1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

70 de ani de la atentatul împotriva lui Hitler

Pe 20 iulie 1944, Adolf Hitler ar fi trebuit să moară. Ofiţeri din Wehrmacht puseseră la cale un atentat împotriva sa. Totuşi Hitler a supravieţuit iar lovitura de stat a eşuat.

default

Atentatul eşuat la cartierul general al lui Hitler - "Wolfsschanze"

În vara lui 1951, Institutul pentru Demoscopie Allensbach a făcut un important sondaj de opinie. Cercetătorii au dorit să ştie ce cred cetăţenii germani despre atentatul împotriva lui Hitler de la 20 iulie 1944. Doar o treime din cei chestionaţi aveau o părere bună despre ofiţerii care au încercat să răstoarne regimul nazist. Iar în 1956, majoritatea germanilor se pronunţa împotriva numirii unei şcoli după Claus Schenk von Stauffenberg, autorul atentatului împotriva lui Hitler.

Le-a trebuit mult timp germanilor să aprecieze rezistenţa împotriva dictaturii naziste. Ceea ce azi pare de la sine înţeles, "este de fapt urmarea unui proces îndelungat şi complicat", scrie Johannes Tuchel, liderul Memorialului Rezistenţei Germane din Berlin. "Multe lucruri au fost ignorate, şterse, uitate."

Theodor Heuss a militat pentru reabilitarea rezistenţei anti-Hitler

Atentatul de la 20 iulie 1944 a fost cea mai importantă încercare de răsturnare a regimului nazist. Autorii tentativei proveneau din rândurile nobilimii germane şi din fruntea armatei. Ofiţerul Claus Schenk Graf von Stauffenberg a fost cel care a detonat, la 20 iulie 1944, în cartierul general al Führer-ului, "Wolfsschanze", explozibilul care ar fi trebuit să-l omoare pe Hitler. Dictatorul a supravieţuit; lovitura de stat a eşuat. Stauffenberg a fost executat în aceeaşi noapte iar aceeaşi soartă au avut-o, în săptămânile care au urmat, sute de oameni acuzaţi că au fost implicaţi în pregătirea atentatului.

Autorii puciului au fost acuzaţi de înaltă trădare, încălcând jurământul asumat în faţa lui Adolf Hitler. Aceasta era părerea multor germani şi după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Primul preşedinte al Germaniei de după război, Theodor Heuss, a fost cel care a încercat să-i convingă pe germani că rezistenţa anti-Hitler nu a fost trădare şi că sacrificiul contelui Stauffenberg a fost demn de onoare şi respect.

"Jurământul pentru Hitler a fost acordat unui om care a încălcat de multiple ori la rândul său principiile statului de drept şi ale eticii", a spus Heuss în 1954, la împlinirea a 10 ani de la atentat. A fost atunci prima comemorare oficială a evenimentului din 20 iulie 1944.

Flash-Galerie Adel in Deutschland

Claus Graf Schenk von Stauffenberg

"Discursul lui Theodor Heuss a schimbat percepţia istorică a germanilor în ceea ce priveşte rezistenţa anti-nazistă", spune Rüdiger von Voss în dialog cu Deutsche Welle. Juristul şi-a făcut un scop al vieţii din păstrarea vie a amintirii sacrificiilor făcute de luptătorii din rezistenţa anti-Hitler. Tatăl său a făcut parte din rândul acestora, iar el este implicat în Fundaţia 20 iulie 1944.

La împlinirea a 70 de ani de la atentat, el a publicat o carte cu discursuri susţinute la comemorările evenimentului de la 20 iulie. "Cine citeşte cartea înţelege mai bine dezbaterea privind substanţa politico-intelectuală a rezistenţei", spune von Voss. În plus, discursurile arată cum s-a schimbat cu timpul importanţa momentului 20 iulie 1944, devenit între timp un element de bază în calendarul anual al comemorărilor din Germania.

Limitele loialităţii şi supunerii

A fost nevoie în acest sens şi de expresii dure, precum cele rostite de Theodor Heuss în 1954: "Există acte de insubordonare care capătă valoare istorică". Vorbele primului preşedinte federal au ajutat ca încercarea de puci din 1944 să fie percepută şi apreciată ca un act de retrezire a conştiinţei germanilor. "Theodor Heuss a fost primul care a atras atenţia direct asupra eşecului elitelor germane", crede Rüdiger von Voss.

Carlo Schmid a vorbit în 1958 de obligaţia morală de a-l ucide pe tiran. "Dacă nu există altă soluţie pentru a ieşi din acel dezastru, atunci este permis, - da, permis -, să-l omorâm pe cel care ameninţă să tragă după el întregul popor în barbarie şi neomenie."

Mulţi comentatori de atunci s-au referit şi la ziua de 17 iunie 1953, ziua revoltei populare din fosta RDG. Paralela vrea să arate că şi atentatul împotriva lui Hitler a fost tot o încercare de restaurare a libertăţii şi drepturilor omului. De multe ori în dezbaterile de atunci s-a vorbit despre limitele loialităţii şi subordonării, despre "obligaţia de înaltă trădare", după termenul consacrat de filozoful religiilor Ernst Steinbach în 1968.

Scriitorul Carl Zuckmayer spunea în 1969: "Aceşti oameni ştiau că au şanse mici de reuşită, şi tot au încercat. Au încercat cu convingerea că şi dacă vor eşua, gestul lor va reaprinde în viitor puterea speranţei în interiorul ţării."

O celebrare specială a evenimentului a avut loc în 1990 - prima în calitate de ţară reunificată. Conducerea RDG a ignorat ani în şir atentatul din 20 iulie, în special pentru că provenienţa nobilă a autorilor nu se potrivea imaginii omului socialist.

Preşedintele federal Roman Herzog le-a atras atenţia compatrioţilor săi în 1990 că, în cazul ambelor dictaturi, "cei care nu au făcut nimic sunt cei care au ales să privească în altă parte". Potrivit lui Herzog, aşa se comportă majoritatea oamenilor, nu doar în Germania: "Vorbim de oameni normali, într-un stat totalitar."

Lipsa curajului civic

Iar astăzi? Trădătorii de la 20 iulie 1944 sunt demult consideraţi eroi de către opinia publică. Comemorarea lor se face cu depuneri de coroane de flori şi onoruri militare. Totuşi, "în şcoli, nu s-a găsit încă loc pentru rezistenţa germană", se plânge juristul Rüdiger von Voss.

Memoria rezistenţei contribuie la sprijinirea curajului civic. Fără acesta, este pus în pericol succesul democraţiei, susţine von Voss. În acest sens, cuvintele lui Theodor Heuss din 1954 sunt şi azi la fel de actuale: "Moştenirea istorică nu a dispărut încă, datoria morală continuă să existe."