1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

90.000 de soldaţi americani se întorc definitiv acasă din Irak

Planul de retragere al trupelor americane din Irak va fi respectat. Preşedintele Barack Obama a confirmat reîntoarcerea acasă a primilor 90.000 de militari.

default

Barack Obama intenţionează să respecte termenele prevăzute în planul de retragere al trupelor SUA din Irak, după cum a reiterat el într-un discurs ţinut ieri în oraşul Atlanta din statul Georgia:

" În campania electorală am promis să încheiem războiul din Irak în mod responsabil. Curând după învestirea mea în funcţie, am anunţat noua noastră strategie pentru cedarea întregii responsabilităţi irakienilor. Şi am declarat limpede că misiunea de luptă a SUA în Irak se va încheia pe 31 august 2010. Aşa vom şi proceda", a declarat şeful Casei Albe, Barack Obama, adăugând că: " Sute de baze militare au fost deja închise sau predate irakienilor. Retragem milioane de piese de armament în cadrul celei mai ample operaţiuni logistice pe care am desfăşurat-o în ultimele decenii. Până la sfârşitul lunii vom aduce acasă peste 90.000 de soldaţi americani".

Bilanţul efectelor unei minciuni

Dat fiind faptul că războiul din Irak n-a fost deloc popular, Obama speră ca naţiunea americană să vadă în această acţiune un succes al politicii sale. Dintre soldaţii care au participat la misiunea, 4.400 au căzut la datorie, în timp ce alţi 32.000 s-au întors acasă cu leziuni şi traume profunde - acesta este bilanţul pierderilor americane în războiul declanşat în primăvara anului 2003. Preşedintele George W. Bush ordonase intervenţia în baza falsei estimări potrivit căreia dictatorul Saddam Hussein ar fi produs arme de distrugere în masă.

La vremea aceea, Obama s-a numărat printre puţinii senatori americani care s-au opus războiului. De îndată ce a fost ales preşedinte, Obama a promis încheierea lui rapidă.

Un nou răsărit

Acum, după şapte ani şi cheltuieli în valoare de 900 de miliarde de dolari, Obama a reconfirmat respectarea planului de retragere. Misiunea de luptă "Libertate irakiană" va fi înlocuită de misiunea "Răsărit nou", care va fi una diplomatică. Cu toate acestea, 50.000 de soldaţi americani vor fi continua, timp de încă un an, să fie staţionaţi în Irak. Sarcina lor va fi închiderea bazelor militare încă în funcţiune, retragerea armamentului şi menţinerea calmului în ţara despre care multă lume se teme că va cădea curând din nou pradă haosului şi războiului civil.

Printre sceptici se numără şi generalul în retragere, Barry McCaffery. Deşi generalul susţine retragerea militarilor americani din Irak, McCaffery se teme că ţara dintre Eufrat şi Tigru ar putea fi copleşită de probleme majore:

" În Irak nu există un guvern. În teorie, în interval de un an vom fi evacuat definitiv Irakul. Ce se va întâmpla însă, dacă irakienii nu vor reuşi până atunci să-şi guverneze ţara? Dacă totul va culmina cu un război civil? Ar fi de neconceput să trebuiască să revenim. Nu doar că pe plan militar, o asemenea acţiune ar fi neadecvată, dar nici politica SUA nu ar permite aşa ceva".

De cealaltă parte, preşedintele Obama insistă asupra retragerii din Irak, câtă vreme ea mai este posibilă fără o deteriorare iremediabilă de imagine, respectiv câtă vreme se mai apreciază că situaţia securităţii e mai bună decât la începutul războiului. Cu toate acestea, şeful Casei Albe a admis că noua misiune, aşa-zis diplomatică, nu va fi mai puţin periculoasă decât cea de luptă. "Crudul adevăr", a afirmat el, "este că nu am ajuns încă la capătul sacrificiilor americane".

Autor: Silke Hasselmann/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Petre M. Iancu

Vă mai recomandăm