1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Aşteptările discursului despre starea naţiunii americane

Cu puţine ore înainte de discursul despre starea naţiunii, analiştii politici americani opinează că preşedintele Obama ar putea declanşa o şi mai mare nemulţumire în rândurile republicanilor, majoritari acum în Cameră

default

Altfel decât a făcut în 2010, cu ocazia alocuţiunii sale de atunci privitoare la starea naţiunii, preşedintele Obama a prezentat anul acesta, în faţa Congresului, cele mai importante subiecte la care se va referi în cadrul discursului pe care se pregăteşte să-l adreseze americanilor.

"Ţelurile mele principale sunt ca Statele Unite să poată face faţă concurenţei, să avem creştere economică şi să creăm locuri de muncă. Aceste deziderate vor continua să fie valabile şi în viitor", a spus Obama.

Economia va fi aşadar în centrul atenţiei prezidenţiale, inclusiv în discursul despre starea naţiunii. Statele Unite vor să îşi consolideze economia, respectiv exporturile şi să diminueze cât mai rapid şomajul, care continuă de mult timp să afecteze mai bine de 9 la sută din americani.

Presiune sporită

Liderul de la Casa Albă este supus unei presiuni crescânde, date fiind alegerile care bat la uşă. Anul viitor, Obama doreşte să fie reales şi ştie că cetăţenii vor judeca mandatul său mai ales din perspectivă economică.

Presa de peste ocean scrie că Obama s-a exprimat în favoarea revigorării unor domenii extrem de importante, precum educaţia şi cercetarea, dar şi pentru demararea de investiţii în infrastructură. Toate aceste planuri costă însă bani, iar când vine vorba de finanţarea lor, atmosfera se încinge rapid din cauza datoriilor statului american, care depăşesc în acest moment suma de 14 miliarde de dolari, respectiv circa 10 miliarde de euro.

În pofida muntelui de datorii, Barack Obama nu intenţionează să ceară americanilor să strângă cureaua. "Trebuie să rezolvăm problemele pe care le avem cu deficitul şi cu gradul mare de îndatorare într-un mod responsabil", a subliniat şeful Casei Albe.

Republicanii, împotrivă

Un lucru este cert, republicanii nu agrează abordarea preşedintelui american. Mitch McConnell, şeful republicanilor din Senat, a respins categoric viziunea lui Obama. El spune că republicanii vor lua act de recomandările preşedintelui, aşa cum fac de fiecare dată, dar că momentul actual nu este deloc potrivit pentru noi cheltuieli publice, mai mari încă decât cele din trecut.

Pe de altă parte, laureatul premiului Nobel pentru economie, reputatul economist Paul Krugman nu critică ideile prezentate de Obama.

Într-un interviu acordat postului american de televiziune ABC, Krugman a spus că "preşedintele pare a nu se lăsa intimidat de solicitările republicanilor, care doresc reducerea drastică a cheltuielilor, ci pledează pentru investiţii de stat în diverse domenii. Obama nu va fi de acord cu tăierea anumitor cheltuieli bugetare", a declarat economistul Paul Krugman.

Politica externă, recte războiul din Afganistan, nu va juca probabil un rol deosebit de important în discursul lui Obama, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, anul trecut.

În prezentarea făcută în faţa Senatului, preşedintele american nici măcar în treacăt nu a menţionat acest subiect. Analiştii cred însă că liderul de la Casa Albă nu va ezita să vorbească, totuşi, despre promisiunea de repatriere a trupelor americane din Afganistan care urma să înceapă anul acesta. Această retragere ar putea să cadă victimă angajamentului american în zonă până în anul 2014.

Autor: Albrecht Ziegler / Vlad Drăghicescu

Redactor: Petre M. Iancu