şeful executivului de la Bucureşti a promis că va îndeplini imediat revendicările UE de restabilire a principiilor statului de drept în România.

Or, ajuns la Bucureşti, Ponta şi-a modificat discursul iar preşedintele ad-interim, Crin Antonescu, a declarat că nici nu ar putea fi vorba de o listă de cerinţe ale UE, pentru că într-un atare caz, domnul Barroso şi-ar depăşi într-un mod inacceptabil şi inimaginabil competenţele. Ceva mai temperat decît partenerul său, Ponta a etichetat cerinţele Bruxelles-ului drept o listă de chestiuni.

Dar şuvoiul de venin s-a revărsat, căci premierul social dmeocrat l-a acuzat pe adversarul său politic, alias Băsescu, cum că este autorul unei campanii mincinoase de denigrare a României. Autorul relatării reţine şi declaraţiile făcute de Ponta într-un interviu televizat, referitoare la persoana preşedintelui suspendat, care luptă pentru viaţa şi libertatea sa ştiind că va fi deferit justiţiei.

Nici faptul că ministrul justiţiei, la rîndul său, a intonat refrenul campaniei purtate împotriva României nu scapă din vedere observatorilor. Un comentariu separat tematizează rolul celor 11 revendicări ale Uniunii, dintre care cinci slujesc restabilirii încrederii. Or, ceea ce Ponta şi guvernul său au spus şi au făcut după întrevederile de la Bruxelles amplifică neîncrederea.

Ce ar trebui să facă Bruxellesul pentru a readuce la ordine oile negre şi rătăcite ale Uniunii? Un amplu editorial publicat în DIE WELT, sub semnătura lui Thomas Schmid, oferă un răspuns simplu, care însă nu simplifică situaţia. Uniunea Europeană ar trebui să exercite presiuni asupra membrilor săi, dar exemplele României, Ungariei şi Italiei dovedesc că acestea ar putea avea efecte paradoxale.

Autorul se referă, în linii mari, pe fundalul crizei datoriilor, la discrepanţa dintre idealul unei Europe federale şi la reacţiile pe care le stîrnesc recomandările sau intervenţiile Bruxellesului în ceea ce este conceput sau perceput ca fiind suveranitatea naţională. Reacţii datorate şi incapacităţii sau refuzului de a considera UE drept un organism comun.

Un exemplu de disfuncţionare a relaţiilor dintre Bruxelles şi capitala unei ţări membre a Uniunii o oferă un stat primit prematur, înainte de a fi fost consolidat – România, unde acum lupta se dă încrîncenat între structurile vechi, datînd din vremea socialismului real existent, reprezentate de premierul Ponta, şi conservatorii nu tocmai curaţi ca lacrima ai preşedintelui Băsescu, suspendat de Parlament. România descompusă de corupţie dă, în chiar interiorul UE, un grăitor exemplu de stat în care the rule of law nu este solid împămîntenită.

Diversele forţe politice întrevăd statul ca pe propria lor pradă. Iar cei care au dorit să pună capăt acestei situaţii, precum curajoasa Monica Macovei, fost ministru al justiţiei, sunt lipsiţi de instrumentele necesare. Ei îşi pun speranţa în Uniunea Europeană, în refuzul acesteia de a accepta încălcarea standardelor proprii şi, în consecinţă, de a impune modificările necesare.

Ceea ce este în folosul celor care tînjesc după democraţie: fără forţa de intervenţie a UE, legalizată în baza acordurilor, aceştia ar fi şi mai lipsiţi de putere, şi mai izolaţi. Aceasta ar fi partea bună a apartenenţei la UE. Partea rea este că forţa aptă să restabilească principiile statului de drept nu vine din interior.

Această neputinţă are însă origini ce transgresează trecutul recent. În căutarea lor porneşte publicistul şi scriitorul suedez Richard Swartz, familiarizat demult şi temeinic cu realităţile şi istoria României, (cum se poate deduce şi din lectura cărţii sale „Room Service”, apărută în traducere, cu cîţiva ani în urmă).

Autorul textului, publicat în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG şi intitulat Hoţii joacă teatru, constată cît de uluitor de apropiată este România de azi de România redată de dramele şi scrierile lui Ion Luca Caragiale.

Teatrul absurd este, de fapt, în politica românească – realitate. După prăbuşirea comunismului, România a devenit doar pe hîrtie un stat european şi democratic. Clasa politică se reduce la două tabere: post-comuniştii cu rădăcini adînci în epoca ceauşismului şi liberal-conservatorii care îşi au originile în perioada post-comunistă, dar sub influenţa noilor relaţii s-au emancipat. Diferenţele între cele două tabere, scrie Richard Swartz, sunt uneori mai puţin importante decît ireconciliabila încrîncenare cu care ele se combat reciproc.

După un bine documentat şi poantat tur de orizont al evenimentelor din ultimele săptămîni, inclusiv telenovela tentativei de sinucidere a lui Năstase, un „dandy” întins pe targă, purtînd la gît un fular elegant şi nicidecum un potenţial sinucigaş, autorul abordează în final reacţia Uniunii Europene faţă de abaterile guvernului Ponta, dar şi faţă de excesele guvernului Orban, în Ungaria vecină.

Uniunea Europeană stă descumpănită şi derutată în faţa acestui nou capitol în istoria crizei europene. Partidele europene de stînga par a închide ochii la isprăvile României, partidele de dreapta, la cele ale Ungariei. Numai că această solidaritate tactică cu prietenii de partid este pe cît de mioapă, pe atît de laşă.