1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

A doua tentativă de start a primului ministru palestinian Ahmed Qorei

Comentariu de Vladimir Müller, adaptat de Nicolae Baicu


Primul ministru palestinian Ahmed Qorei îşi va prezenta astăzi până la miezul nopţii, noul său cabinet, în locul celui de urgenţă de până acum. Ulterior, el poate întreprinde o nouă tentativă de demarare a noi convorbiri de pace cu guvernul israelian. Deocamdată preşedintele Arafat nu este dispus să cedeze controlul asupra forţelor palestiniene de securitate. Dar şi dacă cei doi lideri vor ajunge la un compromis, este greu de imaginat că primul ministru îşi va atinge ţelul.

Premierul palestinian pare să ia startul pentru a doua oară în condiţii prielnice. Guvernul israelian a declarat că va purta convorbiri cu cabinetul Qorei, odată instalat. Convorbiri între cele două părţi au deja loc, ca de pildă între ministrul apărării al lui Ariel Sharon şiu cel de finanţe al lui Ahmed Qorei sau între şefii resorturilor de securitate israelian şi palestinian.

Indiciile aspiraţiilor de pace se înmulţesc permanent: la o demonstraţie în memoria premierului israelian Yitzhak Rabin, asasinat de un extremist evreu în urmă cu opt ani, au participat la Tel Aviv circa 100.000 de persoane. Mişcarea pacifistă israeliană a prezentat un plan alternativ de pace elaborat de foşti mediatori ai celor două părţi.

Deschis negocerilor s-a arătat şi şeful statului major israelian, generalul Moshe Yaalon, care nu mai departe de săptămâna trecută s-a pronunţat pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă ale celor peste trei milioane de palestinieni din teritoriile ocupate. În consecinţă, după o lună, zeci de mii de muncitori din fâşia Gaza au putut trece linia de demarcaţie în Israel. Şi în Cisordania au fost atenuate îngrădirile de călătorie. Semne ale destinderii?

Nu, mai degrabă "business as usual" - cicluri de violenţă urmate de o relativă linişte, au existat mereu în Orientul Apropiat: indicii de deplasare în direcţia păcii nu există. Declaraţiile lui Sharon înseamnă numai că îl acceptă pe Qorei ca partener de negocieri. Şi asta după ce relativ recent, guvernanţi israelieni l-au calificat pe combatantul Fatah din fruntea cabinetului palestinian drept marionetă a lui Arafat.

Ţelul convorbirilor este încetarea focului. Qorei intenţionează să dialogheze cu islamiştii radicali din organizaţiile Hamas şi Djihad. Numai că şi predecesorul său Abbas a procedat similar, încetarea focului a fost întreruptă după şase săptămâni, şi au avut loc din nou atentate teroriste soldate cu moartea a zeci de civili. În prezent, forţele radicale palestiniene afirmă că în caz de încetare a focului vor renunţa la uciderea de israelieni civili, dar în nici un caz de colonişti şi soldaţi.

De la israelieni Qorei aşteaptă încetarea lichidării unor palestinieni radicali, ceea ce oricum nu duce la împiedicarea unor noi atentate şi ar fi un semn de preferinţă pentru soluţii politice în locul celor militare. Guvernul Sharon îşi imaginează că "securitate pură" se poate obţine cu ajutorul gardului dintre Israel şi Cisordania, care costă 9 miliarde de dolari şi pătrunde adânc în teritoriul palestinian. Să fie aceasta într- adevăr soluţia ideală? Nimeni nu crede în afara lui Sahron. Fiindcă guvernul israelian nu se gândeşte nici să demoleze coloniile evreeşti ilegale din Cisordania. Unele au fost chiar recunoscute şi beneficiază de ajutoare din partea statului.

Nu, nu se poate vorbi de o poziţie comodă a primului ministru palestinian, care doreşte să ia din nou startul. Că în această atmosferă, aparent destinsă, îşi va atinge ţelul - negocierea încetării focului - este mai mult decât îndoielnic.