50 de ani de la semnarea Acordului de la Roma

Astăzi cu 50 de ani în urmă s-a semnat la Roma primul acord prin care s-a permis aşa numiţilor „gastarbeiter”, muncitori străini să lucreze în Republica federală. Pe vremea aceea ţara distrusă de război ducea o lipsă acută de forţe de muncă. Prin acordul de la Roma faţa Germaniei avea să se schimbe decisiv. Altfel decît s-a estimat iniţial mulţi „gasarbeiteri” au rămas definitiv în Germania ,aducîndu-şi aici şi familiile rămase acasă. Ca urmare a acestei evoluţii neaşteptate astăzi trăiesc în Germania peste 9 milioane de cetăţeni de origină străină. Germania a devenit o ţară de imigraţie şi este confruntată din acest motiv cu mari probleme sociale.

Acum 50 de ani Germania era o cu totul altă ţară. De la sfîrşitul dictaturii naziste şi al celui de al doilea război mondial trecuseră zece ani. Germania era deja o ţară divizată în două state. Vestul Germaniai cu sprijin american avea să cunoască un adevărat „miracol economic”. Şomajul nu constituia atunci nici o problemă, dimpotrivă, avîntul economic solicita forţe de muncă suplimentare care nu au putut fi găsite în interior. S-a decis atunci să se apeleze la forţe din exterior. După Acordul de la Roma a urmat semnarea altor acorduri asemănătoare cu Grecia şi Spania în 1960, mai tîrziu cu Turcia, Tunisia, Maroc, Portugalia şi Jugoslavia. A fost începutul unei mari migraţii de forţe de muncă. In 1964 în gara din Köln a fost primit în cadrul unei ceremonii festive un „gastarbeiter”, care a primit în dar o motoretă ca gest simbolic de mulţumire pentru hărnicia şi contribuţia muncitorilor străini la împlinirea miracolului economic german. Număprul de un milion de „gastarbeiteri” fusese astfel atins.

La 50 de ani de atunci trebuie spus că mulţi dintre ei au mucit în condiţii deosebit de grele, care în parte le-au ruinat sănătatea, contribuind esenţial la avîntul spectaculos al economiei germane postbelice şi toate acestea în pofida unei vieţi desfăşurată adesea în condiţii umilitoare.

La 50 de ani de atunci nu trebuie trecute cu vederea nici marile schimbări sociale care au avut loc ca urmare a migraţiei din anii 60. Turcii care în cea mai mare parte au rămas pe loc şi-au adus în Germania numeroasele lor familii, constituind astăzi cea mai mare grupă de imigranţi, de peste două milioane.

Atît turcii cît şi italienii, grecii sau spaniolii cu restaurantele, magazinele şi prezenţa lor nu mai sunt doar oaspeţi temporari, ci fac de mult parte din societatea germană.

Si totuşi capacitatea de integrare lasă încă mult de dorit. Este îngrijorător că acest mare deficit, mai ales în ghetourile turceşti, îi priveşte şi pe imigranţii din a doua şi a treia generaţie. Mulţi tineri au din cauza originii lor sociale cunoştiinţe insuficiente şi deci şanse mult mai mici de calificare decît tinerii germani. Perspectiva lor de a-şi găsi un loc de muncă este adeseori nulă.

Este nevoie aşadar ca oamenii politici germani să elaboreze şi să finanţeze programe de integrare a tinerilor imigranţi pentru ca situaţia lor să se amelioreze şi astfel să fie dezamorsat potenţialul de conflicte de mîine.