9 mai în România

Aniversarea Europei unite are, astăzi, prioritate în faţa unei date tradiţionale, care a părut să-şi estompeze semnificaţiile. Este desigur şi o chestiune de oportunitate politică, aniversarea Europei reprezentînd o bună ocazie pentru o ţară admisă recent să-şi manifeste entuziasmul şi loialitatea. Implicarea statului în profilarea acestei zile ca dată semnificativă este însă mai amplă. În ultimii ani sistemul şcolar a căutat să imprime în conştiinţa elevilor data de 9 mai ca zi a Europei, momentul fiind marcat prin serbări, concursuri de desen şi aşa mai departe. Există chiar un zel didactic exagerat, care riscă să transforme ziua de 9 mai în ceva plicticos şi apăsător. Copiii sînt învăţaţi cîte stele se află pe steagul Europei ca şi cum ar fi vorba de un adevăr substanţial. De multe ori aceste acţiuni entuziast euro-file aduc cu vechile serbări ale organizaţiilor de pionieri.

În calendarul politic al românilor ziua Europei se suprapune însă peste ziua Independenţei, iar în anii comunismului apărea în aceeaşi zi şi victoria împotriva Germaniei hitleriste, serbată după tipic sovietic şi, nu în ultimul rînd, data înfiinţării Partidului Comunist Român. Asupra zilei de 9 mai apăsa o greutatea prea mare.

Astăzi lucrurile s-au simplificat, iar ziua Europei îşi dispută întîietatea simbolică doar cu ziua Independenţei. La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu supunea aprobării forului legislativ proclamaţia de independenţă, iar a doua zi, în 10 mai 1877, hotărîrea Camerelor Legiuitoare era promulgată de domnitorul Carol, pentru ca în 11 mai, Guvernul să anuleze tributul catre Turcia, punînd suma la dispoziţia Ministerului de Război. La recepţia de joi oferită în cinstea zilei Europei, Preşedintele Traian Băsescu amintea că “o coincidenţă fericită face ca Ziua Europei să fie aniversată în acelaşi moment cu sărbătorirea proclamării independenţei României".

Îngemănarea fraternă a celor două date nu exclude cu totul o firească rivalitate. E o chestiune de accent. Pe ce va pune în viitor accentul statul român? Pe aparteneţa sa europeană, sau pe identitatea sa istorică? Pînă acum problema nu s-a pus în mod manifest, întrucît era prea devreme, dar s-ar putea pune în viitor.

În ţările vestice, la nivelul opiniei populare, simbolurile europene tind să pălească. Imnul Europei a fost lăsat deoparte, iar proiectul de Constituţie a fost înlocuit cu un Tratat simplificat. Iar Franţa, una din principalele promotoare ale Europei unite, se îndreaptă către o politică cu accente naţionale mai apăsate. În acest context este de aşteptat ca şi în România acest tip de politică să prindă contur şi atunci 9 mai ar putea deveni un teren manifest de concurenţă simbolică.