1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

A merge sau a nu merge la vot

De la o vreme încoace frecvenţa dezbaterilor despre absenţa la vot este înţeleasă ca o patologie a democraţiilor moderne. Şi totuşi ar putea fi vorba de o formă de autoreglare.

Spectrul absenteismului bântuie din nou perioada preelectorală. Şi ca de fiecare dată, auzim ecouri favorabile sau, dimpotrivă, apeluri la combaterea lui prin vot disciplinat. Ascultându-i pe toţi, vom observa că taberele implicate au dreptate numai împreună. Paradoxul este că absenteismul nu este legitim decât în situaţia în care o bună parte a corpului electoral se duce totuşi la vot, după cum mersul la vot nu poate fi înţeles ca act de libertate fără o bună doză de absenteism.

Dacă abstenteiştii ar convinge pe toată lumea să stea acasă sau să participe la un boicot activ sub forma unor reuniuni publice, democraţia electorală ar lua sfârşit. Constituţia nu prevede nimic pentru această împrejurare, ceea ce înseamnă că absenteismul total ar aboli practic însăşi ordinea constituţională. În ciuda probabilităţii reduse ca această situaţie limită să apară, se ivesc multe apeluri în favoarea prezenţei la vot de teamă că sistemul şi-ar piede legitimitatea şi ar fi tot mai puternic contestat. La limită militanţii pro-vot propun votul obligatoriu. Anul acesta nu am auzit niciun apel în acest sens, dar cu ani în urmă se crease un puternic curent de opinie care combătea „delincvenţa” absenteiştilor. Fireşte că ideea nu a prins, căci cei care absentau nu erau ţăranii analfabeţi da la 1918, deprinşi de o prea lungă istorie de umilinţe să fie consideraţi supuşi fără drepturi, ci tineri instruiţi, rebeli şi „iresponsabili”, care ştiau să-şi apere punctele de vedere. Absenteismul nu mai era reflexul omului obişnuit cu nonexistenţa sa politică, ci dimpotrivă nonconformismul acelora care s-au ridicat la existenţa politică.

Dezbaterea a fost totuşi folositoare, căci a pus în valoare cele două postúri indispensabile pentru funcţionarea democraţiei: conformismul moralizant şi nesupunerea provocatoare. Conformiştii sunt antipatici prin reflexele lor didactice şi prin presupoziţia că apără injustiţia instalată, dar şi ceilalţi sunt scandaloşi prin promisiunea implicită de a dinamita sistemul. Unii invocă dogmatic responsabilitatea civilă, ceilalţi exaltă ironic libertatea civică. Pentru primii absenteismul este un libertinaj intolerabil, pentru ceilalţi, a merge la vot este un fariseism irespirabil. Ironic este că argumentele lor sunt adesea identice. Partizanii votului susţin că numai prin implicare poţi imprima mai multă responsabilitate clasei politice, adversarii votului pretind că boicotul lor este menit să atragă atenţia asupra iresponsabilităţii clasei politice. Aşadar şi unii şi alţii par să urmărească exact acelaşi scop, deşi o fac prin mijloace opuse.

Este posibil să fie aşa, chiar dacă militanţii celor două tabere par să nu o ştie. Dacă toată lumea ar merge la urne şi ar vota cuminte ceea ce i se oferă, politica ar îngheţa în formele actuale, căci nimeni nu ar mai fi interesat de nicio inovaţie. Abia promisiunea „nehotărâţilor” mai poate pune politica în mişcare şi poate genera idei noi. Să aduci nehotărâţii la vot este cea mai bună stimulare a unei politici care se mulţumeşte cu vechea rutină. Dar nehotărâţii nu sunt alţii decât absenteiştii de acum doi ani sau cei care ar putea deveni absenteiştii de mâine. Ei sunt tocmai „insolenţii” sau „apaticii” care uneori întorc spatele disciplinei civice. Cu siguranţă că un liberal (ca spirit) ar înţelege mai uşor logica aceasta paradoxală, dar socialiştii ar putea trage ei înşişi mari foloase din frecventarea unui asemenea mod de gândire.

Aşadar protestatarii şi conformiştii se înşală separat fiecare, dar împreună au dreptate, căci doar prin disputa lor pot pune în mişcare maşinăria complicată şi sensibilă a democraţiilor moderne. Iar într-o anumită măsură, dezbaterea despre participare la vot şi despre absenţă face parte şi ea din fiziologia sănătoasă a democraţiei electorale.