Aşteptările Ucrainei de la NATO

Mai exact, tocmai pe liderul Statelor Unite, respectiv al Marii Britanii, ţări care, acum 20 de ani, au oferit garanţii de securitate autorităţilor de la Kiev. Ucraina deţinea la acea vreme o importantă moştenire sovietică: al treilea arsenal nuclear ca mărime din lume. La care, de altfel, a renunţat.

La rândul ei, Rusia semna în 1994, la Budapesta, memorandumul privind garanţiile de securitate pentru Ucraina. Astăzi, Moscova nu se mai simte obligată să respecte acest document. Fie că a fost vorba de anexarea peninsulei Crimeea, fie că în discuţie se află conflictele din estul ţării, este limpede că Ucraina se vede implicată într-un război nedeclarat cu Rusia. Acesta este motivul pentru care guvernul ucrainean caută să obţină susţinerea puterilor occidentale.

Kievul cere ajutor. Insistent.

Începând din luna martie, Kievul cere ajutor inclusiv Alianţei Nord-Atlantice. Până acum, solicitarea ucraineană n-a primit un răspuns foarte consistent. NATO a trimis o echipă de consultanţi civili, care să ajute guvernul să consolideze siguranţa centralelor nucleare, aflate în regiunile afectate de conflictele dure între armata ucraineană şi separatişti. Poate tocmai de aceea, ministrul interimar al apărării, declara că Ucraina "nu a cerut ajutor militar".

Pe măsură ce luptele din estul ţării s-au agravat, cererile Kievului de ajutor au devenit din ce în ce mai insistente. NATO a reacţionat în luna iunie, înfiinţând un fond special, destinat modernizării armatei ucrainene. Conform informaţiilor Alianţei, proiectul ar avea o valoare de 14 milioane de euro, bani care vor sta la dispoziţia Ucrainei în cel mult doi-trei ani. "Suma va fi investită în structurile de comandă ale armatei, logistică şi apărare cibernetică", a transmis NATO.

Noul ministru al apărării din Ucraina, Pavlo Klimkin, a făcut un pas înainte, solicitând în premieră, la mijlocul lunii august, ajutor militar din partea Occidentului. Alianţa a reacţionat cu precauţie şi de această dată. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a declarat că instituţia pe care o conduce nu poate oferi ajutor militar, iar un eventual ajutor constând în livrări de arme este decis de fiecare stat membru în parte.

Ce poate face mai exact NATO pentru Ucraina se decide la summitul din Ţara Galilor. În preambulul reuniunii, preşedintele ucrainean Poroşenko a spus însă că ţara sa nu are nevoie de soldaţi străini, ci, mai degrabă, de informaţii vitale venite din partea serviciilor secrete occidentale şi de echipamente militare neletale.

Valentin Badrak, directorul Centrului pentru Studii Armate din Kiev îl contrazice pe Poroşenko şi spune că, dimpotrivă, ţara are mare nevoie de armament greu din străinătate. "În primul rând de tancuri şi drone, apoi de elicoptere şi sisteme puternice de apărare antiaeriană", a spus Badrak într-un interviu pentru Deutsche Welle.

Specialistul consideră de asemenea că Occidentul reacţionează prea lent, motiv pentru care, cel mai probabil, nici summitul de la Newport nu va produce surprinze de proporţii. Badrak crede că Ucraina ar putea avea cărţi mai bune în SUA, unde va efectua o vizită oficială la mijlocul lunii septembrie. În plus, mai spune expertul, dată fiind necesitatea imediată de alimentare cu arme a Ucrainei, este posibil ca ţări precum Polonia şi România, să ofere Kievului armament de tip sovietic, pentru ca, apoi, să primească echipamente moderne din partea americanilor.

Principalii factori care împiedică NATO să ajute mai consistent Ucraina sunt, pe de-o parte, teama de a nu provoca suplimentar Moscova şi statutul Ucrainei de non-membru al Alianţei.

Ucraina face eforturi susţinute să adere la NATO. În 2008, la summitul NATO de la Bucureşti, Vladimir Putin a reuşit să convingă partenerii occidentali de inoportunitatea admiterii Ucrainei în structurile nord-atlantice. La acea vreme, Alianţa a decis că Ucraina poate deveni membru, fără însă a preciza o dată concretă în acest sens.