1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

40 de ani OSCE: Misiune imposibilă?

Detensionarea Războiului Rece, aplanarea conflictelor şi protejarea drepturilor omului. Acestea au fost ţelurile OSCE la înfiinţarea organizaţiei, acum 40 de ani. Un bilanţ.

Nu cu multă vreme în urmă, Ucraina se pregătea să îi ajute pe alţii. În ianuarie 2013, ţara a preluat şefia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, prioritatea Kievului fiind conflictele îngheţate, precum cel din Transnistria. Un an mai târziu, Ucraina însăşi începea să fie măcinată de două focare de conflict, generate de anexarea Crimeei de către Rusia şi de cucerirea unor vaste părţi din estul ţării de către separatiştii pro-ruşi.

Pentru OSCE, care a împlinit sâmbătă 40 de ani de existenţă, Ucraina a devenit teritoriul cel mai important. Organizaţia monitorizează respectarea acordului de încetare a focului şi ia parte la negocierile între grupurile de lucru de la Minsk.

Până nu demult, OSCE a fost descrisă ca o instituţie impotentă, un tigru cu dinţi de hârtie, motiv pentru care această instituţie a părăsit pentru o vreme centrul atenţiei publice. Unii analişti chiar deplâng faptul că statele membre şi-au luat mâna de pe OSCE, care, iată, acum se află în centrul politicii mondiale. "Faptul că jurnalişti au curiozităţi în legătură cu OSCE şi nu ne mai confundă cu OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) este o noutate, se întâmplă de când a izbucnit criza din Ucraina", spune Wolfgang Zellner, directorul Centrului pentru Cercetare OSCE din cadrul Universităţii Hamburg.

Detensionare în timpul Războiului Rece

Organizația a fost creată în 1973 sub numele de Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE) la iniţiativa ţărilor din Pactul de la Varşovia, condus de URSS. Negocierile privind crearea unei grupări de securitate europene datau încă din anii 1950, însă Războiul Rece a împiedicat obținerea unor progrese până la 1 august 1972 la Helsinki, unde 35 de preşedinţi şi şefi de guverne au semnat Actul Final.

Ţările semnatare s-au obligat, printre altele, să ţină cont de drepturile omului şi să încerce rezolvarea paşnică a conflictelor. După căderea blocului estic, Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa s-a aflat în faţa unor misiuni deosebit de dificile: susţinerea ţărilor care făcuseră parte din URSS în drumul lor spre democraţie, respectiv trimiterea în regiuni a observatorilor electorali.

În ianuarie 1995, nuemele CSCE a fost schimbat în OSCE. Între timp, din Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa cu sediul la Viena fac parte 57 de ţări, printre care şi SUA, membru fondator. Deciziile se iau pe bază de consens, însă nu sunt obligatorii în temeiul dreptului internaţional.

De mai bine de un deceniu, experţi precum Wolfgang Zellner observă o deteriorare accelerată a relaţiei între Rusia şi Occident în interiorul OSCE. Moscova a acuzat organizaţia de "standarde duble" în privinţa drepturilor omului şi de amestec în treburile interne ale Rusiei. OSCE nu a trimis observatori în Rusia la alegerile parlamentare din 2007 şi 2011, respectiv la cele prezidenţiale din 2008 din cauza condiţiilor prea aspre impuse de ruşi, s-a plâns organizaţia.

De altfel, în spaţiul post-sovietic, bilanţul OSCE este mai degrabă sumbru. Conflicte îngheţate precum cel din Karabach sau cele mai noi (de pildă cel din Georgia în 2008) n-au putut fi atenuate, respectiv evitate.

Cel târziu odată cu debutul crizei din Ucraina a devenit limpede că OSCE se afla în faţa aceloraşi probleme ca acum 40 de ani. Politicienii evită de admită acest lucru, însă un număr din ce în ce mai mare de experţi OSCE vorbesc despre un nou Război Rece. Anexarea Crimeei a însemnat lezarea "în mai multe feluri" a principiilor de bază prevăzute în Actul Final de la Helsinki, care prevăd evitarea violenţei şi inviolabilitatea graniţelor, spune Zellner.