1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

9 noiembrie - sărbătoare naţională

Sigur că nu e numai loc de sărbătoare, în preajma aniversării celor două decenii de la evenimentele din Berlin. Pe ici, pe colo se aud voci critice; există şi cazuri de nostalgici ai defunctei RDG.

default

Berlinul, 20 de ani de la căderea Zidului

Este o zi a imaginilor şi amintirilor emoţionante, a patosului şi platitudinilor. Dar, cu siguranţă, este cea mai fericită întâmplare din istoria recentă a Germaniei şi chiar a Europei.

Ziua de 9 noiembrie 1989 nu înseamnă doar înlăturarea unui sistem politic inuman şi deschiderea porţilor spre reunificarea unei naţiuni divizate vreme de patru decenii. A fost şi ziua în care cuvinte ca "unitate" sau "libertate" au devenit palpabile. Societatea civilă şi-a trăit, pe 9 noiembrie 1989, momentul de glorie.

Trebuie spus că nu Vestul şi nici politicienii n-au făcut posibilă acea zi. Au fost cetăţenii Germaniei comuniste care, pe străzile lor triste înconjurate de ziduri cenuşii, n-au vrut decât drepturi şi libertate.

Probabil că asta au uitat cei care, 20 de ani mai târziu, au regrete şi contra.argumentează economic reunificarea. Probabil că asta au uitat şi cei care refuză să-şi exercite dreptul la un vot liber şi secret sau îşi dăruiesc votul unor partide care promit noi experimente de extremă stângă.

Dominosteine in Berlin Mauerfall

Noul "zid", format din piese de domino

Sigur că lucrurile nu au mers ca pe roate; terapia de şoc cu care piaţa din Vest s-a prăvălit peste ruinele Estului a fost o experienţă dureroasă pentru destulă lume; dar alternativă nu exista.

Cu seara zilei de 9 noiembrie 1989 se încheia un interludiu de 44 de ani punctat de tensiunea conflictului Est-Vest. Evoluţiile ulterioare, spre o lume mult mai complexă şi complicată, se datorează şi momentului prăbuşirii Zidului Berlinului.

A comemora şi a deplânge sfârşitul Germaniei Răsăritene înseamnă, de fapt, o prostie istorică şi mai ales jignirea celor care, atunci, au provocat activ schimbarea. Probabil că 20 de ani nu au fost îndeajuns pentru a puncta acest moment în conştiinţa publică federală. Şi de aceea, probabil, ziua nu are anvergura unei sărbători naţionale.

Dar mesajul zilei de 9 noiembrie bate până departe, vorbind despre fragilitatea oricărui sistem totalitar. Şi tocmai de aceea ar fi important să devină zi de sărbătoare naţională.

Autor: Marc Koch/C.Ş.
Redactor: Petre Iancu