1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

40 de ani de la dispariţia primului cancelar creştin-democrat postbelic, Konrad Adenauer

Comemorarea unuia din promotorii unificării Europei şi ai reconcilierii cu Franţa

default

Astăzi se împlinesc 40 de ani de la dispariţia fostului primar al oraşului Köln, ajuns după cel de al doilea război mondial primul cancelar al Republicii federale, creştin-democratul Konrad Adenauer. Artizan al construcţiei europene şi al reconicilierii franco-germane, Adenuaer a semnat în numele ţării sale Tratatul de la Roma şi cel de la Elysee. Cancelarul Angela Merkel a elogiat la Casa lui Adenauer din Röndorf, lîngă Bonn, calităţile şi meritele istorice deosebite ale acestui om politic, fidel principiilor şi valorilor creştine.

Konrad Adenauer s-a născut la 5 ianuarie 1876 la Köln în familia unui funcţionar catolic. A studiat dreptul şi economia şi în 1917 a devenit cel mai tînăr primar al unui oraş mare din Germania. In 1933 naziştii l-au suspendat din funcţie şi Adenuaer a fost nevoit să trăiască în clandestinitate. Gestapoul l-a urmărit, arestîndu-l în 1944. După cel de al doilea război mondial, între 1949 şi 1963 el a devenit primul cancelar al Republicii federale. La 19 aprilie 1967 Adenuaer avea să închidă cu greu ochi pentru totdeauna la vîrsta de 91 de ani.

La serviciul divin celebrat în Domul din Köln de către cardinalul Joseph Frings au fost prezenţi 15 preşedinţi şi şefi de guverne, de la preşedintele SUA Johnson, la cel al Franţei Charles De Gaulle şi pînă la premierul Israelului, Ben Gurion. O eră lua sfîrşit. Pînă astăzi numele lui Adenauer rămîne legat de reconstrucţia Germaniei din anii 50, de orientarea pro occidentală şi de reconcilierea cu Franţa. In 1955 Adenauer s-a dus la Moscova, vizită urmată de revenirea acasă din prizonierat a 10.000 de germani. El a sprijinit şi recompensarea Israelului şi a evreilor după dezastrul Holocaustului comis de nazişti.

Istoricii explică succesul său politic prin energia creatoare, dorinţa de a duce la capăt ceea ce şi-a propus şi încrederea că poate schimba pe termen lung structurile politice. Faţă de adversarii politici a fost neînduplecat, iar în familie şi faţă de colaboratori plin de căldură şi omenie. Ii plăcea să petreacă şi să rîdă. Unii i-au reproşat că s-a retras prea tîrziu din funcţie, vîrsta devenindu-i în final un handicap. In afacerea Spiegel din 1962, care a zguduit Germania, cancelarul Adenauer i-a luat partea fostului ministru al apărării Franz Joseph Strauss, redactorul şef al revistei, Augstein ajungînd în închisoare.

Pentru prima dată în istoria Republicii federale au avut loc proteste de masă contra puterii de stat. Atunci s-a vorbit pentru prima dată deschis şi despre trecutul nazist al unor înalţi funcţionari de stat şi ai unor politicieni. Pînă la scurt timp înainte de moarte, Adenauaer a rămas deputat al Bundestagului, mediind în unele conflicte internaţionale. El nu a avut niciodată mentalitate de pensionar.

A iubit Italia şi cel mai mult trandafirii pe care i-a cultivat cu mare dragoste în grădina sa din Röndorf. La doar scurt timp după dispariţia sa, Adenauer a devenit un mit. El a rămas pînă astăzi în memoria colectivă ca părintele reconstrucţiei postbelice.

  • Data 19.04.2007
  • Autoare/Autor Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1DU
  • Data 19.04.2007
  • Autoare/Autor Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1DU