1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

75 de ani de la arderea cărţilor de către nazişti

Când naziştii au ajuns la putere în 1933, ştiau că ideile tipărite pe hârtie sunt extrem de periculoase pentru ideologiile totalitară. Astfel, au organizat acţiuni în care au fost arse public cărţile autorilor incomozi.

default

Piaţa Operei din Berlin, 10 mai 1933

Pe 10 mai 1933 au început să ardă rugurile în peste 200 de oraşe germane, în ritmul unor marşuri naziste. Postul naţional de radio a transmis în direct scenele sumbre din Piaţa Operei din Berlin. Iată un fragment din reportajul istoric:

"Împotriva decadenţei şi a decăderii morale! Pentru decenţă şi tradiţii în familie! Sunt predate flăcărilor scrierile lui Heinrich Mann, Ernst Glaeser şi Erich Kästner."

Aspectul cel mai uluitor este, că populaţia nu s-a opus acestor monstruozităţi. Tocmai clasa burgheză, care se arătase atât de mândră de operele marilor gânditori din spaţiul cultural german, le-a permis naziştilor, fără nici un fel de proteste, să ardă creaţiile unor autori şi intelectuali de rangul lui Thomas Mann, Franz Kafka şi Sigmund Freud.

Celebrul publicist Walter Jens a declarat în legătură cu aceste triste evenimente:

"Ecoul a fost extrem de redus, atât în Germania, cât şi în străinătate. În Olanda, Austria şi Statele Unite au existat câteva voci care s-au opus arderii cărţilor, dar nu au făcut-o prea hotărât. Întreaga lume a realizat mult prea târziu că arderea cărţilor a reprezentat doar începutul atrocităţilor inimaginabile, care aveau să urmeze."

Arderea cărţilor interzise a semănat cu o sărbătoare publică, pregătită de grupuri de studenţi şi profesori nazişti, alături de ministrul propagandei, Joseph Goebbels.

De la împăraţii romani la Radovan Karadzic

Cu toate acestea, naziştii nu au fost primii care au avut ideea de a preda flăcărilor cărţile care se opun propriei ideologii. Mulţi împăraţi romani ardeau scrierile creştinilor. În evul mediu, cărţile considerate eretice erau arse pe rug. În China, Franţa, Italia, Spania, Anglia, Rusia, Indonezia, Chile sau Sri Lanka - peste tot au fost arse deja documente şi cărţi de-a lungul secolelor. În special bibliotecile au constituit, în vreme de război, mereu un obiectiv important al artileriei. Distrugerea cărţilor şi a documentelor istorice urmărea mereu scopul de a nimici identitatea culturală, religioasă, etnică sau politică a duşmanului.

În 1992, sârbii din gherilele lui Radovan Karadzic au incendiat biblioteca naţională din Sarajevo, distrugând peste trei milioane de cărţi, printre care multe opere importante ale literaturii şi culturii bosniace. Patrimoniul cultural a constituit în toate epocile un element central al identităţii naţionale şi religioase, explică Hartmut Weber, preşedinte al arhivei naţionale germane.

„În războaiele din Balcani din anii 90 am văzut că arhivele au fost atacate foarte des, deoarece se ştie că ele sunt centrale pentru identitatea unor grupuri etnice. Dacă izvoarele naţionale sunt distruse, se pierde şi o parte din identitatea unui popor."