1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

A înțeles președintele mesajul protestelor?

Nu problema justiției retributive îi preocupă pe cei care au ieșit în stradă în ziua de 9 mai, ci o repunere pe agenda politică a problemei patrimoniului natural și a unei economii echitabile.

Reacția președintelui Iohannis a fost primită relativ bine, dar cu precauție. Și nu e de mirare, deoarece textul publicat pe pagina de facebook conservă o ambiguitate care dă de gândit: ”Cred că protestul de astăzi împotriva despăduririlor abuzive este unul perfect legitim. Am hotărât ca această gravă problemă a defrișărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CSAT. Sunt convins că vom reuși nu doar să stopăm fenomenul, dar și că instituțiile statului îi vor identifica și trage la răspundere pe cei vinovați.” (facebook 9 mai 2015)

Tonul e alert și hotărât, dar ilegalitatea defrișărilor nu este singurul lucru care contează. E mult mai important conținutul legii, căci dacă adopți o lege proastă, tăierile legale pot fi catastrofice. Abuzul în acest domeniu al patrimoniului natural se măsoară nu doar după lege - care poate fi legată de o circumstanță imediată - ci și după criterii care țin de viziunea asupra lumii. Înainte de a fi o chestiune juridică, e una filosofică și politică. Și trebuie să admitem că în spaima oamenilor legată de pierderea naturii rezidă nu doar un calcul rațional (poluare, epuizarea resurselor etc.), ci și ceva care ține de o intuiție neanalizabilă. Juridicul nu poate vorbi despre relația dintre om și natură, dar o poate face politicul.

Realitatea este că mulți ar fi așteptat ca președintele României să nu se limiteze la o perspectivă strict legalistă. Președintele nu e nici Consiliul Legislativ, nu e nici Curtea Constituțională, ci o înaltă instanță politică aptă să dea glas întregii societăți. Din acest motiv ar fi fost mai nimerit ca Președintele să ne spună ce viziune are despre problema patrimoniului natural și dacă împărtășește sentimentul acesta, atât de răspândit mai ales la noile generații, că natura trebuie conservată chiar cu prețul limitării profiturilor.

Un al doilea aspect este legat de adevărații beneficiari ai tăierilor și exporturilor masive de lemn. Câtă vreme o companie austriacă deține deja o poziție dominantă (cum se spune în terminologia juridică a UE), economia locală profită în mică măsură. România exportă masiv lemn brut și importă mobilă gata făcută. Nu mai e vorbă aici de ecologie sau de mistica naturii, ci de economie pură. România se condamnă la sărăcie perpetuă dacă nu face ceva să rupă cu modelul acesta al exporturilor ieftine și importurilor scumpe. A limita exporturile de lemn brut și a stimula într-un fel sau altul industria prelucrătoare este o prioritate economică absolută.

Așadar problema legalității tăierilor de lemn este secundară. Cei care au ieșit în stradă nu sunt preocupați de chestiunea ”legalității”, în sens tehnic sau în sens moral, ci de conservarea patrimoniului natural și de crearea unei economii moderne și profitabile. Hoții de lemn fac lucruri reprobabile, dar ei acționează într-un context juridic și mai ales economic care îi stimulează în cel mai înalt grad. Câtă vreme se va găsi cineva să cumpere nelimitat, tăierile ilegale vor continua așa cum proliferează contrabanda în perioadele de prohibiție. Vor crește riscurile, vor crește și prețurile!

O altă problemă este aceea a contextului economic european. S-a spus că nu poți pune opreliști unei firme străine care operează în România, căci ar contraveni liberei concurențe. E adevărat, dar în cazul concret al României, austriecii dețin deja monopolul, așa încât presupunerea că ar fi dezavantajați e ridicolă. În plus, legislația europeană se referă nu doar la crearea unui cadru concurențial, ci și la sancționarea abuzului de poziție dominantă. Dar problema ar fi că acest abuz nu este sancționat automat, ci în urma unor plângeri din partea firmelor concurente și a unor anchete la nivel european care ar dura ani de zile, timp în care defrișările ar continua într-un ritm accelerat în condiții de legalitate. Așadar problema unei soluții politice se pune cu acuitate, iar președintele Iohannis ar fi trebuit să abordeze această problemă fără subterfugii.

În fine, ne putem întreba dacă președintele a înțeles cu adevărat mesajul protestelor. Oamenii care au defilat la Cluj sau la București în ziua de 9 mai nu sunt o masă isterizată care dorește ”capul lui Moțoc”, nu ard de nerăbdare să-i vadă trași ”la răspundere pe cei vinovați.” Nu problema justiției retributive îi preocupă pe ei în această primăvară frumoasă, ci o repunere pe agenda politică a problemei patrimoniului natural și a unei economii echitabile.