1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

250 de ani de la naşterea lui Friedrich Schiller

Friedrich Schiller este una din cele mai mari personalităţi literare ale secolului al XVIII-lea, care a abordat temele vremii sale atât ca artist cât şi ca filozof.

default

Casa memoriala „Friedrich Schiller” din Marbach pe Neckar, în landul federal Baden-Württemberg, în care poetul a văzut lumina zilei la 10 noiembrie 1759 a fost renovată din temelii în aşteptarea salbei de manifestări prilejuite de împlinirea a 250 de ani de la acest eveniment de mare însemnătate pentru cultura universală.

Manifestarile omagiale vor traversa întreg spectrul cultural pornind de la literatură, muzică, arte plastice şi spectacole de teatru.

Opera sa continuă să aiba impact şi actualitate până în ziua de astăzi.

Ideea călăuzitoare a anului Schiller este „educaţia culturală”, un concept intens discutat în clipa de faţă şi care joacă un rol predominant şi în opera marelui liric. Festivităţile de deschidere vor avea loc în luna mai cu o serbare la care participanţii vor fi transportaţi înapoi în timp. Într-un ambient de secol XVIII, ei vor fi familiarizaţi cu bucatele, modul de viaţă, muzica şi dansurile din acea vreme.

În lunile iunie şi iulie arta dramatică va ocupa un rol central, în cooperare cu festivalul internaţional „Schiller” de la Mannheim. Până la finele verii, manifestări de mai mici dimensiuni, organizate pe plan local, se vor tot succeda, inclusiv nenumărate serate de muzică şi literatură.

Programul va culmina cu săptămâna „Schiller” ce se va desfăşura în noiembrie în Marbach, prilej cu care va fi decernat şi prestigiosul premiu „Schiller”. Tot atunci îşi va redeschide porţile pentru public Muzeul Naţional Schiller din localitate.

Cine a fost marele poet, pe numele sau întreg Johann Christoph Friedrich Schiller?

Născut în 1759, el a copilărit la Ludwigsburg. Primele încercări literare le-a facut deja în adolescenţă. Două drame scrise la numai 13 ani, intitulate „Creştinii” şi respectiv „Absalom”, s-au pierdut. El a studiat ştiinţe juridice şi apoi medicina. În perioada studenţiei citeşte asiduu operele lui Shakespeare, Rousseau şi Klopstock. Tot atunci scrie primele tablouri din capodopera „Hoţii” (Die Räuber). La 21 de ani devine medic militar şi este transferat la un regiment din Stuttgart.

In 1782 are loc la Teatrul Naţional din Mannheim premiera dramei „Hoţii”. Succesul este imens şi-l consacră ca mare spirit în societatea germană de atunci. Doi ani mai târziu primeşte din partea Principelui Karl August titlul de Consilier.

Urmează o perioadă de efervescentă creaţie; operele sale „Intrigă şi Iubire”, „Thalia”, „Oda Bucuriei” şi „Don Carlos” apărând atunci. Leagă prietenii între alţii cu Wieland, Herder şi Knebel.

În spiritul vremii, a perioadei de vârf a enciclopediştilor, spectrul preocupărilor sale este atotcuprinzător. Aşa de pildă, scrie o istorie a emancipării Olandei de sub dominaţie spaniolă. Ulterior va mai scrie şi o istorie a Razboiului de Treizeci de Ani.

În 1788 Schiller se întâlneşte pentru prima oară cu Johann Wolfgang Goethe. Pasiunea comună pentru literatură şi pentru frumos şi nu în ultimul rând cercetările lor asupra botanicii au cimentat această rodnică prietenie. Schiller devine în aceeaşi perioadă profesor de istorie la Universitatea din Jena. Îl cunoaşte pe Wilhelm von Humboldt, marele om de ştiinţă şi explorator prusac.

În 1790 se căsătoreşte cu Charlotte von Lengefeld.

Doi ani mai târziu, Adunarea Naţională revoluţionară de la Paris îi acordă lui Schiller titlul de Cetăţean de Onoare al Franţei. Adunarea a adus astfel omagiu ideilor revoluţionare cuprinse în drama „Hoţii”.

În ciuda sănătăţii precare urmează o perioadă foarte creativă. Acum scrie cele mai frumoase balade ale sale: „Scufundătorul” („Der Taucher”), „Mănuşa” („Der Handschuh”), „Cocorii lui Ibicus” („Die Kraniche des Ibykus”), precum şi piesele „Fecioara din Orleans” şi „Wilhelm Tell”.

Schiller moare prematur în 1805, la nici 50 de ani. Douăzeci de ani mai târziu, în semn de mare preţuire a posterităţii, îi sunt mutate rămăşiţele pământeşti în necropola principilor de la Weimar.

Autor: Anni-Lorei Mainka